Ideal este să nu te feresti de suferință.
Persoanele care incearcă să evite suferința, nu vor suferii, dar în același timp, nu vor fi nici fericiți/împliniți.
Nu există persoană care să nu știe ce își dorește de la viață. Problema este că nu ne dorim ce trebuie de aceea avem parte de suferință, durere, tristețe.Practic căutăm suferința, asta ne dorim, nu ne vrem fericiți.Atâta timp cât vom "alerga" și căuta și ne vom concentra doar pe aspectul material, fizic, dorim doar plăcerea trupească(sex) nu vom avea parte de fericire.Ideal ar fi să te temi de suferință căci doar așa vei avea parte de fericire.Păi dacă întâlnești în viață o persoană ideală pentru tine din toate punctele de vedere cu excepția faptului că îi place să consume alcool în exces,tu dacă nu iei în considerare acest aspect cu siguranță mai târziu vei avea parte de dezamăgire și suferință. Dacă tu nu tolerezi alcoolul de ce îți compromiți și sacrifici viața și fericirea alături de o asemenea persoană? Vezi,dacă ne-am teme de necaz, durere, suferință, boală atunci ne-am ferii și am fii fericiți, căci chiar este posibil să trăim o viață de basm, totul ține de tine personal cum îți vei "scrie" povestea. Teama și frica de a suferii ne fac să nu ne aruncăm cu capul înainte.Ne ajută să punem în balanță și să cântărim deciziile care ne vor schimba viața.
Raspunde si tu serios, ai putea sta cu o fata daca ai stii ca involuntar ii provoci suferinta si tie
Nu.
Inevitabil o relație serioasă implică și suferință și iubire amestecate și împreunate. Viața nu e roz, e foarte gri.
idkandrei690 întreabă: