| ALM2000RO a întrebat:

Hei, am o mare curiozitate.
Mă numesc Mircea, am 23 de ani, sunt perfect normal din punct de vedere fizic și psihic, nu am defecte de vreun fel, însă sunt TOTAL ASEXUAL, TOTAL AROMANTIC, VIRGIN, CU 0 EXPERIENȚĂ în relaționarea cu fetele/femeile (fără vreun ținut de mână, îmbrățișat sau pupat pe obraz, nu mai zic de vreo relație serioasă), ABSTINENT (nu aș face niciodată dragoste, nici sex, nu caut nici iubirea) (abstinent INCLUSIV FĂRĂ MASTURBARE și FĂRĂ PORNO), neinteresat să leg prietenii prea strânse cu vreo fată tocmai pentru a nu merge lucrurile mai departe de amiciție. Am avut o singură prietenă / amică din fostul cerc de prieteni (ne știam din liceu și cercul de asemenea era vechi și pe o fundație sănătoasă - aveam multe activități împreună cei din cerc).
Deci sunt total neinteresat de aspectul romantic și sexual al omului / vieții și mă lasă complet rece, sunt indiferent total.
Altfel, repet, sunt f ok ca om, am și o facultate și au fost fete interesate în a avea o relație cu mine când eram student, dar și printre cunoștințele foștilor mei prieteni, însă le-am ignorat complet de la bun început.
Altfel se spune că sunt un băiat f capabil și cuminte, am fost f sociabil, iar cunoscuții mă considerau un om așezat și inteligent.
Nu-mi fac probleme din asta, vreau să rămân singur cuc, fără vreo legătură / relație, în prezent am o depresie ușoară spre medie (dar din cu totul alte cauze și motive și care e mai veche). Nu sunt nici vreun misogin, doamne feri, nu aș accepta vreodată așa ceva ca mod de gândire din partea mea sau a vreunui apropiat.
Timid nu am fost, dar nici extrovertit, eram pur și simplu normal și cu un comportament decent și civilizat față de ceilalți oameni din jur. Nici traume n-am.
Nu am niciun diagnostic clar pus, doar depresia care e mai veche. În rest nu am înnebunit din toate astea, nu-mi fac griji și nici gânduri negre.
Mă accept așa cum sunt.
Masturbarea și pornografia au fost abandonate și alea de f mult timp (ani). Nu înnebunesc și mă simt f ok și bine, nici nu am de ce să mă simt rușinat sau prost pentru asta.
DAR AM TOTUȘI 2 RÂNDURI DE ÎNTREBĂRI:
1. Am curiozitatea dacă mai sunt pe aici oameni ca mine (deci să aibă toate aceste trăsături și caracteristici legat de relațiile interumane cu sexul opus) sau dacă măcar în unele privințe îmi seamănă cineva (dacă da, în care - de ex dacă e doar asexual sau doar aromantic sau doar abstinent etc.) și dacă sunteți și voi împăcați și liniștiți cu asta (și fără griji) -ca mine- sau nu?
2. Cum ați putea descrie o persoană ca mine (fără miștouri) și dacă ați fi de-acord careva, la modul ipotetic, să fiți prieteni cu mine dacă ne-am cunoaște (de ex, dacă ne-am întâlni pe stradă și am vorbi) și dacă mai știți pe cineva ca mine măcar în parte dintre aspectele precizate?
Sunt tare curios de părerile voastre happy
SCUZE pentru categorie, trebuia la conversații...dar nu mi-a mai aprobat postarea acolo și am considerat că ar merge și aici laughing)

Răspuns Câştigător
| LordCristobal a răspuns:

Salut Mircea!
Eu zic ca esti intr-o situatie foarte buna avand in vedere ca sunt multi pe TPU care se plang ca nu au relatii si ca nu ii baga in seama nicio fata.
1.Si eu sunt in aceeasi situatie ca tine, am 24 de ani si sunt virgin si nu ma streseaza faptul ca nu am o prietena sau experiente sexuale la activ.La fel ca tine nici eu nu ma masturbez si nu ma uit nici la filme porno.Dar na daca se iveste ocazia sa fac sex cu o fata nu as refuza deloc.
2.Sincer cred ca esti o persoana normala dar cu gusturi mai rafinate la femei.Nu pari a fi genul ala de baiat care se culca cu orice fata si probabil e nevoie de o fata foarte speciala care sa te dea pe spate.Intr-un fel gândești foarte bine pentru ca eviti fetele de proasta calitate.
E oricum amuzanta situatia ta dar Jos Palaria pentru faptul ca ne-ai povestit situatia ta pe TPU si chiar esti de apreciat prin faptul ca nu esti obsedat de sex asa cum sunt multi baieti.

| RAY a răspuns (pentru LordCristobal):

Eu nu cred ca nu te deranjeaza te minti singur

16 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Nu e nici o problema sa simți asa, problema morala e când incalci planul Creatorului și faci sex fără căsătorie.Asta nu cred ca înseamnă că pe viitor nu e posibil sa simți ca te atragă cineva și sa devii interesat sa te căsătorești cu persoana respectiva. Decât sa faci sex fără căsătorie e mult mai bine sa nu faci sex deloc

| relian a răspuns:

Esti perfect normal din pct de vedere si fizic si psihic, dar ai depresie usoara laughing asta da, e bun asa rau, esti beton laughing

| LordCristobal a răspuns:

Ar fi bine sa lasi deoparte rautatile ca esti cam penibil.

| RAY a răspuns (pentru LordCristobal):

Cum sa fiu penibil daca ma exprim personal?
pur si simplu sunt realist, va povestesc din realitate nu sunt rau, penibil, si eu as vrea sa am o iubita dar sunt realist

| RAY a răspuns (pentru LordCristobal):

A crede in povesti duce la mai muta suferinta in timp, eu as fi vrut cineva sa imi spuna in trecut ceea ce scriu aici

| LordCristobal a răspuns:

Uite asa ca vreau eu.
Sunt mai deschis la minte decat tine si am tot dreptul sa iti combati porcariile pe care le scrii.
Daca facem o comparatie intre raspunsurile mele si raspunsurile tale sunt cu zece clase peste tine.

Răspuns utilizator avertizat
| Konstantinos99 a răspuns:

Esti un barbat indreptat spre succes, poate cu prea mult rational, ceea ce nu e rau dar ai si o inima MDA.
Esti clar serios, pasi catre BILL GATES, o sa ai succes daca aplici ce zici si in business. Dar pe termen lung ori ca te calugaresti ca vrei singur tu cu Dumnezeu, fie gasesti o fata buna, care se potriveste si ti sufleteste la ea si impreuna va muntuiti. Raporteaza te la moarte si cred ca faci tu o retrospectiva mai buna ca a mea. In resti e super ok ca nu ai "lupte cu raii" si distrageri de atentii cu alte cuvinte este de nedistras poate ajungi si tu parmentar ca avem nevoie de oameni ca tine.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Gr4ande440q a răspuns:

Ești super ok dă i înainte pe PlayStation și orice faci tu în continuare tare