anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Hei. De ceva timp nu mă mai înțelegeam cu prietena mea, ea voia să ieșim, eu voiam să lucrez și nu mai aveam timp de petrecut împreună. În plus era geloasă și încerca să mă controleze, dar am greșit doar o dată cu o conversație. Mă stresa și mă făcea să ma simt vinovat mereu. De ziua ei, i-am făcut un cadou de care nu a fost mulțumită și asta m-a făcut să pun punct fiindcă nimic nu o mai mulțumea. Când ne-am despărțit, a venit la mine să mă roage să-i mai dau șanse ca o să se schimbe etc, m-a rugat toată noaptea, dar deja nu mai voiam nimic cu ea. A rămas la mine apoi dimineață a plecat. De atunci nu am mai vorbit și a trecut o lună, la început mă gândeam ca o să mă dispere să ne împăcăm, dar a dispărut, n-a mai zis nimic. Am ieșit apoi cu altele, dar niciuna nu îmi plăcea. Încep să regret despărțirea și mă simt vinovat ca totuși am părăsit-o de ziua ei, dar și eu mă simțeam ultimul om. Am început să mă gândesc la ea tot mai des, dar nu știu dacă merită. Cine credeți ca a fost mai vinovat în acest caz? Mă gândesc ca nu mi-a greșit cu ceva atât de grav, dar îmi e sa nu devină iar materialistă. Deja incep sa mă simt vinovat și mă gândesc dacă eu sa inițiez împăcarea

4 răspunsuri:
| Yaesmin a răspuns:

Te cheamă Stremi.

| TimberWolf a răspuns:

Daca asa e felul ei posesiva si stresanta pierzi vremea boss, daca te impaci cu ea in cele din urma o sa te streseze iar si o sa va certati.

| Giulia911 a răspuns:

Trebuia sa te părăsească ea pe tine.

| Violleta2022 a răspuns:

Vo doi sunteti incompatibili, asa ca nu-ti mai fa reprosuri personale si mustari de constiinta, ca mai tarziu tot se rupea relatia, fiindca nu va potriviti delc, tu nu te poti schimba si ea avea alte prioritati in viata, plus mania controlului si gelozia care ucide iubire, fericire, tot.

Las-o asa ca nu ai pierdut nimic, dimpotriva, ti-ai dat o alta sansa la fericire!