Bună!
Acestea NU sunt semne de sarcină ( nici NU putem discuta despre "ciclu peste sarcină" )!
Există "ciclu peste sarcină" : acesta apare cam la aceeaşi dată ( în lunile 1-4 de sarcină ), durează DOAR 1-2 zile, este slab cantitativ şi sângele este închis la culoare ( maroniu/brun-roşcat ).
NU este normală durata CM!
Din 10 septembrie până în 28 octombrie sunt 48 de zile, ceea ce este foarte MULT şi poate indica existenţa unui CHIST ovarian ( sau ovare polichistice )!
NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, dacă ai făcut sex neprotejat, etc.
Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!
Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...
O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!
Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.
AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!
Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).
Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.
De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059
http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html
http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562
Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html
http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur
http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php
Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune.
Stai linistita, nu ai nimic. Simptomele unui ciclu menstrual variaza de la femeie la femeie. Poti sa ai dureri de sani cu o saptamana chiar 2 inainte de data fixa, sau poti sa ai greturi, dureri de spate... Ciclu tau inca nu s-a reglat, tocmai de aia iti joaca feste. Trateaza cu indiferenta. Nu lua totul in seama. Cat mi-a curs, la ce ora si in ce cantitate. Dupa 18 - 19 ani o sa fie altfel. O sa stii data fixa cand iti vine, asa ca nu iti mai face griji.
Am 21 .
Pai nu e bine. Si eu cam tot pe acolo am, dar eu stiu data fixa cand imi vine. Mai bine mergi si fa un control. Nu e bine ca la varsta asta sa ai un cicu neregulat. Nu e de ignorat treaba asta.
Precizez ca acum 2 ani mi s`a spus de catre medic, ca am un chist mic dar sa nu il iau in seama ca va trece singur.Nu folosesc nici anticonceptionale pentru ca nu sunt de acord cu ele sincera sa fiu nu ma atrag sub nicio forma.
Stai sa inteleg. Ai un chist bartholin sau un chist ovarian? pentru ca amandoua sunt grave daca sunt in stare avansata. Ar fi mai bine sa mergi la un ginecolog si sa iti faci un control.
Ovarian.Era mic atunci si mi s`a spus ca se va elimina si ca nu e un pericol.Naiba mai stie cu doctorii din ziua de azi
Pai si ti-a dat pastile, ceva? ca nu cred ca trece de la sine.
Sarcina nu cred.
Poate o hemoragie, ori o dereglare hormoala sau chiar o infectie.
Du-te la un gineco` pentru. orice evetualitate.