NU IL MAI SUPORT DAR IL IUBESC ENORM!

Inca din titlu sunt penibila, stiu, dar asa simt. Avem un an impreuna, este primul baiat din viata mea si va dati seama cat am putut sa il iubesc. Spun asta la trecut pentru ca am trecut de etapa in care il vedeam perfect, in care ma invinovateam ca nu il inteleg si ca nu fac destule sa fie bine. Am suferit cat nu am crezut ca se poate, l-am alungat si l-am vrut inapoi, l-am urat si l-am adorat, atat de mult incat acum, cand imi dau seama cat de multe ne despart, ca suntem practic 2 firi aproape total diferite, prin mentalitate, visuri, idealuri, mi-e teama sa fac pasul final, sa pun punct. M-am trezit totusi la realitate dupa multe, multe, multe lovituri care m-au adus in pragul unui gest necugetat. Acum insa, cand vad totul cu adevarat, mi-e ingrozitor de teama ca o sa ma trezesc a2a zi fara sa stiu ca el e al meu (care el? care ma face sa sufar ), da stiu e ca o boala, si ma omoara. In viata nu am nicio motivatie, traiesc din inertie si totusi sufar, mult. Nu imi vad viata fara el oricat as incerca, nu pot nici sa ma gandesc la un eventual fina, l ca ma trezesc in lacrimi. Nu stiu daca ma iubeste, nici el nu e sigur pentru ca nu are siguranta zilei de maine cu mine nu avem aceleasi idealuri, decat privit per ansamblu, nu e sensibil, cum as vrea eu, nu am siguranta, certitudini, nu am mai nimic dar il iubesc. Cat timp ne iubim, facem lucruri simple e perfect. Cand ne contrazicem insa ajungem la punctul dureros. Are o cu totul alta atitudine fata de viata decat mine. Pur si simplu suntem diferiti, si ma exaspereaza cand incepe sa-mi dea ceea ce numeste el explicatii, iar pentru mine nu au absolut nicio logica e ca un copil, si pe deasupra e si ok cu asta. Si-acum ma intrebati de ce stau cu el: pentru ca si el e constient de toate astea si tot sta langa mine, pentru ca tine la mine cat sa fie dispus sa lupte in rel asta, pentru ca e alaturi de mine cand am nevoie de el, pentru ca ne-am obisnuit si pentru ca nu vad viata fara el. Stiu ca se poate mai mult dar nu am putere. De unde sa iau puterea asta Sau pot sa fac ceva in relatia cu el?! Cedez nervos Nu stiu sa iubesc altfel, vreau totul pentru ca dau totul, vreau sa ma simt sufocata cu dragoste, sa nu-mi mai fie teama de nimic, sa stiu ca ar fi acolo orice ar fi, oricand, oricum, pana la capat sunt o romantica incurabila, am citit prea multe romane de dragoste sau sunt pur si simplu bolnava DAR EU CE MA FAC?

Nu prea stiu ce sa-ti spun legat de ce ai scris.insa simt nevoia sa te "aplaud" pentru felul frumos, coerent si sincer in care te-ai exprimat.Bravo! Cu siguranta esti o persoana cu suflet bun.ai incredere in tine si nu iti pierde nici o secunda speranta! Fi tare!

Pai nu stiu exact ce as putea sa-ti zic.Eu nu inteleg cum il iubesti daca spui ca nu te face fericita relatia cu el.Asta reiese din intrebarea ta.Romantic,sensibil si ce mai vrei tu-nu e si practic tu asta astepti de la un baiat, pentru ca esti o romantica incurabila.Si cum simti tu iubirea asta fata de el, adica cum te face sa-l iubesti cand el nu-ti ofera ceea ce iti doresti tu? Sigur e iubire? Poate tu plangi la gandul ca te-ai putea desparti de el, pentru ca te-ai obisnuit cu el.Sau il iubesti doar asa... fara sa vrei si sa ceri nimic in schimb? "NU IL MAI SUPORT DAR IL IUBESC ENORM"= nu ma face fericita, dar nu ma pot desparti de el pentru ca ne-am obisnuit unul cu altul si m-ar durea prea tare.Asta inteleg eu din toata povestea asta...Corecteaza-ma si lamureste-ma daca gresesc.P.S.: ma bucur ca mai sunt si oameni care nu "ucid" limba romana.(DontSpeak)

Extremele se atrag!
In primul rand gandeste-te care sunt lucrurile care iti plac la el si care nu. Compara rezultatele si ia o decizie. Daca vrei sa te desparti de el nu o face brusc, schimbarea o sa fie prea mare. Incearca sa te distantezi de el pana consideri ca esti pregatita sa faci pasul asta.

Bafta :* sper ca o sa te ajute.

Andi, sincer iti spun si eu traiesc de un an si jumatate cam aceeasi drama si exact ca si tine am aceeasi dilema...nu stiu cum sa fac! de fapt nu stiu ce sa fac...asa ca as fii tare fericita daca cineva ar putea sa spuna ceva care sa ne ajute pe amandoua!:*

In primul rand calmeaza-te, nu poti gandi limpede daca esti agitata. Exista multi oameni care au trecut si trec prin asta si nu e capat de lume, nu gandi negativ. Multi ar vrea ca iubirea sa fie mai simpla dar asta tine doar de noi. Daca simti ca il iubesti cu adevarat, lupta pentru asta, nu te lasa prada prejudecatilor. Fiecare om are principiile si convingerile proprii, nu putem schimba oamenii, ce ai vrea, sa fie de acord cu tine in toate? cat timp te respecta si tine la tine ramai cu el. Succes!

Te inteleg perfect! Perfect! Tu esti in postura mea de acum 1 an, aceeasi poveste.Am fost cu un tip 1 an jumatate,l-am iubit,nu vedeam viata fara el,poate ca nu-mi placea,dar il iubeam, ajunsese sa faca parte din mine. Uite, cu regret iti zic urmatoarele:au trecut 5 luni,l-am lungat din viata mea si la fel ca tine l-am vrut inapoi,dar nu s-a mai putut.M-a invatat ca nu e o marioneta si ca are si el un cuvant de spus. Dupa atata timp ma doare sa-l vad cu alta, ca el a uitat si a trecut peste, iar eu nu. Poate ca e greseala primei dragoste.Cred ca tuturor ni se intampla asta.E pur si simplu oribil sentimentul.Nu stiu daca ma crezi, dar eu inca-l mai iubesc, pe cand el nu mai are niciun sentiment pozitiv fata de mine.Chiar imi pare bine [t faptul ca mai este cineva in situatia mea.Trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare.Totusi,profita de clipele frumoase,pune binele in fata si ceea ce ti place la el,nu ce nu-ti place. Odata ce il iubesti,orice defect ti se pare minuscul.Te inteleg perfect,draga mea si,cu riscul de a ma repeta, e oribil sentimentul! Totusi, cred ca ar trebui sa trecem cumva peste.Acum ca stiu ca mai e cineva in situatia mea parca am mai mult curaj.E posibil ca soarta mea sa fie si a ta.Mai bine nu lasa lucrurile sa se agraveze. Spunand ca nu-l plac, eu am inceput sa-l iubesc din ce in ce mai mult.Nici nu stii cat de plictisitoare e viata mea acum.Nu vreau sa te supar, dar o sa treci printr-o perioada grea.Nu e asa usor sa renunti la o relatie asa lunga.Iti doresc succes si chiar as dori sa aflu ce ti s-a intamplat pe viitor. Take care>

Treci prin aceeasi situatie prin care am trecut si eu.M-am regasit perfect in cuvintele tale cu diferenta ca la mine a durat mai putin relatia.La inceput am crezut ca este asa cum imi doream.Am ajuns sa-l iubesc poate prea mult fara sa il cunosc cu adevarat.Intr-o zi s-a despartit brusc de mine.Nu a vrut sa discutam despre ceea ce incepuse sa ma supere la el. O vreme nu am mai fost om la cat am plans si am suferit pentru ca nu suportam ideea de a-l fi pierdut. Apoi, ne-am intalnit cred ca pentru ultima data. Zilele alea cat am fost cu el au fost chinul de pe lume.S-a purtat oribil, m-a facut sa sufar, a tipat la mine atunci cand nu i-a convenit una sau alta, era rece, tafnos....Pe scurt, a vrut cu tot dinadinsul sa ma distantez de el, sa-l detest. Cateva zile am mai vorbit cu el pe mess.Rece,monosilabic,distant,de multe ori nici nu raspundea.Mi-a luat ceva timp sa renunt la el,sa-mi dau seama ca un om,oricat de drag mi-ar fi, nu merita, din moment ce e rece, ma face sa sufar si chiar ma face sa ma tem de el. Daca nu exista dragoste, respect, incredere si comunicare...degeaba! Totusi, dupa ce i-am scris si i-am spus ca il iert, am simtit ca m-am eliberat de o povara dar si de dragostea asta bolnavicioasa.Trist,dar a reusit sa ma faca sa nu il mai iubesc.Cu toate astea exista si o parte buna de cand mi l-am scos din suflet.Sunt mai linistita si mai fericita! Sfatul meu este sa-l uiti pe tipul asta al tau, sa te distantezi de el in timp pentru ca o persoana care te face sa suferi, care se crede stapanul tau si care te trateaza urat, nu merita atentia si dragostea ta! Importanta esti tu si bunastarea ta, viata si fericirea ta.Nu merita sa te amarasti si sa te imbolnavesti pentru un prost.Sunt sigura ca intr-o zi vei da peste cel care te va iubi cu adevarat! Dumnezeu are grija de noi toti!