Care din ele e normal?
Ambele.
Ce inseamna sa fii „normal" in acceptiunea generala? Normalitatea este de fapt o conventie si se defineste prin raportarea la o norma si de fapt la ceea ce face majoritatea. Ne traim vietile incercand din rasputeri, de multe ori chiar cu pretul bucuriei din existenta noastra, sa incercam sa corespundem, sa ne integram, sa fim asa cum isi doreste societatea sa fim. Ce este de fapt „societatea"? Societatea este tot un construct, o denumire pe care o folosim atunci cand vorbim de fapt despre mai multi indivizi care traiesc de exemplu in aceeasi tara, intr-un perimetru geografic dat si care au invatat anumite norme si reguli de convietuire prin procesul numit „educatie" sau socializare. In absenta raportarii la indivizi, termenul de societate nu are nicio relevanta.
Ce inseamna de fapt „sa fii normal" in societatea romaneasca a zilelor noastre? In general inseamna sa fii un copil cuminte, sa-ti asculti parintii, sa inveti bine la scoala, sa preiei credintele religioase ale familiei in care te-ai nascut, sa iti gasesti un job bun, sa te casatoresti si sa fii fidel sotului/sotiei, sa ai o casa, sa faci copii, sa mergi in concediu o data sau de doua ori pe an, sa mentii legaturi stranse cu familia de origine care poate oricand sa intervina cu sfaturi care sa te mentina in normalitate, sa nu iesi in evidenta cu nimic care poate atrage oprobiul public si... sa iesi la pensie, sa-ti cresti nepotii...
Acest scenariu de viata este perfect acceptabil pentru o persoana careia ii este luat liberul arbitru inca din momentul in care a venit pe aceasta lume. O data ce „societatea" a reusit sa te programeze cu toate acele lucruri pe care le-am amintit mai sus, practic nu prea mai exista sanse sa ajungi sa-ti pui intrebari daca oare acest scenariu ti se potriveste sau nu.