Ia sa vedem, ce poate insemna asta ''dau funda celei mai sincere fete''. Tu nu ai nici un mijloc de a evalua sinceritatea, dar crezi ca ai. Inseamna ca ai o parere preconceputa despre frecventa masturbarii feminine, si dupa cum ai pus intrebarea, consideri ca femeile se masturbeaza des. Asa ca un barbat de 60 de ani, obsedat de sex suficient de mult incat sa-si fi asumat pe TPU o identitate feminina, daca ca iti raspunde ca o face de 4 ori pe zi, primeste funda ca cea mai sincera fata.
Tudor Arghezi a avut o îndelungă activitate în literatura română, aceasta concretizându-se în volumele de poezii, proză, teatru şi cărţi pentru copii. Titlul poeziei, „Melancolie", arată starea pe care autorul o manifestă în faţa trecerii timpului. Cadrul poeziei este unul natural, lacul, acesta fiind descris cu meticulozitate: „Şi-n perdeaua lui subţire / Îşi petrece steaua acul.". Metafora „perdeaua" exprimă frumuseţea şi delicateţea lacului, asemenea epitetului „subţire". Personificarea şi totodată metafora: „Orele şi-au împletit firul lor cu firul mare.", din strofa a doua, are rolul de a evidenţia trecerea timpului. Autorul îşi exprimă direct un sentiment de regret pentru zilele tinereţii, prin versurile: „Câtă vreme n-a venit / M-am uitat cu dor în zare.". În strofa a treia, autorul ajunge chiar să-şi vadă moartea cu ochii: „Şi acum o văd venind / Pe poteca solitară,". Autorul doreşte ca întâlnirea finală să fie o nălucă, dar totul nu rămâne decât o dorinţă…: „De departe, simt un jind / Şi-aş voi să mi se pară.". Autorul încheie poezia cu o uşoară notă de regret, în faţa morţii ce se apropie fără să se dea în lături. Moartea este văzută venind pe o potecă solitară, ceea ce arată singurătatea şi negura de după moarte… Autorul ar dori să evite acest moment final din viaţa sa, pentru că nu se simte pe deplin realizat, dorind doar să i se pară că sfârşitul se apropie… Sentimentele sunt exprimate direct, cu ajutorul efectelor stilistice, aici metafore. În poezie, ca elemente de versificaţie, nu se remarcă versul alb, existând o rimă încrucişată, ritmul fiind trohaic şi măsura de opt silabe. Poezia „Melancolie" aparţine genului liric pentru că poetul îşi exprimă direct sentimentele avute prin intermediul eului liric, prezent în poezie, şi de aceea, poezia are un caracter pronunţat de subiectivism şi confesiune.
Ai raspuns la alta intrebare
Tu chiar speri/te astepti sa primesti niste raspunsuri sincere la aceasta intrebare?