| UnknownWhisper a întrebat:

Inainte de toate, v-as ruga sa nu ocoliti aceasta postare. Poate multi dintre voi nu o considera o problema reala, dar cand vorbim despre suflet si trairi interioare, ne putem rapi cateva secunde pentru a reflecta asupra lucrurilor.
As incepe aceasta "povestire" exact cu inceputul. 1 Aprilie 2011, ziua in care l-am vazut pentru prima oara. Un tip simpatic, o figura placuta si un zambet larg. Ne-am surprins privirile pentru cateva clipe.(Sincer, nu stiu daca el se uita tocmai la mine, pentru ca eram zeci de fete in incapere. Mai tarziu, dupa ce ne-am cunoscut mi-a confirmat ca la mine se uita. El stie cel mai bine daca este adevarat)
Am ramas gandindu-ma, incercand sa ii recompun imaginea. A trecut ceva timp in care nu am mai avut ocazia sa il revad, iar pe la jumatatea lui Mai, ne-am revazut intamplator la o repetitie. (Amandoi ne ocupam cu muzica)
Am cazut iarasi in visare si mi-am propus sa fac tot ce pot pentru a-l cunoaste. (Si acum am emotii, amintindu-mi)
I-am gasit profilul pe un site de socializare si i-am trimis un mesaj. Mi-a raspuns, apoi au urmat alte mesaje prin care imi spunea ca si el a simtit "scanteia" dintre noi.Totul a decurs firesc, schimb de id-uri de messenger, schimb de nr. de telefon.Ne-am intalnit, ne-am vorbit, ne-am placut.Era exact ce imi doream. Cel putin asa cred.
Lucrurile au inceput sa capete o intorsatura urata cand a inceput sa dispara fara motiv, apoi sa reapara cand dorea sau cand il cautam eu. Am incercat sa ii explic dorintele mele spunandu-i ca nu sunt dispusa sa ma implic emotional/sexual in aventuri sau jocuri de orgolii. M-a spus ca nici el nu doreste asa ceva. (El stie cel mai bine ce-si doreste.)
Acum cateva zile am avut o festivitate unde ne-am nimerit amandoi (si grupurile in care cantam). M-am asteptat ca pana la sfarsitul serii sa avem macar un dans impreuna. Nu numai ca nu a existat asa ceva, dar s-a comportat ca si cum nu m-ar fi cunoscut.
Dupa aceasta, l-am cautat, simtindu-ma jignita si intrigata. Dupa 2 zile am primit raspunsul. "Nu prea aveam cum sa te cunosc acolo.In viata trebuie sa facem compromisuri". Asta a fost explicatia. Sincer, nu am nevoie de explicatii. Am nevoie de el. Stiu ca nu este un om rau, dar nici eu nu sunt. Stiu sa pierd si stiu sa ma bucur de castig, dar atunci cand pierd totusi as vrea sa stiu de ce anume. Unde am gresit. Amandoi suntem orgoliosi, dar el este facut din orgoliu si egocentrism. Doreste sa fie tot timpul "cireasa de pe tort".(Iar eu nu sunt dispusa sa-l complimentez doar asa...de dragul pasiunii.Cred ca sunt un om sincer si asa doresc sa raman.) Tuturor ne place, dar nu toti facem acest lucru vizibil. ( Nu stiu daca are vreo relevanta, dar amandoi suntem in zodia Leu.)
Datorita grupului in care canta este o persoana destul de cunoscuta (local), si este oarecum hranit de atentia "publicului". Eu nu vreau sa fac parte din public, eu vreau sa fac parte din viata lui. Pot sa ii ofer afectiune si sprijin, nu laude.
Sunt 10 ani diferenta de varsta intre noi, dar in general anturajul meu este format din persoane mai inaintate in varsta decat mine, iar atata timp cat alti oameni mult mai maturi atat in experienta de viata cat si cea profesionala ma pot respecta, nu inteleg de ce el nu poate.
Poate unii dintre voi ma considera ridicola si naiva, dar am invatat ca problemele sufletului sunt cele in care simtim cel mai mult nevoia de ajutor. De cateva nopti ascult ticaitul ceasului din perete si ma rog pentru o "sansa"/ "justificare". pentru un raspuns la "De ce-urile?" mele.
Va multumesc celor care ati citit/raspuns! Cu recunostinta, va saluta " O naiva" happy

13 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Buna! Cred ca ar fi mai bine sa vorbesti cu el, sa ii spui ce simti.Prin comunicare si intelegere poti rezolva orice.Indiferenta e cea mai buna, dar totodata aspra arma, asta in caz ca te raneste din nou. Salut

emanuellex
| emanuellex a răspuns:

Intr-adevar, in timp, constatam ca cele mai frumoase lucruri din viata noastra nu sunt de fapt lucruri. Din ce relatezi tu mai sus, reiese ca ai trait langa acest barbat ceva extraordinar. Dupa aceste trairi alergam in primul rand cu totii. Mai mult decat de persoana iubita, ne este dor de fapt de ceea ce simteam atunci cand ne era alaturi. Ca o persoana sa reuseasca sa induca intr-o fiinta trairi atat de frumoase, inseamna ca acea persoana este cu totul si cu totul speciala. El a devenit pentru tine ceva extraordinar de pretios. Iar asta nu inseamna deloc ca esti naiva, ba din contra inseamna ca ai cunoscut si stii sa apreciezi in continuare valoarea dragostei adevarate. La intrebarile care te framanta acum in mod firesc, poti gasi multe raspunsuri. Este foarte posibil ca, desi este leu, sa fie totusi o fire de aventurier. Este posibil ca el sa nu fi luat la fel de mult in serios relatia voastra, cel putin nu cum ai facut-o tu. Sau, si mai trist, este posibil ca in viata lui sa existe cineva mult mai important, despre care sa nu-ti fi spus. Poate dintr-o oarecare finete si din dorinta de a nu te face sa suferi. Abia cand si-a dat seama ca te implici mult prea mult, si-a schimbat atitudinea si a inceput sa iti dea de inteles cat de cat despre felul in care stau lucrurile. Si asta tot ca sa nu suferi mai mult mai tarziu. Caci este totusi leu, iar leii cam spun lucrurilor pe nume la un moment dat. Postarea ta nici nu este de ocolit, sa stii. Este chiar o poveste de dragoste foarte frumoasa, plina de emotii, in care poate multi ne regasim. Este frumoasa, indiferent chiar de finalul ei. Pentru ca si tu esti leu, iar pe lei ii mai caracterizeaza si o ambitie aparte, te sfatuiesc sa nu gandesti negativ, cel putin o perioada, si sa lupti in continuare cu mijloace, desigur, diplomatice. Nu accepta inca sa pierzi. De fapt, de ce sa pierzi tu? Ia gandeste-te cateva clipe la asta. Daca nu s-a intrerupt definitiv legatura, nu este totul pierdut. Continua sa te comporti ca si cum nimic grav nu s-a intamplat si, macar din inertie sufleteasca, incearca sa mai pasesti inca senina inainte. Si chiar daca s-a intrerupt totalmente legatura (nu vreau sa folosesc termenul "definitiv", caci ceva imi spune ca nu este asa), tot inainte ar trebui sa mergi inca. Mai sunt sanse. Cu atat mai mult cu cat el este mai mare decat tine, deci mai matur si in gandire. Va intelege si va aprecia iubirea la un moment dat. Da-i timp sa te cunoasca, chiar daca asta presupune pentru tine o rabdare exagerata. Si, nu vorbesc de orgolii, ci de demnitate si lupta, tine stacheta sus. Este o metoda care de obicei da rezultate. Daca stii ca ceea ce i-ai daruit pana acum este de calitate, ceea ce si cred de altfel, nu va dori el sa piarda asa ceva nicicum. Iti doresc sa primesti iubirea inapoi, si chiar am certitudinea ca asa se va intampla. Doar daca nu este implicat, cum iti scriam mai sus in alta relatie, iar acea relatie sa aiba o vechime considerabila. In acest caz, ar trebui sa iti spuna. Dar cred ca si asta o va face in timp. Si chiar si asa sunt sanse. Multe sanse.

| Alis_5793 a răspuns:

Este diferena de 10 ani intre voi. Ai vorbit cu el daca are o relatie?
mie niciodata nu mi-au placut asemena barbati sau oameni. Cei care iti ziceau ca nu au timp si nu puteai sa ii vezi zile intregi si sa le vorbesti. Persoane care cum ai zis apar si dispar. Am nevoie de o persoana pe care sa imi fie alaturi. Nu totimpul pentru ca are si el viata lui dan nici chiar asa.
Nu stiu daca iti place ce iti zic? Cred ca te crede si mai mica si ca te poate vraji sa te minta. Eu zic sa te uiti dupa altcineva, altcineva mai mic. Din curiozitate sa imi trimiti un mesaj cu diferenta de varsta dintre voi 2.
Zic sa fi si u ignoranta fata de el si poate sa iti gasesti alt baiat.

| otydeya a răspuns:

Intre voi,credeti-ma exista un inceput frumos la o frumoasa poveste de dragoste, el, orgolios, egoist, tu dorind sa-i faci pe plac, sunt sigura ca soarta va va aduce cu sau fara voia voastra macar o data impreuna, insa, sentimentele voastre trebuie sa fie impartasite propune-i sa iesiti la un suc sa va cunoasteti mai bine insa cea care se crede,, o naiva'' trebuie sa fie ea insasi, sa prinda curaj, si sa faca ea, primul pas, probabil el e o fire mai timida, si mai greu de inteles si nu doreste decat sa se ascunda in spatele unei carampace formata dini orgoliu si egoism cum ai spus si tu, insa el doreste sa se ascunda, tu ar trebui sa-i castigi increderea si sa-i dai acea carapace jos, sincera sa fiu, cred ca depinde de tine! si nu uita, nu esti ''o naiva '', esti tu!

| biancaaaaaaaaaaaa a răspuns:

Deci e diferenta mare de varsta. poate asta e si prima cauza care nu va intelegeti este si diferenta de mentalitate dar nu mai umbla dupa el si nu-i mai arata atat de mult cal placi si cal iubesti[stiu ca e greau sa faci acest lucru]dar poate asa o sa umble el dupa tine si o sa se schimbe intr-un fel sau altul si oricum daca nu va fi el sigur va fi altul care o sa te iubeasca poate inzecit fata de el
si o sa te reespecte asa ca mai bine gasesteti o persoana cu o varsta mai apropiata de tine sau si mai inaintata dar acea persoana sa te respecte, sa te aprecieze si sa te iubeasca!happy succes in continuare:*

| aclean a răspuns:

Ar trebui sa ii spui si lui, ce ne-ai spus si noua. Fa-l sa inteleaga ca il placi/iubesti, sa lase la o parte compromisurile si alte prostii. Vorbeste cu el, tineti-va relatia "in foc" sa zic asa. Problema este, ca daca apare si dispare, s-ar putea sa "joace la dublu" Ar trebui sa il intrebi sincer. Daca iti zice da, cel mai probabil te-ai facut cu o relatie durabila, daca zice nu, nasol. Treci mai departe. PS: Foarte frumoasa povestea de dragoste! Funda?

| Hombre a răspuns:

Fara multa vorbarie, comporatmentul lui la festivitate si raspunsul dat ulterior de el spune totul, alegerea este gresita, la o asemenea desconsiderare din partea lui, nu prea se vede ca esti orgolioasa precum spui ci mai degraba o naiva. Ti-ai bagat in cap iluzia cu care te hranesti si acum te stapaneste, nici un "de ce" cauta-ti altul. Si partea amuzanta, coincideta desigur, "1 Aprilie, ziua in care l-am vazut prima oara" ce mare pacalealalaughing

| UnknownWhisper explică:

@ Hombre: Orgoliul este de naturi diferite, in functie de om. Nu putem generaliza. happy

| Hombre a răspuns:

@UnknownWhisper, "orgoliu" l-am folosit din contextul intrebarii "Amandoi suntem orgoliosi" Am impresia ca nu suporti realitatea situatiei tale si mai bine erai incantata vreo cateva pagini de vorbarie goala in care sa te compatimesc si sa te incurajez sa te tarasti dupa individul ala (care nu vrea sa se combine cu tine si s-a vazut clar din ce spui tu) sa te umileasca si tu sa-ti traiesi marea drama a iubiri neimplinite cu nopti nedormite de chinurile dragostei pierdute (care de fapt nu este decat in mintea ta, el nici vorba) vaitându-te in stanga si dreapta bla bla bla. Daca te vroia te cauta asa cum il cauti si tu, punct. Sufera si viseaza in continuare, cine te ţine daca nu esti realista.

| UnknownWhisper explică:

@ Hombre: Nu am nevoie de compatimirea nimanui, nici de vorbe aruncate aiurea. Nu mai "hiperboliza" ceea ce am spus eu. Fiecare isi cunoaste limitele ratiunii sau ale orgoliului, iar povestea mea nu este postata pentru a primi comentarii incurajatoare, ci pentru a primi si alte pareri. Ti-am inteles punctul de vedere, dar nu coincide cu al meu. (si nu, nu are legatura cu acea "naivitate" sau lipsa de realism) Oricum, iti multumesc pentru timpul acordat! O zi frumoasa!

| Hombre a răspuns:

Sunt de acord cu tine mi-ai placut de data asta, asa impunete si in fata tipului, daca mai vrei imi mai dau cu parerea. Mai am o variantalaughing

| UnknownWhisper explică:

@ Hombre: Parerile/variantele sunt binevenite, atata timp cat sunt pertinente. happy

| fabiola a răspuns:

Eu stiu un lucru:oricat orgoliu ne caracterizeaza,cand vine vorba de dragoste,uitam ca il avem,cedam si chiar nu simtim si chiar nu ne pare rau! Tu ai facut asta,ai renuntat la orgolii ceea ce ma face sa cred ca sentimentele tale,calde,pure se amplifica cu fiecare zi, cu fiecare intalnire a privirii lui.Dar ce simte el? Ar trebui sa stii asta, sa nu mergi mai departe fara sa nu stii asta.In dragoste e nevoie de doi, de pasi sincroni.Nu pleca singura pe drumul dragostei!