Hey TPU
Da, e din nou vorba despre tipul acela din celelalte intrebari ale mele. In caz ca nu aveti chef sa va uitati peste ele, o sa fac o scurta si nu atat de detaliata introducere: cam acum un an am cunoscut un tip online, cu 5 ani mai mare ca mine(da, sunt minora), e roman dar sta in alta tara; la inceput era foarte distant dar pe parcurs (si mai ales in ultima vreme) ne-am apropiat mai mult. Vorbim cel putin 2 ore in fiecare zi, avem gusturi asemanatoare in aproape orice, si gandim cam la fel.
Stateam si vorbeam intr-o zi si nu stiu cum am ajuns sa vorbim despre anemie, el intrebandu-ma daca "parca nu aveam anemie". I-am spus adevarul, ca am, mi-a pus cateva intrebari legate de chestia asta si a zis ca intr-adevar nu se interesase prea mult de subiect inainte, dar eu l-am facut sa o faca. Apoi a inceput sa-mi zica ca ar trebui sa mananc mai mult fier, etc etc moment in care mi-e teama ca am fost putin iritata si ca poate am aratat asta mai mult decat ar fi trebuit. Si din nou nu stiu cum am ajuns sa ii spun despre problemele mele cu mancatul. Nu am de gand sa abordez prea mult subiectul aici, voi spune doar ca ma simt vinovata cand mananc mai mult de 500 calorii pe zi. A inceput sa imi spuna ca si el avea o perioada in care efectiv nu avea chef sa se dea din fata monitorului si sa se duca sa manance fiindca ii era prea lene, cica, si ca si el s-a simtit prost cand a pus putina burta (inainte era mult prea slab), si iarasi mi-a zis ca ar trebui sa mananc mai mult. Stiu doar ca dand la o parte toata iritatia provocata de subiect, m-am simtit bine. Eram fericita fiindca simteam ca ii pasa. E printre putinele dati cand i-am simtit compasiunea, si cred ca atunci am simtit-o cel mai mult. Mai sunt zile in care seara imi zice "noapte buna" intr-un fel mai dragut, sau in care imi da de inteles(sau poate ca asta e doar ceea ce inteleg eu) ca ii pasa si e mai afectuos. Tot ce pot sa spun e ca nu am vazut pe nimeni mai "special" decat el, si ca m-am indragostit de felul in care gandeste. Da, e patetic, dar pur si simplu nu stiu. M-am indragostit de el in toate felurile posibile, il iubesc ca pe un frate, ca pe un prieten, ca pe un iubit(da, prea siropos, dar asta e). Chiar ma simt foarte in largul meu cand vorbesc cu el, si e persoana cu care pot discuta despre filme de pe redtube pana la arta sau religie sau orice alt subiect. Bine, partea asta va fi probabil cea mai ciudata dar, uneori ma gandesc la el cand "ma ating".
Faptul ca ne-am apropiat in ultimul timp mi-a dat un pic de speranta, fiindca macar stiu ca tot efortul ala s-a meritat oarecum, si sincer sunt dispusa sa mai continui. Vreau doar sa va stiu parerea: avand in vedere varstele, in care e diferenta de 5 ani, faptul ca e atattt de greu sa te apropii de el, e vreo sansa sa ma placa, macar, si el din ce v-am zis mai sus?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook