Mi-am dat seama de o chestie super interesantă.
Mă numesc Mircea și am 23 de ani, userii activi știu că sunt asexual și aromantic și că mă simt excelent știind că sunt așa.

Ei bine, am aflat că și fratele meu mai mic e așa. El e mai mic cu 3 ani și nu mai locuiește cu noi (eu stau cu ai mei care mă întrețin - sunt sub aripa lor protectoare și așa voi rămâne fiindcă m-am însurat cu lenea). Vine la noi în vizită odată pe săptămână și la un moment dat acum câteva săptămâni, discutând între 4 ochi cu el am aflat că și el se consideră așa (AroAce) și că și-a dat seama recent (adică s-a definit recent ca fiind așa), dar a adăugat că niciodată nu s-a simțit atras romantic sau sexual de nimeni (bineînțeles că n-a avut relație, date sau abordări și e virgin ca mine, ba chiar e genul de persoană retrasă, timidă, introvertită și asocială, deci exact cum sunt și eu - eu fiind antisocial mai degrabă în ultimii ani, decât asocial).

Și mai interesant este că tot acum câteva săptămâni am aflat prin fratele meu (mi-a zis asta tot în acel moment foarte rar când am apucat să discutăm între patru ochi, ai noștri fiind ieșiți la plimbare în momentul când a venit el și am apucat să discutăm mult și ca lumea, dar oricum a mai stat cu ei și când s-au întors fiindcă stă câteva ore aici) că și vărul nostru primar (fiul surorii mamei) este tot AroAce, el fiind de o vârstă cu fratele meu. Și el e tot o persoană timidă, retrasă, introvertită și chiar antisocială, chiar spre sălbatică aș zice.

Ei doi sunt foarte buni prieteni, cei mai buni de altfel. Nici unul nu mai are prieteni, nu au mai ținut legătura cu nimeni din liceu sau școală (nici măcar nu își salută vecinii și nici nu răspund la salut - ca mine de altfel - ).
Sunt studenți amândoi, la facultăți și chiar universități diferite dar ambii aici în Cluj și țin legătura frecvent, se mai întâlnesc și fizic dar vorbesc mai mult on-line deși fratele meu locuiește în același cartier unde stă vărul meu cu mătușa și unchiul. Fratele meu chiar mi-a spus că vărul nostru nu s-a masturbat niciodată pentru că nu a simțit niciodată nevoia și nici n-a fost curios vreodată.

În schimb fratele meu o face dar cu o frecvență foarte redusă (în medie odată la săptămână sau chiar mai rar). Și eu mi-o dădeam tot foarte rar (la 7-10 zile) dar m-am lăsat de 5 luni deja și e definitiv, mă bucur că am hotărât să mă las fiindcă nu mai simțeam nici eu nevoia și nu mai îmi făcea nicio plăcere plus că mi se scula foarte greu și mențineam foarte greu erecția (dar asta puteți afla văzându-mi postări mai vechi).

Acum vreau să aud și părerea voastră. Ce credeți despre toate acestea? Nu e super tare (sau super interesant) că sunt 3 persoane AroAce (extrem de rare având în vedere că doar cei strict asexuali suntem 1% din populație, noi cei AroAce trebuie să fim chiar extrem de rari - nu sunt date statistice despre asta din păcate) în cadrul aceleiași familii? Două în familia apropiată și unul tot apropiat putem zice, având în vedere că e văr primar.
Mie mi se pare super și sunt super bucuros că e așa, consider că suntem foarte speciali fiindcă semănăm din toate punctele de vedere (cu excepția faptului că eu m-am lăsat de facultate și sunt un întreținut iar ei fac facultăți), ba consider că suntem chiar prețioși (pentru noi înșine).
Ai noștri știu despre noi, adică nu le-am zis direct cu subiect și predicat (nu discutăm noi din astea) dar cel mai probabil își dau bine seama că suntem foarte diferiți de normă dar la fel între noi - iar de vărul nu știu dacă ai lui știu, asta am uitat să-l întreb pe fratele meu. Dar nu ne zic nimic pe tema asta.

Oricum, mă simt chiar bucuros că suntem așa 3 și că acum știu că nu sunt doar eu. Trăiască comunitatea AroAce! Repulsia mea pentru relații, tandrețuri și sex/dragoste, intimitate etc. (pentru tot ce ține de conexiuni romantice și sexuale și chiar interumane mai nou) e împărtășită și de frate și văr. Sunt mândru că mă înrudesc cu ei și că semănăm (aproape) întru totul. Nu am de gând să-mi fac prieteni decât din această comunitate (am postat recent asta, vedeți postarea din 13 ianuarie).

Dacă nu găsesc așa, prefer să rămân în izolare și singurătate, fără viață socială.
Aștept părerile și ideile voastre despre ce v-am povestit, dar și eventuale sfaturi și sugestii. Cei/cele care își bat joc sau fac glume proaste sau încearcă să îmi schimbe perspectiva vor primi direct ignore.

Daca voi va simtiti bine asa bravo voua.

Dintr-un anumit punct de vedere e chiar impresionant faptul ca nu aveti pofte sexuale in tinp ce altii sunt dependenti de pornografice si innebunesc daca nu au un contact sexual ocazional.
De obicei asexulitatea se gaseste la genii sau la persoane puternic spirituale.(calugarii budisti).

Hei, dacă citeam asta acum un an și mai concret, cu 3, 4 zile mai în urmă aș fi țopăit în picioare de fericire, că yey, am mai găsit oameni ca mine în Univers.
Însă după nebunia din tren, de acum 2 zile, complet nebunie, nu mai fac parte din gașca voastră.

Dar nu vă judec, deoarece și eu am fost 27 de ani asexuală, deși pofte am avut mereu. Dar nu găseam oamenii potriviți, lângă care să-mi satisfac acele pofte.
Așa că, eu una vă înțeleg și vă susțin.
Însă ce nu susțin, e partea cu intreținutul. Și o spun din proprie experiență, căci și eu am tiparul codependent în care mă bazez mai mult pe mama și chiar din cauza ciudățeniei din mine și a faptului că mereu m-am simțit diferită de restul, plus o mare anxietate socială la pachet, și pe mine m-a ținut mulți ani pe tușă, fără job viața. Și am depins de mama. Însă oricum ar fi, trebuie să conștientizezi, că nu e ok nici să stai așa. Și ok, poate nu acum, poate nu mâine simți nevoia să lucri, însă trebuie să te gândești că va veni o vreme în care oamenii tăi cei mai dragi, mama și tata, se vor duce. Și atunci tu vei rămâne singur în Univers. Iar dacă și spui că nu simți nevoia de atașare și afiliere, păi ia gândește-te ce vei face la 30 sau 40 de ani, să sperăm că poate ai tăi până atunci ar trăi. Ok, până atunci stai pe banii lor, însă după, ce se întâmplă?
Și se mai pune o problemă, ok, poate acum pot să te întrețină ei, sunt ca piatra. Dar când piatra aia se tocește, se uzează/corodează, ei pe cine se vor baza?
Adică e ok, poți sta cât vrei tu pe banii lor, însă eu zic că oricum ar fi, atunci când ei se corodează, va fi răspunderea ta, să-i îngrijești tu pe ei. Adică și eu am stat pe banii mamei destul, am tras să reușesc pe studii, am învățat limbi străine, m-am chinuit cu permisul, am tot tras să învăț pentru titularizare, să rezolv exerciții de a 4 a ca să nu fiu o învățătoare ce nu știe să-și predea materia. Am mai făcut alte studii și cursuri între timp. Am mai citit despre cultură generală, și în final am lucrat vreo 2 ani în învățământ. Anul ăsta iar nu lucru și încă mă mai gândesc de fapt pe ce m-aș putea angaja, în așa manieră în care să-mi fie mie bine psihologic, deoarece totuși munca de profesor mă suprasolicită mult psihic/spiritual.
Dar nu mă las, deși mai stau și anul ăsta pe tușă și văd ce o să fac cu viața mea. Nu mă las. Și deși acum financiar, da, o duc și nu prea o duc bine doar cu salariul mamei, acum având și mașină, cam mai e nevoie de încă un job și încă un venit. Însă chiar și așa, chiar și dacă aș decide să mai stau încă 3, 5, 10 ani pe tușă, sunt cel puțin măcar conștientă, că mama mea va închide ochii într-o bună zi și că poate dacă nu-i va închide imediat, se va chinui, cu un cancer, cu o boală ce o va măcina. Și atunci rolurile se inversează. Adică ceea ce eu am făcut o viață, va face mama acum și ceea ce a făcut mama o viață, voi face eu la 30 sau 40 de ani ai mei. Adică să muncesc. Și nu-i nimic, un job până la urmă se va găsi la orice colț, oriunde. Deci vom găsi, însă dacă tu totuși măcar așa pe sărite sau în ritmul tău să tragi de tine, ca să muncești, măcar câțiva ani și chiar să obții tu pentru tine niște skilluri, va fi foarte greu ca la 40 de ani, un om care nu ai avut nici măcar un 2, 3, 5 ani într-un domeniu de activitate și nici nu ai lucrat măcar tu cu tine pe cont propriu, să obții o cunoștință, să te cizelezi măcar, să știi tu pentru tine măcar să faci ceva, va fi foarte greu la 40 de ani să o mai faci. Și pe lângă asta, dacă atunci mai ai și trauma că ai tăi sunt rău, va fi o lovitură dublă ca să ți mai revii și să fii măcar atunci bărbat și să lucri. Și dacă tu ai stat mereu acasă în confort, și deodată vei ieși în lume forțat deja de împrejurări, poate vei avea o traumă dublă, triplă, pe motiv că ești șocat și de jobul la care ai ajuns. Adică poate vei simți că nu ăla e jobul pe care tu-l meritai, că stând în confort totuși acasă, ți se formează oarecum o personalitate de a crede că dacă ai tăi te-au ajutat și ți-au dat toată viața, așa vor fi și cei din colectivul de la muncă.
Și asta sincer ți-o spun și din experiență proprie. Deoarece și eu când am intrat prima dată pe piața muncii, eu acasă primind totul fără să fac și ceva la schimb, eu credeam că toți oamenii vor fi așa și că ba chiar mi se cuvine ca oamenii să se poarte așa cu mine la locul de muncă. Nu zic să mi facă ei partea, eu zic că de implicat m-am implicat mereu în fiecare loc în care am lucrat. Însă etichetam cumva oamenii ca fiind "răi" dacă nu întruneau tiparul mamei mele. Adică să mă lase să fac eu ce vreau eu, când și cum vreau eu și chiar să nu mă certe nimeni pentru nimic. Însă la muncă am aflat, că există greșeli, pe care inevitabil, omenesc le faci, dar pe care le plătești. Apoi am aflat că deși acasă eu nu respectam niciun program, acolo la work, în data de, la ora, de directorul sau șeful sau managerul dorea proiectul x și documentele y și ne conformam unui tipar și unui program. Așa că, eu zic să încerci pe job.
Eu nu zic acum gata, mâine sari din pat și te duci și te angajezi. Mie una mi-au trebuit 5 ani de terapie ca să pot să aplic la un job.
Deci eu zic să începi și tu cu o terapie prima dată, apoi în ritmul tău și timpul tău să începi și un work sau măcar niște hobbyuri pentru tine, dar care să le poți fructifica într-o bună zi de năpastă cumva.

Mi se pare super.
Dar asta trebuie sa duca undeva.
Adica spre o motivatie spirituala.
Cel mai amuzant a fost ca te-ai insurat cu lenea.

De ce nu va grupati voi trei si iesiti in club sau ceva? Duceti-va unde se distreaza lumea, macar sa invatati sa animati ceva.
Dar dupa cum s-a spus mai sus: bine ca va aveti intre voi.

Da e ceva din familie, dar sunteti privilegiati ca nu va luptati cu placererea care este un demon nebun pentru restul.Nici sa nu cautati cu intentie sa crezi ca esti anormal sau ca vrei sa te schimbi.E foarte bine, si daca cauti la parintii tai sau la bunici sigur ii poti intreba, pentru ca au trecut prin aceeasi simtire ca a ta, ca si a vostra.Nu te ambala si axeaza-te sa fi tu bun cu ceilalti si sa dai maxim cu faptele bune, mai ales ca nu ai bariere deasteasexuale care pe restul ne omoara ala rau cand vrem sa facem ceva din suflet, imediat ne ispiteste.

Insa trebuie sa iesi din duhul rau al leneii, uite asta e mai rar si il ai tu, cu totii avem de luptat cu ceva.Sa sti ca duhul asta te cam face sa pribegesti si sa nu realizezi nimic! Ai grija sa te ti in priza, apucate de invatat, de hobbyuri, nu stiu de un job, e ceva normal sa simti ca vrei mai mult! Ai grija cu lenea!