E aiurea să auzi șablonul cu „mărimea nu contează". Ba contează, dar sunt și ceva limite; prietenul tău e undeva în zona medie - nici mare, nici mic. Dacă are măcar o circumferință mai generoasă, te va satisface în orice împrejurare. Bine, cu condiția să învețe cum să-l folosească, dar dacă o să-l ajuți, spunându-i ce și cum să facă, cum să se miște, veți reuși mereu.
Pe de altă parte, ca orice sabie, are nevoie de o teacă pe măsură. Așadar, nu contează foarte mult cât e el de dotat, atât timp cât tu nu ai vaginul mult prea larg sau (mai rău!) prea strâmt pentru organul lui.
Dar chiar și în astfel de cazuri mai sunt remedii: exerciții Kegel pentru tine (ca să poți să îți înveți vaginul să se strângă peste orice e introdus în el) sau dimpotrivă, exerciții de relaxare pentru a-l învăța să primească și organe mai mari decât e capabil în acest moment.
Baftă!
Și nu uitați: igienă, lubrifiant și prezervativ!
Daca va iubiti cu adevarat, treceti peste acest impediment si totul va fi ok.
Spui asta ca si cum, daca ar primi o diploma ca are puta mica, l-ai lasa.
Daca ar fi mic, ce? Crezi tu ca ai sanii la fel de mari pe cat ii vrea el? Fundul, de asemenea? Greutatea ideala? Te plangi cam mult. Pe langa ca-i posesor de penis, mai e posesor si de limba si de degete.
Da,cred ca penisul lui este f mic, nu sunt f priceput dar eu cred ca un penis normal este in jur de 20 cm...dar nu iti fa probleme, va adaptati ..imi amintesc la inceput prietena mea imi spunea ca o simte pana in gat, desi faceam sex normal ..mai tarziu cand m-am casatorit sotia imi spunea ca este prea mare, faceam sex numai cu sotia cu mana pe penis sa nu intre tot, si acum cred ca nu i ajunge unde trebuie, asa ca.
Ce minti omule cum sa fie unul normal de 20 de cm
http://www.buzznews.ro/......ri-studiu/
marimea medie in ro este de 12 cm
Https://adevarul.ro/......index.html
marimea prietenului tau este perfect normala
Nu mint deloc, pot sa dovedesc...dar cu 12 cm, ma faci sa rad. poate la cocos
Ce sa dovedesti ca majoritatea o au de 20 de cm
Scuze! eu credeam ca toti o au cam asa.18-20cm
Ce inseamna sa fii frustrat si sa te dai mare ca o ai de 20 cm.
Poate nu vrei sa stii, dar in jurnale medicale, nu pe TPU, mediile penisurilor in toata lumea variaza intre 12 si 15cm.
Tu daca il masori incepand cu anusul iti cam da 20 nu neg.
Ok,imi cer scuze! nu ma dau mare, nu am de ce ..si daca vrei sa stii, nu este o fericire...dar ma abtin, sa mai comentez.
Stai liniștită, este suficient dacă știe ce să facă cu ea. Are o mărime medie iar pentru tine, deoarece ești virgină și așa este prea mult. Contează cât de mult vă iubiți și mai puțin dimensiunile lui. Dacă el o avea de 20 (ca a unui coleg de pe aici) te asigur că îți luai adio de la a face sex cu prietenul. Eu o am de 16-17 și nevasta-mea se plânge că în anumite poziții simte disconfort din cauza dimensiunii, așa că nu va mai bateți capul cu acest aspect. Iubiti-va mult!
liliana77any întreabă: