Mereu când spun cuiva că viața e nasoală, îmi spune lucruri frumoase, cum că viața e frumoasă și că-mi voi găsi pe cineva,doar să aștept momentul potrivit. Atât de multe ori am auzit fraza asta, încât am început să mă întreb dacă nu cumva eu am o problemă. Stările mele de tristețe alernează cu cele de bucurie. Evident, cele din urmă trec la fel de repede pe cât au venit, făcându-mă să mă întreb dacă nu cumva totul a fost doar în capul meu. Ador să mă pierd în cărți, să mă implic cu totul pentru a uita de viața monotonă și plictisitoare. Și chiar merge până când realitatea mă izbește din plin. Încerc să-mi ocup timpul, găsind metode să mă distrez singură. În fiecare zi la înnot fac ture de bazin până ce plămânii îmi protestează. Apoi mă uit în jurul meu și mă scufund, lăsând apa să mă înghită, iar senzația de vid să pună stăpânire pe mine. Ador să mă trezezc dimineața devreme, să mă uit la răsăritul soarelui, să captez orice rază. Aș sta ore întregi privind frumusețea peisajului. Iubesc toamna mai mult ca oricând. Mă plimb prin pădure, zâmbesc văzând frunzele galbene odihnindu-se pe pământul rece. Cel mai grav sunet e cel silențios. Liniștea mormântală din jur și sunetul propriei respirații. Zâmbesc mereu când plouă, râd când văd lumea cum fuge adăpostindu-se de apa rece care cade din cerul negru. Doamne, atât de mult ador ploaia care lovește pământul mai repede decât inima mea. Întotdeuna mă gândesc la acel sărul din ploaie, care nu l-am avut niciodată, deși aș vrea nespus de mult. Nu cred în băiat potrivit. Fetele spun astea pentru că sunt prea îndrăgostite pentru a vedea realitatea. Mintea lor e irațională în acele momente, dar când se despart. doar atunci realizează că nu e așa. Cel mai mult iubesc să scriu. Iubesc să-mi amplific toate sentimentele, să schimb lumea. Să-mi creez propria lume. Ador să scriu pe wattpad și mă simt euforică când văd că lumea îmi citește cartea. Sunt înconjurată de atât de multe persoane false. nu am pe prieteni care să fie acolo la fiecare concurs de șah. nu am pe nimeni care să fie acolo când am eu nevoie. Iar în ciuda a tuturor acestor lucruri, eu îi iubesc necondiționat pe oamenii din jurul meu. Am nevoie de cineva care să mă țină în brațe și să fie acolo de câte ori am nevoie, de cineva care e capabil să mă iubească la fel de mult pe cât aș fii dispusă eu. Lumea îmi spune că sunt frumoasă și drăguță, dar dacă ei au dreptate, de ce sunt atât de singură? Mă tot gândesc că poate ce e al meu e pus deoparte, dar e doar o constanță reconfortantă pentru mine. Lumea e atât de plină de persoane care trăiesc fără să trăiască de fapt, care mor pe dinăuntru. Care n-au pe nimeni. Iar ceilalți care au marea șansă, dau cu piciorul în ea.

Foarte interesant, asta este sigur. Viata nu este nici ciudata, nici trista, nici frumoasa. Cred ca de fapt este asa cum o construim noi. Esti visatoare, inteligenta si speciala. Am citit cu mare atentie tot ce ai scris. sti foarte matura si inteligenta. Pentru o clipa am crezut ca ai o varsta de 25+, dar daca am privit mai atent mi-am dat seama ( cu greu ) ca probabil esti ceva mai tanara. Cineva mi-a spus odata, ca tristetea este direct proportional cu inteligenta. Cu cat esti mai intelligent/a cu atat realizezi mai mult cat de anosta si ciudata este viata. Faptul ca esti inconjurata de oameni falsi, nu este o problema, majoritatea dintre noi suntem falsi, ipocriti, etc. Am observant cu bucurie ca nu ai numit neaparat aceea persoana de care ai nevoie ca fiind un "iubit", imi place felul intens in care simti si traiesti lucrurile. M-am regasit in ceea ce ai scris, si am zambit ( nu o fac des) la gandul ca exista o asemenea persoana precum esti tu. Nu o sa iti zic ca ceilalti, ca exista o persoana acolo si pentru tine, pentru simplu motiv ca nu cred in astfel de chestii. Esti o fire prea sensibila, prea optimsita si prea frumoasa, usor de atins de murdaria din jur. Personal cred ca esti singura pentru felul in care ii privesti pe ceilalti, pentru ca vezi lucrurile dintr-o perspectiva prin care nu iti gasesti linistea. Pur si simplu oamenii din jur nu se ridica la asteptarile pe care le ai tu de la ei. Lumea nu prea stie ce este aia iubire neconditionata. Am fost ca tine, eram macinat de faptul ca lumea calca pe cadavre sa le fie lor bine, ca sunt lipsiti de onoare si de bun simt. Nu m-am schimbat, inca sufar de pe urma lucrurilor de acest gen, dar ntr-un fel, am reusit sa accept lumea din jurul meu fix asa cum e.

Din pacate nu cred ca exista un sfat care sa il primesti si sa incepi sa te simti mai bine. Totusi, eu cand ma simteam cum te simti tu acum, fix aceeasi stare, nu am avut sansa sa pun o intrebare aici. Poate, desi iti pare imposibil, vei gasi aici un raspuns care sa iti dea impulsul de a strange din dinti si a merge mai departe. Poti sa te adaptezi la lumea din jur, sau sa mergi pe calea ta pana la capat. Eu unul am ales sa ma adaptez, si desi inca sufar, incerc pe zi ce trece sa tin capul sus si sa ma obisnuiesc. Daca ar fi insa sa pot schimba asta, as alege sa raman eu, acel baiat ciudat si fara prieteni...

"Se spune ca e nevoie de curaj pentru a muri
Eu spun ca trebuie curaj pentru a trai
Si sti ca toti oameni mor dar nu toti oamenii traiesc
E greu cand trebuie sa treci zilnic inca un test"

Ps: Poate imi acorzi onoarea sa joci si cu mine o partida de sah, sunt curios sa vad care mai imi este nivelul, dupa ce am renuntat la acest sport

ps2: as vrea sa citesc si ceea ce scrii, o sa te caut sa vad, chiar o sa imi faca placere