Postez asta mai mult ca o morala pentru alte fete decat ca pe o intrebare.

eu si prietenul meu ne'am cunoscut din pura coincidenta. el e fostul prieten al unei amice din liceu si tot de la ea am id'ul lui.
l'am avut in lista de cand lumea si tot timpul el era tipul cu raspunsuri bune la "massurile" mele. pana intr'o zi, cand din una, in alta, ne'am luat la vorba. am aflat cate ceva despre el, iar el despre mine. initial imi spusese ca vrea prietena si eu ii spusesem ca vreau iubit. ne hotarasem sa vina in bucuresti sa ne cautam unul altuia prieten/a [] dar apoi, dupa ce ne'am cunoscut mai bine exclamatia "marry me" a devenit din ce in ce mai frecventa. incepusem sa visam foarte mult si ne imaginam nunta noastra [chiar imi alesese si o rochie de mireasa superba].
apoi, dupa o saptamana i'am propus sa ne intalnim in brasov [acesta fiind aproximativ la jumatatea drumului]. zis si facut.
prima noastra intalnire am petrecut'o dormind. si a fost cea mai tare intalnire din viata mea.
am inceput sa ne vedem aproape in fiecare saptamana urmand, apoi, vreo 3 luni in care nu ne'am vazut.
incepusem sa ne gandim la solutii pentru distanta dintre noi [300 km].
asa ca, intr'un final l'am convins si s-a mutat cu mine, la ai mei.
dupa o perioada stata acolo, ne'am mutat singuri in chirie in bucuresti si suntem fericiti acum, cum am fost acum aproape un an la prima noastra intalnire.

morala/le ar fi:
1. nicioadata nu inceta sa visezi
2. uite'te sub nasul tau, niciodata nu vei stii pe cine gasesti
3. daca exista incredere, orice este posibil
4. distanta nu impiedica dragostea.

v'am pupat si sper sa va ajute cumva [in vreun fel d'ala total neasteptat] povestea mea!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook