Mă bucur că sunteţi sincere.
Şi-acum vin şi eu nesimţit ce sunt şi vă întreb: De ce aveţi pretenţia că bărbaţii să vă iubească pentru altceva decât sâni şi fund?! Din moment ce voi refuzaţi din start un bărbat doar pentru că e mai scund de cât voi sau de vârstă mai apropiată sau mai mică decât voi.
Să-nţeleg că voi v-aţi ales înălţimea, nu? Şi, prin urmare, bărbatul e de vină că nu şi-a ales şi el o înălţime mai mare.
Toate cele care aţi spus că n-aţi putea sau că vi s-a părea ciudat, meritaţi ca bărbaţi mai înalţi decât voi să vă înşele, să vă înjosească şi să-şi bată joc de voi pentru că da, o meritaţi cu vârf şi îndesat!
Eu vad lucrurile din perspectiva baiatului (fiind si eu de acelasi sex), si stiu ca ar fi tare placut sa dansez cu o fata mai inalta.
Nu, inaltimea nu-i o problema, silly. :p
Problemele sunt in privinta comnuicarii, intelegerii, increderii. Cand astea lipsesc, atunci nu pot fi doi impreuna, cel putin nu va dura.
Nu mi s-ar parea ciudat daca diferenta ar fi de maxim 5 cm intre noi.Mai mic de atat nu ma bag, nu imi e de ce zice lumea dar nu imi place mie
Ciudat mi s-ar parea daca nu as simti nimic pentru el. Am avut o relatie cu un baiat mai mic ca mine la inaltime nu cu mult, dar fiindca purtam mereu tocuri eram mai inalta. O data a strigat un baiat care ma place cu gasca lui dupa mine "Uite'o si pe Monica cu Irinel". Nu mi-a pasat fiindca tineam la acesti baiat. Daca iti place de el, treci penste acest defect dar daca nu iti place indeajuns de mult si crezi ca te vei simti stanjenita de vorbele prietenilor, sau de privirile strainilor, mai bine astepti sa "vina" altul mai inalt
Eu nu as putea fi! imi plac baietii cat mai inalti, cel putin mai inalti cu 5 centimetri.
Ciudat, de ce? E cea mai mare prostie. daca 2 persoane se iubesc trec si peste impedimente mai mari decat asta, care la urma urmei e un fleac. Bineinteles ca ideal este un baiat mai inalt, dar iubirea nu tine cont intotdeauna de asta
Da daca imi place de el nu vad de ce m-ar deranja inaltimea
mi se pare penibil sa-l refuz datorita inaltimii
Fostul meu prieten era mai mic de inaltime.
Nu cu mult. ce-i drept insa lucrul acesta nu a stat niciodata intre noi.
Au fost multe alte lucruri care au reusit sa ne desparta insa nu inaltimea.
Nu e atat de ciudat pe cat ar putea parea.
Numai faptul ca il poti privi in ochi si iti dai seama ce simti pentru el conteaza...inaltimea e doar un aspect demn de ignorat.
Pana la urma...pana si noi vom ajunge niste batranei cocosati.:-P
Uite, eu de exemplu am aceeasi inaltime ca si prietenul meu si atunci cand am tocuri sunt un pic mai inalta dar vreau sa-ti zic ca nu ma deranjeaza deloc, si nici pe el, pur si simplu trecem peste pentru ca ne iubim mult, de cand sunt cu el am renuntat la tocuri, le port doar atunci cand merg la o nunta, botez sau de genu, atunci chiar am nevoie de ele
Poate ciudat, da' tot om este.
Daca tii la el, treci peste 'aparente'.
Si nu te dereanjeaza.
Eu am fost cu baieti (da, e plural) mai mici de inaltime si ghici ce.nimic ciudat!
Sincer nu as putea sa fiu cu un baiat mai mic de inaltime decat mine. Am o prietena care e cu cineva mai mic decat ea si zici ca e o mama care isi duce copilul la gradinita. Chiar sunt haiosi.
PS: kongeriket nu mai imi da stupid (nu ca m-ar interesa prea mult). Doar pentru ca raspunsul meu nu iti este pe plac, asta nu inseamna ca e stupid
Uite, sincer consider ca este foarte important ca baiatu (prietenu tau) de langa tine, sa fie mult mai inalt.
eu personal never nu as pute. a sa stau cu un baiat mai mik de inaltime de cat mine.
mi s.ar parea ciudat, cum zici tuh!
Da pentru-ca cand iubesti pe cineva it place si cum arata si cum e dar eu nu as fi pentru-ca cand it place un baiat sunt compuse din 2 avantaje sau mai multe frumos destept dragut si sa te iubeasca si inaltimea conteaza
Da, nu mi s-ar parea ciudat daca il iubesc, dar diferenta sa fie maxim 5-6 cm.
Eu cred ca inaltimea nu are nici o legatura cu iubirea e absurd sa spui ca daca e mic de inaltime nu ai putea sa il iubesti asta o spun oameni care sunt falsi si habar nu au ce e iubirea. cand iubesti nu te mai gandesti ca e mic sau inalt il iubesti pentru ca e deosebit pentru ca te iubeste si vrea sa iti fie bine. pentru mine nu e o problema chiar deloc.
Pai.eu si prietenul meu suntem la fel de inalti
iar atunci cand am tocuri este putin mai mic decat mine
dar asta nu conteaza
deci referitor la intrebarea ta:
daca ti mult la acel baiat
si sentimentul este reciproc
nu ar fi ciudat
mai ales daca relatia voastra merge foarte bine
succes in relatie:*
Ciudat de ce? Nu este nimic ciudat sa fi cu un baiat mai mic de inaltime
. Mai ales daca il palci/iubesti!
Deci nu baga de seama !
Daca diferenta ar fi mare, nu.
Dar daca diferenta e mica, sau tot mare, dar in spatele acestui aspect se ascunde o inima mare, de ce nu?
Urasc sa-mi se intample asta...sa-mi placa un baiat mai mic de inaltime.
dar recunosc nu as putea fi cu el.
Este imadmisibil ca un baiat scund sa nu fie cu tine.pun pariu ca o sa frangi multe inimi)
Dar ţie (pentru băieţii care văd întrebarea), ca băiat de 1. 65 m, să zicem, ţi-ar conveni să te însori cu una de 1. 90?
Ar diferi atât de mult proporţiile, ea fiind, poate, vreo sportivă, te-ar doborî imediat dacă şi-ar propune. Ai ajunge la ea cu scaunul.
Să zicem că ea te vrea, dar tu ţi-ai dori-o?
Cum e moni cu iri? nu mi sar parea ...cred. dar un exemplu ca ei ...au facut si un copilas
anonim_4396 întreabă:
loramesesan întreabă: