Heii...am o relatie de 2 ani si 7 luni.de la un timp, pentru mine, parca nu mai merge..ma enerveaza din orice, orice spune.am 17 ani.a stat foarte mult dupa mine sa ii accept prieteniea(1 an si) si nu stiu ce sa fac, il iubesc nu vreau sa ne despartim dar parca asa nu mai merge. Vreau sa vorbesc cu el, sa ii spun ca nu mai simt ce simteam, emotiile alea, dar nu mai simt pentru ca am senzatia ca el nu mai le simte.dar daca ii spun el nu inteleg nu stiu, nu isi da seama de cuvintele mele.Este si o relatie monotona, eu sunt genul care daca am imi vine sa merg (la mare, in alt oras etc) merg.traiesc momentul.dar el nu ii asa.El trebuie sa ii ceara voie tatalui sa vina 5 min pana la mine sau ceva de genu.simt ca nu face nimic pentru mine, ii altfel.nu imi ia apararea, nu conteaza parerea mea etc.si de vorba cu el degeaba stau.pt ca am mai incercat si nu a mers.sta de vorba cu mine despre relatie numai atunci cand are el o problema si ia totul in serios nu si cand am eu una.ce credeti, ce sa fac?

Dar tu il intelegi? Ii iei aprarea? Il asculti cu atentie si il ajuti in toate problemele pe care le are?
Din ce spui tu aici, doar el este de vina, dar nu cred ca tu nu ai niciuna( sau poate chiar n-ai? ).

Daca relatia este monotona,ai putea si tu sa incerci sa schimbi ceva,fa ceva nou pentru el. Nu cred ca e ceva gresit sa ceara voie tatalui,pana la urma nu sunteti asa mari, sunteti la varsta in care faceti diferite alegeri si trebuie sa va dati seama ce vreti cu adevarat.

Intai analizeaza daca tu esti perfecta, iar daca tu faci totul ca la carte, iar el este cel rau care nu te intelege, ataca. Spune-i ce simti, chiar daca tu spui ca nu te asculta, apoi pleaca pur si simplu. Nu-l mai cauta, nu-l mai suna, fii indiferenta si vei vedea ca va incepe sa-si puna anumite semne de intrebare si el.

Chestiile astea sunt normale la un cuplu tanar si de asa durata, daca ramai sau nu cu el pe viitor nu prea e important, important e acum ce vrei sa faci si daca chiar iti doresti sa salvezi ceva.

Deja aceasta relatie a devenit o povara pentru voi. Nu mai are rost sa o lungiti, va chinuiti degeaba.

Daca nu-ti convine comportamentul lui, de ce nu va despartiti? Cauta alt baiat care sa fie pe placul tau, sa-ti faca toate poftele si sa te iubesti cu el cu adevarat.

Nu va potriviti prea bine, iar comunicarea lasa foarte mult de dorit. Daca vreti sa va salvati relatia, trebuie sa discutati sincer, sa va spuneti ce nu merge pentru fiecare din voi si sa faceti compromisuri. Altfel mai bine va vedeti fiecare de viata lui.

Acum, judecand la rece situatia voastra este asa. Aveti o varsta a alegerilor, o varsta cand va indreptati pasii catre o cale pe care, probabil, o veti urma toata viata. Sau poate nu! Nevoile voastre se diversifica. Va apropiati de statutul de adulti tineri. Retine, te rog, nu veti fi tineri o vesnicie si aceasta varsta trebuie traita si consumata frumos. Cel mai probabil nu vei ramane cu el pentru ca probabil va da la facultate, la fel si tu. Veti intra fiecare dintre voi intr-un colectiv nou in care veti avea tentatii, oameni noi care va vor da tarcoale.
Eu propun sa te opresti, chiar daca te va durea putin, putin mai mult. La aceasta varsta pe care banuiesc ca o aveti plictisul, oboseala si alte impedimente nu au ce sa caute. Mai tarziu dupa ce veti trece de 30 de ani ce veti face? Sau de ce nu de 40?
Nu trebuie sa il condamni ca apeleaza la parintii lui, depinde de ei. Il ajuta, il intretin. Asta-i cursul (normal sau anormal) al vietii. Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca vei fi adult si din ce in ce mai mult va trebui sa iti asumi responsabilitati si se vor descarca din ce in ce mai multe pe umerii tai.
Nu ai locuit cu el, nu stii cum e el in intimitatea lui de zi cu zi. A te muta cu el este un pas foarte serios si foarte greu de suportat pentru un cuplu.
Atat am avut sa te dascalesc. Sper doar sa iti foloseasca ceva din asta.