Era normal sa ramai insarcinata daca ai facut sex inainte ca anticonceptionalele sa-si faca efectul. Sunt probleme serioase determinate de faptul ca ai luat contraceptive in prima luna de sarcina, mai ales daca copilul va fi baiat (risc de hermafroditism). Cred ca e bine sa te adresezi unui ginecolog dintr-un spital mare.
Bună!
Fără supărare, dar eu NU pricep un lucru :
Dacă tot ai luat AC, de ce NU ai citit Prospectul?
Ele TREBUIAU începute în PRIMA zi de menstruaţie şi atunci, la majoritatea AC, efectul contraceptiv intervenea din acea zi.
Dar, în cazul în care ai început administrarea în zilele 2-5 ale CM, erau NECESARE măsuri contraceptive SUPLIMENTARE ( prezervativ, ovule spermicide, etc. ) în primele 7 zile de administrare, protecţia intervenind din a 8-a zi!
În ORICE Prospect sunt precizate aceste aspecte.
Evident că, dacă NU te-ai protejat, ai RĂMAS însărcinată deoarece organismul este foarte "sensibil" în primele 1-3 luni de administrare a AC din cauza modificărilor hormonale prin care trece.
Acum, revenind la problema ta :
Riscul de a fi afectat copilul, din cauza administrării AC, este foarte redus ( poate chiar tinde spre zero )!
Asta deoarece, chiar dacă ai rămas însărcinată în prima săptămână de administrare ( puţin probabil ) din cauza unor dereglări hormonale, până s-a "instalat" ( în uter ) ovulul fecundat/embrionul au mai trecut încă vreo 7-10 zile.
Deci, ai luat AC peste sarcină DOAR vreo câteva zile.
Totuşi, e posibil să fi mai "sensibilă" şi să prezinţi iminenţă de avort în primele 2-3 luni.
Deci, să ai mare GRIJĂ de tine şi să fi atentă la orice semn/simptom care nu ţi se pare ok - în special, la sângerări ( de orice natură )!
Toate cele bune şi multă sănătate.
Sangerari nu am, am insa dureri usoare in partea dreapta. Am intrerupt tratamentul cu AC, sper sa nu fie probleme pe parcurs.
Evident că trebuia întrerupt tratamentul cu AC, nici n-am mai precizat deoarece se subînţelegea.
Durerile din partea dreaptă pot fi dureri la ovarul drept datorate faptului că ai întrerupt AC şi organismul s-a dereglat hormonal, sau poate fi o anexită ( răceală la ovar )...
Dacă, Doamne fereşte, apar sângerări uşoare, atunci să mergi URGENT la medicul care te supraveghează sau la Urgenţe/Camera de Gardă deoarece poate fi vorba de o iminenţă de avort!
Oricum, să sperăm că NU va fi nici o problemă.
Când se întoarce medicul tău din vacanţă, să mergi la un control amănunţit!
Sarcină UŞOARĂ şi multă sănătate.
N-ai specificat daca vrei sa-l tii,si nici momentul ( ziua ) in care ai ramas insarcinata.
Presupun ca nu de de mult, nu cred ca este vreun mod in care sa fie afectat copilul, probabil sunt la tine probleme hormonale, caci sistemul tau a incercat sa minta hormonii, dar n-au reusit.
Bineinteles ca il voi pastra. Planuiam sa am un copil peste 2-3 ani, dar daca s-a intamplat acum, asta e. Pentru nimic in lume nu voi face un avort.
Anticonceptionale iau de pe 3 mai, iar pe 5 am avut contact sexual. Ciclul trebuia sa-mi vina in saptamana 24-31, dar nimic. Am facut aseara un test de sarcina, si altul azi dimineata.
Partea buna e ca iti doresti acest copil, ce ti-a iesit la testul de sarcina?
Hermafrodism pe naiba,nu esti prima care face asa cu anticonceptionalele,Gabriela te sperie, cum face de obicei ea.
Presupun ca testul e pozitiv, succes cu sarcina, si sanatate la copil, cat si tie.