La 12 ani si a fost asa de ciudat, am plutit in aer, m-am simtit ca o alta persoana, e greu de explicat, dar te simti ca in al noualea cer.
La 13 ani, dar nu a fost asa frumos, era prea inchisa la minte fata, mi-a placut doar fizic.Bafta
Primadata cand m-am indragostit aveam 14 ani, am stat 3 ani impreuna.Nu a fost tocmai bine
Ca să iubești o persoană nu e de ajuns să o vezi și sau să vorbești cu ea câteva zile, ci înseamnă mai mult de atât să petreci timpul împreună să trăiești cu acea persoană zi de zi, e cu totul altceva. la 13-14-15 ani nici nu mă interesau fetele eram cu altele preocupat, după 16 ani, am avut prietene dar relațiile mele au fost bazate pe sex din ambele puncte de vedere atât punctul meu cât și al partenerei. Abia când am ajuns la 20 de ani am realizat, că trebuie să pun piciorul în prag. Persoana pe care am cunoscut-o nu m-a atras din absolut niciun punct de vedere, decât atunci când m-am întâlnit pentru prima dată cu ea, și am fost amandoi tăcuți la prima vedere, eu mă uitam la ea ea la mine nu știam ce să spunem, și pot spune că da aia a fost dragoste la prima vedere din partea ambilor!
Una e atracția când vrei să stai cu o tipă că e frumoasă sau că mama ce aș arde-o și una e să ajungi să te îndrăgostești de cineva.
E o mare diferență.
Îți zic sincer, absolut orice relație pe care o să o ai cu cineva, atâta timp cât nu o să trăiești cu acel cineva zi de zi și aici mă refer 24 din 24 nu ai cum să te îndrăgostești cu adevărat, îți zic și de ce. Una e să te vezi cu băiatul la un suc la o plimbare poate și sex din când în când să zicem, și una este să stai zi de zi cu el, să împarți un pat, o baie, să împarți puținul pe care îl ai, mancare, bani, probleme, și așa mai departe, și alta e să te vezi cu el doar la un suc.
Și atunci ai să vezi că sunt alte sentimente, alte emoții.
La vârste fragede și la aceste relații care vă înșelați mereu că vă iubiți apar tot felul de probleme, discuții, despărțiri, împăcări, chiar și înșelări... nu e dragostea aceea pe care o crezi că ar fi cu adevărat.
Același lucru pot să zic și despre tâmpenia cum că primul bărbat din viață nu se uită. E o prostie, fiecare bărbat pe care îl vei avea este unic, fiecare este de neuitat. Nu te poți linita doar la unul singur.
24 de ani scumpo, și îți spun din propria experiență, toate celelalte relații care le-am avut nu au ținut datorită acelui aspect, și anume de a fi zi de zi cu persoana iubită. Au avut la bază plimbatul și sexul, nimic mai mult.
Acum eu am o relație de 4 ani de zile de la vârsta de 20 de ani, la 22 de ani ne-am mutat împreună, deci stăm împreună de 2 ani și este minunat să poți avea pe cineva lângă tine pe care să te poți baza. Și tot odată încrederea, sinceritatea, respectul și înțelegerea sunt bazele cheie ale unei relații.
Nu zic că nu-mi fug ochii după alte fete, îmi fug ca oricărui bărbat, dar nu aș putea înșela persoana pe care o iubesc nu am făcut niciodată acest lucru. Ar fi imoral + că nici nu m-aș vedea să fac sex cu altcineva atâta timp cât sunt într-o relație.
Multi inainte si sper sa fiti impreuna si mai multi ani Dar daca tot ai experieta cred ca imi permit sa iti cer un sfat si anume: cum sa fac sa nu ma mai gandesc la el, si te rog nu-mi spune "fa-ti alt iubit", ca nu vreau... vreau doar sa nu ma mai gandesc la el, sa nu mai fiu agitata cand il vad si sa nu mai plang din cand in cand din cauza lui.....cum as putea sa trec peste asta?
Prima prietena a fost pe la 12 ani dar nu pot spune ca a fost dragoste. a fost mai mult in dorinta de cunoastere si la cererea prietenilor. Mare greseala sa iti faci un prieten/prietena doar ca sa dai bine in ochii altora.
Am fost cu adevarat indragostit cam pe la 16 ani, dar nu a durat mult. Bafta
Pai, ne-am cunoscut prin prieteni comuni si la inceput comunicam si ne intelegeam, un timp mai lung eram prieteni foarte buni.
Relatia a durat cam 6 luni.
Cauza despartirii a fost Gelozia, nu puteam face o poza cu o ''amica'', fata..ca deja ea, interpreta gresit.
Oricum, nu regret nici 1 zi din alea 6 luni, a fost frumos.
Aventuri gasesti peste tot cu oricine, dar o relatie de lunga durata mai greu.
Eram clasa a 5a, o urmăream de mult. Aflasem ca si ei ii place de mine de la o colega de clasa pana am prins-o pe hol si am intrebat-o "vrei sa fii cu mine?" si a raspuns bineinteles, da , am pupat-o rusinos pe buze si am fugit cat m-au tinut piciaorele . In zilele astea nu se mai intreaba, se trece direct la sex.
La mine se pare că se întâmplă la 18 ani.Acum simt şi eu cu adevărat "fluturi în stomac".
La 11 ani Eram clasa a-5-a acum is a-6-a si tot atunci am avut si primul iubit!
Buna. Eram clasa a 5 a cand m-am indragostit prima oara, a fost prima si ultima oara cand am fost refuzat de o fata.
La 17 ani si a fost minunat dar din pacate s-a sfarsit la 21 si prima dragoste nu o uiti niciodata asta e clar...
Prima data m-am indragostit la 14 ani jumate, a fost superb dar prea de scurta durata
10 ani ...de un fost coleg deci eram moarta dupa el...cand vorbea cu mine deci pur si simplu nu puteam sa scot un cuvant ma refer nu ca nu aveam voie aveam voie sa vb cu el doar ca aveam emotii D
La 13 ani. A fost foarte frumos. si toata ziua ma uitam dupa acel baiat, dar din pacate el nu a aflat nici in ziua de azi... Dar ai o senzatie cidata rauu
Eu la 10 ani de un baiat si nu stiam ce sa fac imi venea sa zbor, ma simteam ca Cupidon
Pai prima data m-am indragostit la 12 ani si ce simteam eu este de neexplicat...iar relatia noastra a tinut 8 luni dupa ne-am despartit ca avea pe altcineva si eu tot la fel... dar nu regret niciodata acele momente petrecute cu el. :X si acum inca il plac dar asta este soarta.
anonim_4396 întreabă:
Alinaalian1234 întreabă:
dyanna_7195 întreabă: