In lumea stiintifica au existat multe personalitati asexuale care s-au dedicat stiintei si cunoasterii si nu au avut timp se se ocupe si de partea intima.Nikola Tesla si Isac Newton au fost virgini dar au avut o contributie importanta in stiinta.Dar gandeste-te ca oamenii astia stateau toata ziua ocupati si isi consumau timpul intr-un mod util si productiv.
Si asa sa faci si tu, corpul nostru are o energie sexuala care trebuie eliminata ba prin sex, sport sau alte activitati care sa te tina ocupat.
Vor mai trece cativa ani din viata ta si nu vei mai gandi asa. Si va fi cam tarziu.
Astea sunt minciuni pentru a ne minti ca nu conteaza,cum se mint uni ca nu conteaza frumusetea,banii,sanatatea, iubirea, inteligenta, sunt doar amagiri, iluzi si a da sens existentei este o amagire absurda, dai sens la ceva absurd, are vreun sens ce ai scris acolo, NU, nu are macar de ar fi adevarat
"se poate trăi cât se poate de sănătos din punct de vedere fizic, psihic, moral etc. și fără a fi la un moment dat într-o relație romantică/de iubire"
corect spus. La un moment dat!
Cunosc 2 cazuri reale de persoane în vârstă care n-au avut relații în viață și n-au căutat iubirea și care s-au împlinit profesional și au fost foarte mulțumite de ele, n-au avut nicio problemă cu asta! Una din ele a fost medic chirurg (e la pensie acum)! Au ales singurătatea și totuși erau persoane foarte sociale, sociabile și normale și fără așa-zisa iubire! Te făceau să râzi pentru felul lor de a privi viața și prin glumele spuse, prin felul vesel de a comunica. Duceau și duc o viață cât se poate de normală! Jos pălăria pentru cele 2 cazuri știute de mine că nu s-au luat după *gura satului* și după presiunea societății și că au dus o viață normală și sunt mulțumite și fericite cu ce au făcut în viață din punct de vedere profesional (asta e cu adevărat important)! Au vizitat o mulțime de țări și făceau (mai fac și acum) concedii cu prietenii!
Suntem prieteni de familie, le cunosc bine.
Nu pledez pentru abstinență și nici pentru singurătate, doar nu sunt de acord ca ceilalți (societatea și cei din jurul meu, care mă cunosc) să tot vorbească de mine că nu sunt ok cum sunt și că trebuie să fiu, vezi doamne, în rând cu lumea și cu societatea! Fiecare e liber să facă ce vrea și să aibă ce opțiuni și dorințe vrea! NU trebuie să fiu ca ceilalți din punct de vedere sentimental sau sexual dacă eu nu vreau, presiunile făcute de cei din jurul meu mă lasă rece și nu mă vor influența!
Arăt doar că cineva poate fi perfect împlinit profesional și sufletește și fără relații, dragoste, sex sau atașament (doar dacă persoana respectivă alege să fie așa, repet!).
Nu încerc să conving pe nimeni de nimic, voiam doar să știu părerile voastre.
Nu vorbeam de beneficii, nici de avantaje sau de dezavantaje aici, asta ar fi o cu totul altă discuție și nu o voi deschide acum.
Voiam să vă expun părerea conform căreia dragostea, sexul, îndrăgostitul, atașamentul și iubirea, faptul de a fi într-o relație sunt doar dorințe, în niciun caz nevoi fundamentale, cum le consideră lumea cu care vorbeam.
Eu nu vreau să vă conving de absolut nimic, doar voiam o dezbatere serioasă pe acest subiect, ceea ce văd că nu reușesc să obțin.
Da, toți suntem diferiți și e normal să fie așa.
Cât despre mine, nu mă cunoști suficient ca să poți spune de ce sufăr de depresie în prezent, însă am spus cât se poate de clar că nu are legătură cu subiectul pe care l-am adus în discuție. Nu am nicio frustrare sexuală și nici de altă natură. Pur și simplu vreau să dialoghez și să aflu și alte perspective și puncte de vedere.
Am spus clar că sunt împăcat cu mine așa cum sunt și că nu am regrete. Mă accept așa cum sunt legat de acest aspect, nu-mi fac nicio problemă din asta FIINDCĂ EU AM ALES SĂ FIU AȘA (DEZINTERESAT TOTAL DE FEMEI ȘI DE DRAGOSTE/SEX, IUBIRE ETC.), faptul că sunt asexual și aromantic nu mă deranjează, tot precizez asta doar pentru a vă face o idee despre mine când vă expun povestea mea - pentru dezbatere.
Doar pentru asta e site-ul ăsta (pentru discuții libere), nu?
Nu trăiesc degeaba. Viața constă în mult mai multe decât iubire, dragoste și footeri. Am zis că nu am sentimente de iubire, adică față de fete. Asta nu înseamnă că n-am deloc sentimente umane, deci nu sunt robot. Contează pentru mine respectul față de prieteni, respectul față de apropiați, față de părinți, rude, iubirea față de membrii cei mai apropiați ai familiei, admirația față de unii oameni apropiați mie etc. Sentimentele umane sunt mult mai varii și diverse decât strict numai iubirea. Iar iubirea e de mai multe feluri. Iubirea (atracția romantică) față de cineva știu că nu aș putea-o avea vreodată și nici nu mi-aș dori acest lucru. Restul sentimentelor umane (am uitat să precizez și de milă, empatie etc. samd.) le am și mi le manifest normal.
Nu sunt singuratic, a nu avea iubită nu înseamnă a fi singur. Am prieteni, cunoscuți, am hobby-urile mele, am ce face crede-mă. Nu simt deloc nici lipsa femeii, nici a dragostei, atașamentului sau sexului în viață, crede-mă. Nici n-o voi simți.
Cât despre labă, am renunțat demult la ea, am spus la finalul postării. M-am dezobișnuit de ea deja. Pot trăi și fără labă, să știi.
Am făcut labă la greu, nu am ascuns asta în postare. Dar m-am lăsat de peste un an definitiv și de ea, și de porno, și sunt perfect bine, nu am gânduri să violez pe nimeni, nici măcar de curiozitate nu mă uit după fete, stai liniștit )))
În prezent pot foarte bine face față vieții și fără labă, m-am dezobișnuit cu totul, după cum ți-am spus deja.
Și nu, nu din cauză că mi-am dat laba des și mai mult timp mi-a dispărut atracția, deoarece nu s-a dovedit științific că masturbarea deasă scade atracția romantică sau sexuală. Cel mult apar disfuncții sexuale, asta am citit eu. Dar nu afectează hormonii de atracție.
Eu nu am avut niciodată dorință sexuală, crede-mă. Nici iubită. Am respins orice fată, deși aș fi avut ocazia de a avea relații de iubire cu fete chiar ok, crede-mă. Dar nu am simțit nevoia niciodată. Caută pe net despre asexualitate și despre aromantici. Pur și simplu mi-au ajuns amicele, nu am privit niciodată o fată mai mult ca pe o amică de discuții, ca pe un simplu prieten.
Dacă zici că ești virgin la 31 de ani, aș avea curiozitatea să te întreb dacă ești așa fiindcă așa vrei / ai vrut tu, sau fiindcă nu ți-ai găsit iubită (poate ești mai timid?)? Nu mai zi de labă, fiindcă laba nu are cum scade atracția față de femei, am zis-o mai sus. Citește, caută și tu pe net studii medicale, dacă nu mă crezi.
Mai Silviu, esti mult prea agresiv si arogant in multe comentarii, de asta ai si raspunsurile avertizate.
Lipsa activiatii sexuale se simte diferit de la persoana la persoana deoarece fiecare persoana are o dezvoltare hormonala diferita.
Unii innebunesc de la lipsa activitatii sexuale iar altii nu au nicio problema.
Tu privesti lucrurile intr-o singura parte, trebuie sa vezi ca exista mai multe perspective.
Si da si tu raspunsuri intr-o maniera mai frumoasa, o vorba dulce nu strica niciodată.
Tot eu sunt, cum poti sa ma intrebi asa ceva? Dacă zici că ești virgin la 31 de ani, aș avea curiozitatea să te întreb dacă ești așa fiindcă așa vrei, nu esti sanatos la cap, dupa tine asa, gandirea ta, unul ajunge virgin la varsta asta ca vrea el personal sau din alte motive ce tin de partea feminina
E dur cei drept, dar are dreptate, astea sunt minciuni, doar 1% sunt asexuali, ca esti urat si nu te plac fetele nu te face asexual
Nu sunt minciuni RAY, tu poți crede ce vrei, dar nu-s nici troll și nici nu am scris neadevăruri.
Eu nu sunt dintre cei care mă amăgesc/mint cum că n-ar conta frumusețea, sănătatea, inteligența etc.
Urât să știi că nu-s.
Bine, nu-s nici Brad Pitt dar știu că arăt ok de la mai multe fete care mi-au spus-o de-a lungul timpului. Și prietenii, familia, toți mi-au spus nu o dată că arăt chiar bine.
Bani am, nu-s sărac deloc.
Sănătos fizic și psihic îs, să știi că n-am niciun defect fizic sau psihic.
Timis nu-s, mă comport normal și-mi pot face oricând prieteni noi. Nu-s nici genul tocilar sau care să fi evitat societatea. (am făcut și o facultate)
Iubirea o simt față de familie (părinți și membri cei mai apropiați) și față de prieteni. Știi bine că iubirea îi de mai multe feluri, nu doar romantică (iubirea față de sexul opus). Eu doar pe aia nu o simt (fiind aromantic - caută pe wiki sau pe net, e plin de info despre asta), în rest sunt perfect normal și pot avea sentimente precum grijă, prietenie, milă, empatie, fericire, etc.
Și da, 1% sunt asexuali, știu asta, fiindcă sunt dintre ei. Pe deasupra fiind și aromantic (nu mă interesează relațiile de iubire) - aici nu știu câte procente din populație e așa, n-am găsit date. Atâta că cei care suntem și asexuali și aromantici suntem mult mai puțini, cel mai probabil, decât cei asexuali.
Am avut fete amice, în înțelesul cel mai strict al cuvântului, deci nu le-am privit niciodată decât ca pe niște simple prietene cu care discuți orice, așa cum discut cu băieții prieteni.
Crede-mă, au fost fete interesate de mine, și încă din alea ok (frumoase, cuminți, studente și foarte de treabă) de-a lungul ultimilor ani, dar le-am respins din start și le-am dat din start de înțeles că nu sunt câtuși de puțin interesat, decât dacă acceptă să fim simpli prieteni (n-au acceptat și deci nu a mai continuat nicio întrevedere sau discuție între noi - au rupt-o cu totul cu mine nici nu ne-am mai întâlnit, m-au evitat și apoi și eu pe ele - eram în locuri publice unde eram mai mulți oameni, nu doar eu și cu ea/ele - da asta îi o cu totul altă poveste deja).
Nu am zis că am rupt-o pe labă. Am zis că îmi dădeam laba până acum un an jumate, adică până la 21 și 8 luni. 23 de ani (și 2 luni) am acum. Nu am rupt-o, fiindcă nu exageram, nu devenise o dependență, eram ponderat, ca dovadă că m-am putut lăsa relativ ușor, etapizat în decurs de 6 luni, de la 21 de ani și 2 luni (iunie 2021) până la 21 și 8 luni (început de februarie 2022). Iar ulterior nu mai am simțit dorința de a mă reapuca. Și să știi că nu îmi fac frustrări nici din asta.
Un caz special, da, sunt de acord că sunt o raritate mare de tot (dar nu unic). E adevărat, nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit (și nici acum nu-mi doresc și nu mi-ar plăcea), de ce mi-ar fi rușine să recunosc acest fapt? Mă accept așa cum sunt, sunt împăcat cu felul meu de a fi.
Nu mi se pare că sunt așa mulți raportat la totalitatea userilor din categoria dragoste și sex și conversații.
Nu am estimat sau calculat, dar nu cred că suntem nici măcar 1%, câți suntem în realitate din totalul populației. Sau suntem tot pe acolo și aici, adică max. 1%. ))
Și unde am spus că mă plâng că n-am iubită? De unde ai tras concluzia că m-aș plânge? Eu unul sunt total împăcat cu felul meu de a fi și sunt în regulă cu opțiunea mea, n-am nici regrete și nici frustrări.
Pur și simplu postez pentru dezbatere, pentru conversație și pentru dialog. Nu pentru asta e site-ul ăsta?
Fi impacat cu tine atunci, repet, nu incerca sa mai bagi tu intrigii ca vezi doamne nu e cine stie ce sa ai o relatie ca sa te aprobe si altii pentru a te simti tu bine, poate atat eu cat si RAY si multi altii am dori foarte mult sa avem o relatie si sa experimentam sex'ul
În aşteptareFi impacat cu tine atunci, repet, nu incerca sa mai bagi tu intrigii ca vezi doamne nu e cine stie ce sa ai o relatie ca sa te aprobe si altii pentru a te simti tu bine, poate atat eu cat si RAY si multi altii am dori foarte mult sa avem o relatie si sa experimentam sex'ul
In fine, este evident ca ai o problema, asta ce ai adresat tu in intrebare nu e o dezbate, e o frustrare si aveai nevoie de o confirmare de la virginii si cei singuri de pe TPU, raman la parerea ca a avea o prietena iti schimba radical vibe-ul, cheful de viata, te motiveaza sa evoluezi, si alte chestii ...asa e de cand lumea nu te poti bucura de viata singur, nu poti calatori singur, nu poti sta intre patru pereti fara sa comunici cu nimeni ca o iei razna, acum nu se simt ca inca ai 24 de ani, dar de la 35-40 ai sa vezi tu ce te asteapta
Depresie face parte din bolile psihice, este in cartea de boli psihice, medicii nu-s necunoscatori, anxietatea, schizo, tulburarea bipolara, tulburarea obsesiv compulsiva.
Daca te simti bine asa, e okey. De masturbare nu stiu cat de bine e, ca te-au privat de placeream de fapt ai fost privat de unele probleme ce le ai, ca un om sanatos are placere mereu.
Dacă ție ți e bine asa nu trebuie sa ți pese de normele societății, dar nici nu trebuiesa convingi pe cineva de lucrurile astea nici sa te justifici pentru ceea ce simți. Trăiește viata asa cum dorești, nu contează părerea lumii.
Doar faptul că din 11 întrebări puse de tine vreo 4 sunt legate de acest subiect ar trebui să îți spună ceva, adică faptul că există, undeva în adâncul psihicului tău, o frustrare, un sentiment de neîmplinire, de ceva care lipsește. Tu practic cauți, probabil chiar la nivel inconștient, aprobare pentru stilul de viață ales de tine, te simți diferit și neînțeles și cauți persoane cu care să rezonezi și care să simtă ca tine, persoane care să-ți adeverească faptul că nu ești singurul care a făcut această alegere și că acest mod de viață, aromantic și asexual, ar trebui să fie o normalitate. Din păcate însă, asexualitatea și aromantismul nu vor deveni nici o dată o normalitate în societate pentru că procentul de persoane care sunt în acest fel este extrem de mic, iar normalitatea în societate este stabilită întotdeauna de majoritate.
Acestea fiind spuse, nici eu nu consider sexualitatea și romantismul ca fiind nevoi fundamentale pentru că se poate trăi fără ele, însă le-aș situa imediat sub cele fundamentale pentru că, fără ele, pierzi o parte fundamentală din a fi om și societatea te va considera mereu ca fiind un ciudat. Ignorarea nevoilor de bază, nevoilor imprimate în psihicul uman încă de la „Adam și Eva", cum ar fi nevoia de reproducere, de libertate, de socializare, etc, are întotdeauna consecințe asupra psihicului, chiar dacă cei în cauză încearcă să se mintă pe sine însuși că totul este OK. Uităte doar la categoria dragoste și sex și citește întrebările și răspunsurile celor virgini, dacă privești obiectiv o să-ți dai seama că acestea mustesc de frustrare și lipsă de speranță.
Oricum, e irelevant să-ți dai cu părerea despre sex atâta timp cât tu nu l-ai încercat, vulpea spune că strugurii sunt acri dacă nu ajunge la ei .
După părerea mea, sexul e o artă, e cea mai mare apropiere care se poate atinge între două persoane, sexul nu e doar o mișcare de du-te-vino, e renunțarea la toate inhibițiile, scoaterea măștii pe care o purtăm zilnic și dăruirea totală și completă, chiar dacă doar pentru momente scurte, aceste momente sunt întotdeauna de neuitat iar apropierea rezultată din sex nu se poate atinge altfel.
Ca să-ți dau un exemplu, am cunoscut mulți care spuneau că ei n-ar citi în viața lor o carte, cărțile sunt pentru fătălăi și tocilari, etc, însă ei nu încercaseră nici o dată să citească una. Pe unii am reușit să-i fac să le placă să citească după ce le-am recomandat diferite tipuri de cărți și au descoperit ce le place.
Salut Mircea!
Parca ai mai avut o postare legata de subiectul asta acum o săptămână.
Nu e neaparat gresit modul in care gandesti dar trebuie sa fii mai deschis si spre alte perspective.Cel putin tu esti un caz fericit, in lume sunt multe persoane care sunt dependente de filme porno, de masturbare sau de sex si fara activitate sexuala unii oameni pot innebuni sau o dau in altele mai rele.
Sexul e ca si mancarea, daca nu ai incercat nici nu stii cat de bun si fain este si nu esti tentat sa incerci.O sa vezi ca dupa prima partida de sex/masturbare o sa iti doresti sa mai incerci.
Ti-am zis mai sus ca trebuie sa fii deschis spre perspective noi, ar fi bine sa incerci sa agati fete si sa ai cat mai multe experiente sexuale la tinerete.Ideea este sa nu iti para rau mai incolo peste zece sau douazeci de ani ca nu ai facut sex cu nicio fata sau ca nu ti-ai intemeiat o familie.
Da, am postat dintr-o altă perspectivă acum.
Mi-am expus părerea conform căreia sexul, dragostea, atașamentul, relațiile de iubire sunt doar dorințe ale oamenilor și nu necesități fiziologice și cu atât mai puțin nevoi fundamentale. Am arătat că se poate trăi fără asta.
Nu am zis că nu am dat-o pe porno niciodată, dar am spus într-o altă postare și că m-am lăsat demuuult timp de așa ceva. Și nici când am făcut-o, nu fusese o dependență, n-am ajuns niciodată acolo nici măcar pe-aproape.
E ca și mâncarea din punct de vedere ale experienței, dar nu al necesității. Repet, nu se moare fără sex, dar fără mâncare da.
Nu sunt deschis din acest punct de vedere spre perspective noi fiindcă nu simt nevoia de a avea o iubită, nu simt atracție romantică față de nimeni, nici sexuală, și nu sunt deci interesat de vreo relație, fiindcă nu aș iubi, aș fi ca un robot într-o relație și nu aș vrea să rănesc persoana în cauză înșelându-i așteptările.
Respect mult femeia și la modul general și la modul particular, am amice, în sensul cel mai simplu și mai pur, adică le văd doar ca pe niște simpli prieteni, atâta tot. Nu voi putea vedea sau privi altfel femeia vreodată.
În rest să știi că am ocupații și hobby-uri, nu stau degeaba, am ce face, acum nu știu dacă voi ajunge eu vreodată ca Tesla sau Newton, dar încerc să-mi ocup tot timpul într-un mod util și plăcut, ca să nu mă gândesc la ce-ar fi dacă... legat de relații.
Privitor la posibilitatea de a-mi părea rău că n-am făcut sex cu nicio fată sau că nu mi-am întemeiat o familie, nu voi avea astfel de regrete, nu-mi doresc așa ceva, repet: nu e în sfera mea de interese.
Acum nu-i condamn nici pe cei care aleargă după relații de iubire, după dragoste sau doar după sex (e o mare diferență), fiecare are propriile dorințe și plăceri și nu-i judec, fiecare acționează ca atare și e diferit de celălalt în privința unor aspecte (și e și normal să fie așa).
Salutări!
Și dacă nu își dorește să fie cu cineva, te-ai gândit la asta? Poate nu îl interesează femeile, dragostea sau sexul. Pe mine de exemplu nu mă interesează aceste aspecte și nu mă afectează, mă simt împăcat cu mine însumi și cu decizia mea.
Dacă și-a dorit femeie și nu a putut avea, asta e o altă discuție, atunci e afectat și suferă. E o cu totul altă poveste față de a mea. Eu pur și simplu nu doresc nimic din ce ține de sfera iubirii sau atașamentului. Am specificat clar în postare.
Când o să iubești o inima rău rău rău rău rău de tot și ai sa fi în stare sa mănânci și pământ pentru ia și pietre și rahat ai fi în stare sa mănânci crede-mă nu-i de glumit nu-i de joacă când o sa iubești atâta de rău inima aia și în afară de inima aia nu ai sa vrei sa auzi pe nimeni sa vezi pe nimeni sa ști de nimeni nimic doar inima aia care te face fericit Adevărat privirea ei glasul ochișori ei vocea ei preznta ei ce înseamnă ia ce este ia pentru tine ai fi în stare de orice sai auzi glasul puțin vocea puțin sa-i vezi ochisori puțin când o sa iubești incondiționată fără nicio limită și bariera acea inima atunci o să-ți dai seama de tot.
Prietene dragă, fiecare e liber să facă ce vrea și să fie cu cine vrea.
Eu am zis clar că sunt asexual, aromantic, adică nu mă interesează femeile, atașamanetul, iubirea, sexul, dragostea. Și nu mă voi îndrăgosti niciodată. Am deja 23 de ani și am amice, adică simple prietene și nu o să le văd vreodată altfel.
Dar fiecare poate avea dorințele și plăcerile lui, eu nu simt nevoia de a avea vreodată o iubită și nu mă uit la fete decât ca prietene, adică amice, în sensul cel mai clar al cuvântului.
Când o sa simți durere care de pământ cu tine atunci o sa ști o sa înțelegi ce înseamnă cu Adevărat da cu Adevărată ce este sa iubești cu Adevărat lipsa celei inimi lipsa prezenta ei atunci o să-ți dai seama de tot absolut tot până nu dai cu capul de pereți și de pământ nu vei înțelege ce este si ce înseamnă să iubești cu Adevărată da cu Adevărată și pământ o sa mănânci de durere și pietre o sa mânăci durere și rahat vei fi in stare sa mânăci atunci o să-ți dai seama de absolut tot și ce este cu Adevărată da cu Adevărată sa iubești cu Adevărată...
Îmi descarc gândurile, nu frustrările. Am chef de conversație și de dezbatere, asta e adevărat. Dar nu-i nimic rău în asta.
Sunt asexuaL, NU asexuaT, aia e cu totul altceva, ar însemna să mă fi născut fără un sex determinat )))) Nu există așa ceva ))))
Fără atașament romantic se poate trăi cât de bine, caută pe wiki aromantic, o să vezi că există astfel de oameni ca mine. E plin netu de informații despre așa ceva.
Problema nu e nici la mine, nici la majoritatea, fiecare om este diferit și nu mă consider inferior celor care alergă după sex și relații. Fiecare are propriile dorințe, interese și acționează ca atare.
KatiMe27 întreabă: