De ce uneori ne dorim o persoană să avem relații intime cu ea, dar când ajungem la practică, nu ne simțim confortabil cu acea persoană sau nu simțim plăcere să avem relațiile intime mult visate cu ea?

Un exemplu: acum câțiva ani îmi plăcea de un tip. Flirtam prin mesaje, ne spuneam fantezii erotice (în teorie).
El arăta binișor și îmi imaginam diverse fantezii cu el, fantezii care mă excitau.
Ei bine, când am ajuns în partea de "practică", brusc mi s-a diminuat tot apetitul sexual și atracția pentru el.
Nu s-a mai ajuns la sex, doar ne-am sărutat de câteva ori apoi am oprit brusc tentativa de relație sexuală.

De ce se întâmplă asta?

Probabil asteptarile au fost prea mari din partea ta si poate pe parte sexuala nu ti-a placut cum te saruta baiatul.

Mă dau exemplu total pe mine. Mă descrii complet pe mine. Nu zic acum că tu ai fi eu. Eu doar îți prezint viața și realitatea mea, deoarece întrebarea asta e exact și întrebarea vieții mele. ))

Din cauza fricilor, din cauza neîncrederii )) din cauza nesiguranței și a neștiutului ce vrei. Adică vrei, dar nici nu vrei, cam așa se explică viața mea. Și deja întrebarea ta îmi amintește de BFF-ul și "psihologul" meu de acum câțiva ani, pe care îl plăceam și totuși nu-l plăceam, când s-a îndepărtat de mine ba chiar am plâns. )) Și totul acum că mă uit în urmă cred că a fost din vina mea. ) Amuzant e că el a fost primul, ultimul și unicul care mi-a spus adevărul în cel mai frumos mod posibil. "Știi că povestea cu tatăl tău te-a afectat enorm, chiar dacă nu vrei să admiți."

Mai pe scurt ca să nu te las în polemicile vieții mele )) în spate există niște traume destul de fine, destul de astupate sau pe care omul duplicitar nu dorește să le admită că le deține, ori asta, ori varianta cea mai simplă în cazul în care tipa chiar nu-l place pe tip și e prea finuță ca să-i spună, ori prea finuță, ori prea fricoasă )) și poate îi e șu frică să piardă acea persoană ca amic. Adică dacă nu-i spune și îl lasă pe jumătate, crede că nu-i va răni sentimentele și va ajunge măcar amici la cataramă, dar asta mi se pare un lucru noxiv pentru cel care chiar are niște sentimente pentru persoana în cauză.

Pentru ca de la distanta tu nu vezi baiatul ci iluzia ta proprie despre cum ti se pare tie si NUMAI tie, insa cand te apropii, mai ales cand e vorba de relatii intime, trebuie sa fi excitata rau sa nu il vezi asa cum e de fapt, asa ca in momentul in care iluzia se sparge, realitatea s-ar putea sa te loveasca... RAU

E un lucru pe care l-am vazut foarte des la matrimoniale si il urasc: e acea dorinta de a stii concret din start ce vrea celalalt si a-ti autoimpune niste sentimente. Atfel spus, sentimentele va coduc rationalul ( asta pentru cine are, ca abia de la o varsta poti spune ca gandesti cu partea aia a creierului, responsabila de rational, analiza la rece ).

Va formati o imagine fara sa va dati seama, fara o confruntati cu ceva concret, altii mai rau, se lasa dusi de val si ignora semnele, iar cand constatati realitatea, e ca un dus rece. "Stai asa, ca eu vedeam altfel lucrurile!"

Nu auziti vocea aia? Pai nu, ca s-ar putea sa fie mai degraba tot ceva de rational ca sa digeri ce se intampla "hm, e altfel, dar totusi...", ci pur si simplu e strigatul partii responsabile de sentimente : "fugi, e ceva strain, e pericol".

Poate cand va veti obisnui sa nu va mai aruncati cu capul inainte in relatii, veti avea si sentimente mai normale, care daca sunt cosolidate de gandire la rece, au o claritate mai mare si dau o siguranta mai mare. Rationalul trebuie sa conduca sentimentele : "e ok sa-mi placa de x, ca gandeste ca mine, stie sa se comporte cu mine "etc.