Nu neaparat.
Depinde si motivul de care te-ai despartit, depinde de cat timp ai fost cu ea si depinde de cine te poate ajuta sa treci peste.
Daca gasesti pe altcineva intre timp tristetea nu isi mai are rostul.
Nu numai trist, cad în depresie când se desparte de mine.
îmi e prea rușine să știe lumea că sufăr din dragoste, așa că mă duc să plâng în pernă și încerc pe cat posibil să-mi ascund tristețea in public zâmbind larg.
De ce nu te bagi pe prietenul asta al tău? Să-l ajuti sa scape mai usor de suferință
Hei!
Bineînțeles ca nu facem cu toții la fel, cum nici voi fetele nu faceti cu toate la fel.
Eu spre exemplu ma gandesc atât la lucrurile negative, cât si la lucrurile pozitive, la toată relația per total si incerc sa iau tot ce-i mai bun din relația pe care am avut-o.
Din pacate au fost si foarte multe aspecte neplăcute in relatia pe care am avut-o, aspecte cu care nu mai rezonam.
Mai pe românește tipa nu m-a apreciat si nu a vrut nimic serios cu mine, e si genul de tipa usor de influențat, asta plus familiile si situatia noastră = ea părăsindu-ma după ce am fost amanți si cumnați in acelasi timp ca ulterior să avem o relație ascunsă iar în final ea să mă părăsească si intr-un timp extrem de scurt sa se căsătorească cu altcineva.
Am momente cand doare al dracului de tare si asta pentru că încă există un mini atașament undeva acolo in interiorul meu si pentru că am avut.mult de suferit pe partea emoțională caci e vorba de familie, de unde mai pui si de o nepoțică pe care ea a abandonat-o.
Sunt trist, dar și fericit pentru că au fost si momente frumoase.
Succes!
Demnitatea nu are gen masculin sau feminin. Are insa de cules repercursiuni ale comportamentului. O despartire inseamna un nou inceput, nu neaparat un sfarsit apocaliptic. Depinde doar ce vrei sa arati... demnitate sau lipsa acesteia, depinde ce vrei sa ceri... mila sau sa inspiri demnitatea
Nu, in maxim o saptamana trebuia sa-si revina. Este prea atasat emotional, este dependent de altii pentru ca nu se iubeste suficient pe el insusi si crede ca pentru a fi fericit trebuie sa fie apreciat de cineva. Depresie se mai numeste. Boala celor care nu se iubesc pe ei si se bazeaza pe noroc, providenta si nu pe munca si ancorare in realitate.
Cu certitudine nu fac asa toti baietii. Iar tu daca vrei sa renunti la un baiat pentru ca nu este ce cauti si esti sigura ca nu va potriviti nu ezita sa scapi de el chiar daca face spectacol cu cat de mult sufera. La urma urmei tu contezi cel mai mult si apoi cei care nu au ce cauta in viata ta. Suferinta este un fel de masochism. Este o otrava pentru suflet. Cei sanatosi trag linie, invata din ce au gresit si fac imediat eforturi pentrh a o lua de la zero si a fi fericiti. Asa e normal.
anonim_4396 întreabă: