| Izabelacrasata111 a întrebat:

Am o stare nașpa. Am trecut prin multe și gen ma afectează trecutul. Când am crezut ca totul pierdut am dat de o persoana în care am totul. Într-un timp foarte scurt de relație am simțit mult mai mult de cât simt alții în ani de zile. Avea ceva special. Am avut și relații sexuale iar pentru ca a făcut după capul lui și cuvântul meu de nu a fost da am hotărât sa ne despărțim. Am mai vorbit pe perioada cât credeam ca sunt însărcinată dar n-am fost. Acum dupa câteva luni de când n-am vorbit ma apuca gen dorul de el. Am început iarăși sa vorbim dar eșec total. Eu nu pot ierta ca el nu mi-a respectat atunci cuvântul nu pentru ca aveam o trauma și el putea sa înțeleagă dar a făcut-o cum a vrut și gen după cinci luni ce iubire poate fi. Ideea e ca sufăr mult după el. Simt ca îl vreau și ca nu îl vreau. E nașpa starea dar nu pot. Oriunde nu m-as gândi este el, avem prieteni comuni. Cunoștințe și peste tot e el și în gând în orice. Cum să-l uit? Ma doare inima și orice mi-e rupt în bucăți. Plâng la fiecare pas. Ma doare... Sufăr

3 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Simplu, te gândești ce ți-a făcut și că te respecți suficient cât să știi că meriți ceva mai bun

Răspuns utilizator avertizat
| Emma30555 a răspuns:

Înainte sa apară el aveai viata ta, acum ca el a plecat tu trebuie sa revii la viata ta, cum ai putut trai fără el înainte sa l cunoști asa se poate și de acum. Sau poți încerca o împăcare dar dacă nu funcționează, mergi înainte, în viata o sa mai întâlnești dragostea