Probabil cativa din cei care imi veti raspunde cunoasteti situatia.Prietenul meu s-a intors din Austria, am lamurit situatia, sunt convinsa de faptul ca tine la mine, dar nu stiu... simt ca nu mai e la fel.Simt ca distanta dintre noi se largeste din ce in ce mai mult. E o diferenta de 4 ani, care, pe zi ce trece, parca se inmulteste cu 10.Cred ca relatia asta m-a imbatranit, moral.Toate aprecierile celor din jur parca s-au implementant in subconstientul meu si acum ies la iveala, intensificate, presandu-ma. Poate e o chestie de moment... dar simt ca relatia asta are o continuitate monotona, prosteasca, si mai presus de toate, imatura! Se leapada de orice responsabilitate pe care, evident, mi-o pune mie in carca. E drept, poate si eu am asteptari prea mari de la el, poate ca ar fi trebuit sa stiu de la inceput, din vara aia stupida in care l-am cunoscut, sa nu ma las purtata de val, sa nu las un pusti sa ma seduca. Poate ca a fost doar o perioada din viata mea careia ar trebui sa-i pun capat, poate e doar vina mea fiindca sunt prea instabila, prea indecisa. Poate el pentru ca profita prea mult de prima etapa a tineretii, nu stiu ce se nu-mi pot da seama ce vreau. Uneori am impresia ca nu-l mai iubesc, dar oricat as vrea sa renunt la relatia asta, simt ca nu pot, simt ca sunt prea atasata de el, dintr-un motiv inexistent si parca ma poseda mental, ma tine legata de el printr-un lant ciudat de intamplari si sentimente pe care le-am trait si pe care mi-e frica sa le uit, daca rup lantul.Nu stiu ce sa mai fac. Ma simt aiurea simtind o totala indiferenta cand cel de langa mine imi spune "te iubesc", iar alteori incepe sa-mi fierbe sangele-n vine cand il suna nu stiu ce colege si-l invita in oras. E total aiurea sa iubesti doar cand simti ca el nu-ti ofera atentia de care consideri tu ca ai nevoie (si care uneori poate ca e exagerata) si-n acelasi timp sa vrei sa renunti la tot, fara s-o poti face. Vreau sfaturi, nu ipocrizii.Si lasati orice gluma afara!
Multumesc.

E urat din partea lui ca nu vrea sa se integreze in viata ta cu totul!
Ma gandesc ca e totusi atasat de tine din moment ce esti prima lui femeie!

Insa, ca orice barbat/baiat, nu se poate opri la prima...

Nu stiu multe detalii, dar ma gandesc ca e vorba ca si tu il subestimezi; sti ca esti mai mare si vrei sa fie mereu ca tine, sa il domini! Si mie mi se intampla asta uneori

Incearca sa il vezi asa cum e el si sa il accepti!

El nu e pregatit sa iti dea ceea ce iti doresti si cred ca si de-aia te frustrezi!

Gandeste-te la ceea ce iti doresti!

Nu ma refeream sa iesi din peisaj cu totul cateva zile, ci sa incerci sa il lasi pe el cu initiativa!

Ma bucur ca ti-ai pus gandurile in ordine si ca te-ai hotarat sa nu renunti fara lupta!

Dragostea presupune mii de sacrificii!

@caprioara: multumesc de sfat, prieteni am o gramada (asa-zisi), ies mereu cand ma invita si uite ca si asta e un motiv de adancire a distantei dintre noi...pentru ca avem grupuri de prieteni in mare parte diferite. El e cu "golanii" lui, cum zic eu, persoane de varsta lui, pana in 20 de ani, eu cu colegi de facultate, oameni boemi.
De exemplu, ma invitau odata un grup de colegi la Teatru.Cand i-am zis si lui sa vina, l-a bufnit rasul, nici n-a conceput, spunea ca va rade toata scoala daca afla ca a fost la Teatru.=> diferenta de gusturi
@I'mPerfect(a)! : da, el este mai mic decat mine cu 4 ani. El are 19 de abia impliniti, eu mai am putin si fac 23.Suntem impreuna de 2 ani, deci iti dai seama, el avea 16 cand ne-am cunoscut(bineinteles, nu arata de 16, eu ii dadusem initial in jur de 25 ) eu deja 20! El era in clasa a IX-a, eu in primul an de facultate. Un timp am ascuns relatia, din cauza ca eram constienta de prejudecatile celor din jurul meu si a etichetelor pe care urmau sa ni le puna (mai ales mie, tinand cont ca se asteptau sa fiu mai "matura" si sa nu ma complic cu un pusti, practic). Dar problema e ca n-a fost niciodata un pusti, se comportă uneori mult mai matur chiar si decat mine, are un fel de a gandi si de a actiona "filozofic", as putea spune, are acel "ceva" care, personal, a fost ceea ce m-a atras in mod deosebit la el si care ma face sa nu pot renunta la relatia asta. Poate ca si din cauza ca sunt constienta de faptul ca nu voi mai intalni niciodata o persoana care sa-i semene catusi de putin ma face sa vreau, dar sa nu pot renunta la o relatie care, in definitiv, imi face rau.
De fapt, stiu ca tot ceea ce-mi face el mie e un joc de care pe care, profita de posesivitatea, de gelozia mea, in incercarea de a ma face sa renunt la ele ( cel putin asa gandesc eu acum ).
De vorbit cu el despre chestiile astea nu pot, pentru ca schimba subiectul intr-un mod frapant si nu lasa loc de interpretari niciodata. E ciudat...incerc sa rezolv situatia de una singura, dar mi-e imposibil.Multumesc de sfat, am sa-l iau in considerare. Cred ca o sa ma fac nevazuta cateva zile. Dar tot el ma va pune la incercare pana la urma...parca vad ca nu da niciun semn ca si-ar fi dat seama ca lipsesc din viata lui in zilele astea si iarasi, pic tot eu in plasa in povestea asta.
@macktk : Intr-adevar, la fel sunt convinsa si eu, e o joaca din partea lui, dar care pe mine ma imbolnaveste. Oricum, daca e sa continuie asa, sa zicem o luna in plus, sunt decisa sa renunt la tot, chiar daca imi voi da seama ca mi-am pierdut doi ani din viata practic...crescand un copil rasfatat.

Multumesc tuturor!

@I'mPerfect(a)! : hmm, ai dreptate intr-o anumita privinta, dar cred ca mi se intampla intocmai invers: m-am indragostit de maturitatea lui nefireasca varstei si m-am obisnuit cu el la acest nivel, iar cand se comporta precum un teribilist si da dovada de imaturitate, devin frustrata si am gandesc ca nu e cum l-am cunoscut eu. Si da, il domin, dpdv al posesivitatii, dar pana la un anumit punct, pentru ca nu m-apuc sa-i verific telefoanele, sa-l spionez, sa angajez detectivi sau mai stiu eu ce, dar imi place sa-l stiu doar al meu si al nimanui altcuiva, poate ca se mai satura la un moment dat si trebuie sa recunosc, aici e vina mea.
Pana la urma, cred ca e o frustrare din subconstientul meu, o teama absurda de a-l pierde din cauza ca eu nu mai simt totul la fel, pentru ca el imi spune mereu ca ma iubeste si ca sunt cea mai importanta pentru el (in caz ca nu minte ) si oricum, ar fi aiurea sa stea cu mine in continuare doar pentru ca am fost prima femeie din viata lui, deci varianta asta e exclusa, nu are nicio relevanta.

Anyway, multumesc foarte mult de sfat, se pare ca a fost o decizie inspirata sa pun intrebarea aici, raspunzand si eu, am vorbit intr-un fel cu mine, cu ceea ce simt eu cu-adevarat si am realizat anumite lucruri.
Uneori simt ca povestea asta ar trebui imortalizata intr-un roman de Mihail Drumes.
Multumesc din suflet pentru ajutor si promit sa am grija pe mai departe, sa nu-i ranesc pe altii prin ceea ce gandesc.
O sa incerc sa mai vorbesc si cu el, sa-i explic cum sta de fapt situatia intre noi si sa luam o decizie. Am scos de pe lista faza cu disparutul pentru cateva zile, m-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca nu m-ar ajuta cu nimic la suprafata, n-as face decat sa-i dau de inteles ca ma complac in jocurile astea copilaresti. Pana la urma, trebuie sa ne comportam ca doi oameni maturi si sa luam o decizie in ceea ce priveste viitorul nostru. Macar sa stim daca are rost sa ne mai pierdem timpul unul cu altul...

Buna! Eu nu stiu ce sa zis, cam complicata povestea ta.eu am doar 20 de ani si nu am trecut prin atatea ca si tine. Ceea ce as putea sa-ti spun e sa va luati o pauza fiecare(chiar daca eu nu sunt de acord cu pauzele). Iti pui ordine in ganduri, in viata, in sentimente; poti iesi in oras sa cunosti lume noua, fa-ti prieteni noi; vezi cum decurge totul pe parcurs.Cat despre faptul ca nu poti sa te desprinzi de relatie oricat ai incerca, eu cred ca este un pic si obisnuinta si faptul ca tu ii vrei numai binele si iti pasa de soarta lui daca va despartiti...nu ai vrea sa dispara din viata ta dar in acelasi timp nu poti fii cu el(mi s-a intamplat si mie da era o chestie de moment.doar o perioada). Vreau sa-ti urez bafta si totul depinde numai de voi...

Din ce spui tu, si felul in care exprimi ideile, imi inspira o maturitate severa, daca o pot numi asa, din partea ta, si totodata o joaca din partea lui. Cei drept, doar tu stii cat de mult tii la el, si ce simti cand esti in prezenta lui, de aceea, sfatul emu ar fi ca pentru o perioada sa incerci sa te comporti mai rece cu el, sa vezi cum reactioneaza cand e el pus in situatia ta, apoi o sa reiei lucrurile de unde le-ai lasat, asta, daca mai e cazul. Toate cele bune!