Ce părere am.păi este o mare prostie..de obicei unele fete, nu toate caută să fie şi ele şmechere, un băiat cu vreo 3-4 ani mai mare ca ele, care se dovedesc a fi nişte prefăcuţi. Toţi ar trebui să ne facem prieteni de vârsta noastră, nu mai mari..nu mai mici. Desigur, dacă într-o relaţie, ex : fata este mai mică cu 3-4 ani decât băiatul şi se înţeleg foarte foarte bine, atunci este un caz fericit în care băiatul nu se dovedeşte a fi un prefăcut.
Am colege în acestă situaţie, relaţiile lor cu băieţi mai mari, nu rezistă cred că nici măcar o săptămână. Şi eu chiar nu l-e înţeleg..eu şi acum caut persoana potrivită, de vârsta mea..nu mai mare.. Chiar nu îi văd rostul.
Eu nu cred in ele am patit-o o data mi-a fost de ajuns si cu copii ce sa spun n-am cuvinte, da daca ai 20 si baiatul 25 sunt de acord si sunt seriosi, sinceri, hotarati da cred dar cum sa cred pe cineva pe net cand mi-am pirdut increderea in fete
Eu cred ca este mai bine sa iti faci un prieten de varsta apropiata pentru ca asa cresti impreuna cu el, eu de exemplu am avut un prieten cu 4 ani mai mare, dar nu prea ne potriveam pentru ca eram de fel mai copilaroasa, iar el era mai matur, gandea altfel, de aceea nu ma simteam foarte confortabil.Un astfel de baiat te poate influenta si foarte usor.
Tu in cl 12 vreai sex, dar ea e minca si poate nu e gata pentru acest pas! Nu va putea indeplini dorintele tale!
Nu-i neaparat cudata diferenta de varsta. Eu sunt clasa a8-a si prietenul meu are 20 de ani. Ne-ntelegem chiar bine, dasi suntem doar de 2 luni impreuna.
Diferenta de varsta dintre bunicii mei e de 11 ani.mi se pare ciudat.Cand el alerga pe strazi si se juca, bunica se nastea.Cand era clasa a 12 bunicamea era clasa 1.Totusi au rezistat pana acum si au 89 si 78 de ani.
Nu am avut prietena de 13 si eu am 17 si ne intelegeam bine pana sa plece in afara acum am una de 19 si e chiar ceva frumos... daca va iubiti nu are cum sa fie ceva gresit
Pai nu e nimic gresit si eu am avut prietena de 13 si eu am 17 ani si ne intelegeam bine dar a plecat din tara... acum am prietena de 19 si o iubesc mult...deci nu e nimic gresit daca va iubiti