Pe mine nu m-a durut. Intr-adevar am simtit o usturime usoara pentru ca pielea din jurul vaginului era extinsa pentru prima data, dar nu m-a durut. N-am avut nici sangerari. Sfatul meu este ca preludiul sa dureze 5-10 minute inainte de penetrare pentru a putea fi pregatita. Daca te doare atunci cand incearca sa te penetreze poti sa folosesti lubrifiant. Foloseste unul pe baza de apa (cele de la Durex sunt foarte bune) pentru ca cele pe baza de ulei pot afecta prezervativul. Iubitul tau va trebui sa aiba rabdare si sa nu te grabeasca.
Din cate am auzit pana acum de la fete nu prea au fost cazuri cu sange sau cu dureri mari.
La fiecare diferit, la mine de exemplu nu s-a primit nici din a 3a oară pentru că mă durea foarte foarte tare, dar sange nu mi-a curs
Fetele cu experienta ti-ar zice mai exact, eu am dezvirginat o singura fata, si cu toate ca am intrat foarte incet, s-a vaitat putin cand a intrat si mai mult cand s-a rupt dar am continuat si a zis chiar ca i-a placut.
Asa ca p parere generala, logica, cred ca trebuie sa o faci cu un baiat foarte atent, inteleegator si mai putin dotat, sau macar sa nu o aiba prea groasa, din ce am vazut eu o cam durea cand se largea prima data.
Fiindca in intrebarea te referi atat la sexul de dezvirginare cat si la perioada imediat urmatoare sexul de dezvirginarea, trebuie sa stii ca de cele mai multe ori si/dar mai ales in cazul fetelor care nu au practicat masturbarea intravaginala, adica "degetica" dezvirginarea este sau poate fi foarte dureroasa, cu instalarea unei stari de disconfort generalizat in partea inferioara a abdomenului. Durerea insuportabila la prima incercare de penetrare se datoreaza faptului ca muschii care constituie vaginul sunt supusi unei intinderi bruste si exagerate peste limita lor de alungire, intinderea muschilor fiind cu atat mai mare cu cat penisul este mai gros. Vaginul este constituit dintr-o insiruire de multe inele de muschi circulari care au o anumita lungime bine definita care nu poate fi modificata rapid, indiferent de cat timp ar dura preludiul (pregatirea vaginului pentru sex), modul in care este executat, cat lubrifiant s-a folosit si cat de relaxata devine femeia. Lungimea fibrelor musculare care intra in constitutia vaginului va ramane nemodificata, adica nu se lungesc, si din acest motiv canalul vaginal ramane la fel de stramt si la fel de greu de patruns si in cazul urmatoarelor contacte sexuale. In momentul in care penisul intra fortat in acel canal stramt al vaginului, muschii sunt intinsi peste limita instantaneu si in mod brutal, fapt ce va provoaca intotdeauna durere in loc de placere si satisfactie. In cazul in care aceste intinderi si reveniri repetate a muschilor provocate de penetrarea ritmica se produce mai mult timp, va provoca mereu/intotdeauna febra musculara, exact la fel ca si cea care apare in cazul unui antrenament intens si de durata fara o incalzire prealabila. Intinderea fibrelor musculare la o anumita lungime bine definita va avea drept urmare o largire a canalului vaginal la o anumita dimensiune, care ulterior se va mentine definitiv nemodificata, dar acest lucru se produce dupa o anumita durata in timp. Din acest motiv dupa sexul de dezvirginare se constata ca si urmatoarele acte sexuale,(cateva, imposibil de precizat ca si numar), la inceput vor fi uneori foarte dureroase, insa cu timpul treptat durerea va dispare si in locul ei se va instala placerea. Mai ales la inceput, dupa dezvirginare singura solutie cu adevarat eficienta o poate reprezenta cunilitia sau o masturbare realizata printr-o "degetica" mai lunga dar efectuata cu tandrete inainte de inceperea penetrarii propriu zise. De obicei pentru a nu agrava si amplifica durerea aparuta dupa sexul de dezvirginare, este necesara o perioada de circa 6-7 zile de pauza/repaus in care sa se efectueze doar jocuri sexuale, cum ar fi petting-ul, insa fara penetrare. De obicei urmatoarele acte sexuale imposibil de precizat numarul lor (5-7 chiar si 10) vor fi dureroase in mod diferit, insa disconfortul produs de sex se va diminua treptat pe parcursul primelor saptamani de activitate sexuala. Perioada si gradul de disconfort resimtit dupa dezvirginare depinde atat de conformatia si dimensiunea vaginului tau cat si de dotarea partenerului de sex cat si a tandretii, modului in care acesta actioneaza de fiecare data.
Sangerarea NU se produce in mod obligatoriu in toate cazurile de dezvirginare. Producerea sangerarii sau lipsa acesteia, depinde de mai multi factori printre care cel mai important este cel care se datoreaza gradului de vascularizare a pielitei himenale si/sau a faptului ca himenul areo constitutie elastica si din acest motiv perforatia/gaurica existenta in himen din nastere, se poate largi foarte mult fara sa se crape/lezeze si astfel penisul trece prin himen fara sa-l rupa si din acest motiv nu se produce deloc sangerarea. Pentru a nu fi acuzata ca n-ai fi fost virgina, atat tu cat si iubitul tau ar fi indicat sa cititi cu atentie constatarile specialistilor rezultate in urma studiilor medicale efectuate pe aceasta tema : "Se poate considera ca fiind o situtie cat se poate de normala ca in momentul dezvirginarii sa nu se produca deloc sangerarea si asta dintr-un motiv simplu fiindca pielita himenulu este putin vascularizata, o situatie intalnita in cazul a circa 47% dintre fete/femei. De asemenea in cazul a circa 11% dintre femei himenul se rupe inainte de sexul de dezvirginare din cauza faptului ca himenul din nastere a fost extrem de subtire sau anemic si s-a rupt din alte motive asa cum este descris in mod profesional/medical in revista Descopera.ro din care am extras urmatorul fragment : ""Adesea în trecut, dar şi în zilele noastre, este cerută dovada virginităţi unei fete, iar legat de acest aspect s-au dezvoltat numeroase obiceiuri legate de momentul deflorării. Situaţia a dus mai ales in trecut chiar si in zilele noastre la numeroase drame, cu atât mai mult cu cât conform studiilor medicale,
-- doar 42% dintre femei se nasc cu un himen care poate sângera în momentul deflorării.
--la circa 47 % dintre femeile lumii, himenul este foarte elastic si flexibil şi se rupe relativ târziu mult după primul contact sexual, uneori abia in momentul nasterii primului copil,
-- iar în cazul procentului de 11 % din totalul femeilor rămase, himenul acestora este atât de subţire încât se poate rupe cu uşurinţă în timpul unor mişcări mai ample ale corpului, facand balet, spagat, gimnastica, la practicarea excaladei/a catararii sau alpinismului, la practicarea ciclismului, sau în timpul unui efort intens depus la sport sau orice alta solicitare.
Este indicat ca fiecare sa citeasca si sa se informeze corect si doar pe urma si doar daca are argmente clare, certe si corecte sa comenteze sau sa formuleze acuzatii mai mult sau mai putin fondate. Multa sanatate! http://realitateadamboviteana.ro/de-ce-nu-ne-mai-plac-virginele/
Mutubal întreabă: