Eu îmi impun singură să trec peste asta. Ştiu că întotdeauna se poate întâmpla de 10 ori mai rău şi gândul că nu s-a întâmplat mai mult mă linişteşte.Îmi spun că el nu ştie să aprecieze lucrurile ce contează cu adevărat şi merg mai departe.Bineînţeles,o bună perioadă de timp doare ca naiba,în funcţie de situaţie.Dar cu timpul trece,rănile se vindecă şi poţi zâmbi din nou,poţi fi fericită.Pe viitor,o să apară teama. Teama de oameni,de socializare,de suferinţă.Dar dacă ai noroc să găseşti pe cineva care să te înţeleagă, să te iubească şi să te aprecieze pentru ceea ce eşti ca om, ca suflet, ca persoană, trebuie să ştii că eşti cea mai norocoasă femeie din lume.Aspectul şi banii se duc în timp.Un suflet bun nu se schimbă niciodată.Nu uita asta.Trebuie să fii puternică şi să vezi partea bună a lucrurilor.Decât să te rănească o viaţă întreagă, e mai bine să plece şi să suferi o perioadă. Apoi, o să fie bine.
Eu zic sa iti cauti pe altcineva )
ce rost are sa stai si sa plangi? Sau sa te imbeti cand poti sta in brate la alta persoana?) bafta oricum
AlexEjmecheru întreabă: