Conteaza si nu, degeaba ai penis mare daca esti urat cel putin asta s-a dovedit prin studii, deci o femeie vrea un barbat cu de toate frumos, inalt, musculos, cu penis peste media nationala https://www.youtube.com/watch?v=BK3SXjJ5Zog
avem cel mai mare penis dintre toate mamiferele asta demonstreaza ca barbati cu penis mai mare sau reprodus mai bine decat cei cu penis mic, cred ca asta e dovada cea mai importanta
numa intreba fetele de 12, 13 ani, virgine pentru care numa sufletul conteaza
Da, mărimea chiar contează! Până nubte "intalnesti" ca femeie cu un penis foarte mic, baga vrajeli din alea că sexul nu e totul, că mărimea nu contează, ci cum se poartă băiatul cu tine, că e mai important să aibă bun simţ, că e mai satisfacator sexul oral şi tot felulde astfel de porcării. Eu una am avut experienţă cu un penis foarte mic si m-am simţit absolut ridicol. Nu simţeam nicio plăcere, orice poziţie încercam, tot ieşea, ba îi cadea prezervativul că probabil e greu să găseşti unele aşa mici. A fost catastrofă şi am rupt legătura cu băiatul ăla, deşi era de treabă and stuff. Nu pot să mă folosesc de cineva doar pentru că mă poate ajuta în anumite situaţii, dar cu care nu mă simt bine în pat. Şi relaţie fără sex e zero.
Cred că e cel mai pertinent și sincer răspuns care l-aș fi putut primi de la o fată.
Dar zi-mi și mie că ard de curiozitate, cât de mic putea să fie încât să cadă prezervativul Serios acum, era sub sub 10 cm de nu simțeai absolut nimic? Că de la 12 în sus tot te mai gâdilă oleacă
O fi avut ea prea mare gaura
Totuși, nu ai luat în calcul și ideea că poate ai tu *găurica* prea mare?
Să știi că și asta se poate întâmpla.
Din moment ce cu niciun alt barbat nu mi s-a întâmplat... Bănuiesc că nu la mine era problema. Asta cu "esti prea larga" o zic doar barbatii cu puta mica. Cand un bărbat are penis normal, nu zic de 17-18 cm, nu există "e prea mare gaura".
George0197 întreabă: