Chestia asta difera de la fata la fata. Nu exista neaparat replici sau gesturi, de cele mai multe ori, noi fetele, facem asta fara sa ne dam seama,e involuntar, daca ma intelegi.
De exemplu eu,daca incep sa ma foiesc pe scaun,sa-mi aranjez parul, sa zambesc tâmp, atunci când pe uşă intră un anumit personaj...da, intr-adevar sunt atrasa de el.
Insa, daca vorbesc cu un baiat, rad, ii raspund la intrebari dar nu sunt deloc emotionata si ma simt perfect in largul meu atunci, nu am nici cea mai mică intenţie de a-l cuceri; il vad doar ca pe un amic şi atât.
În momentul în care o fată este atrasă de un băiat il va privi într-un anume fel, îi va zâmbi "altfel", va fi chiar vizibil emoţionată, fiind preocupată de felul în care arată, de ceea ce spune şi cum o spune.
Ba, e o chestie ciudata aici. Daca vrei sa fii cu o fata trebuie mai intai sa-i fii prieten dar daca ii esti un prieten prea bun nu vrea sa strice prietenia pentru o relatie si te baga in friendzone.
Când e foarte deschisă cu tine, sau râde tare. Then you are doomed. Eşti în friendzone.
Te-ai uitat cumva la fiecare din intrebarile mele si te-ai decis sa raspunzi la toate?
Pui multe întrebări despre cărţi. Şi am văzut-o şi pe asta, şi am zis că no
Chiar m-ai facut curios, deci daca o fata rade tare la glumele tale sau e foarte deschisa se aplica la toate sau e diferit la fiecare in parte?
Nici o fată nu se comportă la fel. Eu vorbeam din ce văd eu, și din cum mă comport eu, dar nu e neapărat să reacționeze toate la fel.
Aaa ok, caci este o tipa care imi place si rade tare la glumele mele insa eu tot nu-mi pot da seama ce e de capul ei