Probabil cea mai comuna tematica abordata pe acest site este dragostea din cate am observat la o rasfoire rapida. Asa ca m-am hotarat sa imi incerc si eu norocul desi raspunsul intrebarii mele intr-un fel il stiu deja, dar poate doar vreau sa il imping cat mai departe de realitate. Asa, am terminat cu introducerea pompoasa. Sunt un baiat, actual 25 de ani, nu arat rau (cred ), nici cel mai dobitoc om nu is (sper ), asa, incetisor ajungem la motivul problemei mele si anume fobia de a ma deschide fata de cineva. Si da, cunosc termenul de fobie si implicatiile ei, dar in cazul meu e cel mai apropiat cuvant de a descrie modul meu de a fi. In acelasi timp sunt si un romantic incurabil, de multe ori pierdut in vise de genul "the one" si cum ar fi daca ar fi. Nu ma intelegeti gresit, pentru asta nu inseamna ca nu am prieteni sau o viata sexuala probabil prea "sanatos" de activa, doar ca sub protectia anonimatului de aici imi permit sa spun ca nimeni nu stie nici macar o boaba despre mine, nimic, absolut zero. Toti cunosc o masca inutila si cat se poate de extremista, distrata si superficiala atat din punct de vedere materialist cat si emotional. Relatiile mele se rezuma la entuziasm destul de mare pana ajung sa cunosc cat de cat persoana, si apoi, intr-o clipa, piere irevocabil toata scanteia, iar eu raman plictisit de persoana de langa mine, si chiar daca nu am ajuns sa vad la ea probabil nici 1% din tot ce o face sa "ticaie" in acel punct moare tot. Iar eu zbor la urmatoarea. Daaar, acum aproximativ un an si cateva luni, am intalnit intr-un joc on-line, o fata. Initial, stateam doar la povesti despre ploaie, muzica, prune si avioane, dar din cuvant in cuvant ajungem sa ne cunoastem, sa observam o oarecare asemanare in gandire, idealuri, vise si nu in ultimul rand, personalitate. Am petrecut clipe superbe aruncandu-ne ideeile unul in fata celuilalt, pana in clipa in care m-a lovit sentimentul "ala". Nu vorbesc de nimicuri sau lucruri de genul "ba ce buna e tipa aia" sau "hai sa incercam sa o dregem sa ne cuplam ca poate o merge", vorbesc de caldura/fluturi/sentimentul ca nu esti doar tu in viata ta, ca nu traiesti doar pentru tine, si ca ai da orice sa faci pe cineva fericit, si mai mult, ca ai murii sa stii ca nu esti tu persoana care aduce fericirea aceea persoanei din inima ta. Primul lucru pe care il faceam cand ma trezeam, era sa sar din pat direct la taste sa "ma intalnesc" cu ea, cafelele puteau sa astepte. Din cauza ei am inceput si sa fumez in camera, pentru ca mereu ma lasa insetat sa o cunosc mai bine si sa vad mai mult din "ea". Acest sentiment nu mi s-a mai dat sa il simt pana atunci. Si asa s-a intamplat ceva si mai neasteptat pentru mine. Desi, printre cuvinte, printre propozitii, i lasam de inteles fetei despre care vorbesc ca si eu la fel ca si ea sunt un romantic, fara explicatie sau logica sau control, exact ca o furtuna de vara, scurt si cu toate cartile pe fata, mi-am varsat in cateva minute absolut toata inima pe tava, dar tot. sentimente, modul meu de a fi, dorinte etc. Pentru cat a durat micuta mea "furtuna" nu am mai avut nici cea mai mica retinere. A fost prima pentru care am simtit asa ceva, si nu imi venea sa cred ca nu era nici pe aproape ce imi imaginam eu, lipsea scanteia aia din prima clipa, lipsea contactul fizic de orice natura si nici macar nu o intalnisem personal vreodata. Ne stiam doar din poze si nenumarate ore in fata tastaturii cu o cana de ceai in fata. Dar cu toate astea, era de mii de ori mai bine decat un romantic si-ar putea imagina. Inevitabil, fata s-a speriat, a fost totul mult prea brusc, mult prea violent daca imi permiteti. Si, din cauza vitezei cu care am aruncat atunci cu sentimente si surle si trambite pro-iubire si "forever-uri", lucruri putin contradictorii pentru o persoana care afiseaza masculinitate, plus realitatea dureroasa data de circumstante nefavorabile gen distanta, ea Bucuresti, eu Cluj, (da, nu ar fi problema pentru un sentiment maret, dar necesita curaj si risc masiv) si-a pierdut increderea in mine. Nu am mai vorbit mult timp nimic, si de fiecare data cand incercam sa intru in vorba cu ea era distanta si rece, exact opusul caldurii si apropierii care era intre noi cu ceva timp in urma. Eh, mi-am zis asta e, doar sunt tare si pot trece peste orice ca deh, cine mi-s eu, si ma mai impacam cu ideea ca nu ne intalniseram niciodata personal si ca am fost un Don Quijote si morile de vant, asa ca am reinceput sa ies in oras etc., mi-am mai gasit cate o fata cu care sa imi petrec ceva timp, dar ceva era diferit fata de mine-le dinnainte de fata de care am tot scris mai sus. Acum pur si simplu nici macar cea mai mica atractie nu mai simteam fata de persoanele noilor "achizitii", si ma plictiseam de ele inainte sa isi deschida macar gura. Treptat am inceput sa observ ca ma gandeam la fata aceea in fiecare zi, asa ca am renuntat la a mai incerca sa gasesc alta. Si deja de cateva luni, chiar daca am mai incercat sa recreez sentimentul ala si sa il regasesc in alte fete, ma gandeam mereu la "ea". Am ajuns sa ma simt vinovat pentru experimentul meu disperat, asa ca m-am hotarat sa nu mai ard inimile altor persoane doar pentru setea mea, sau sa imi irosesc si eu timpul. Tocmai de asta nu m-am mai implicat in vreo relatie de cateva luni, si la cel mai mic semn de apropiere din partea unei fete, am inceput sa anunt ca nu sunt interesat in nimic mai lung de o noapte. Pentru mine e clar acum, "ea" e THE ONE. Din pacate, timpul e atat de pretios, iar eu in loc sa incerc sa repar ceea ce am stricat in acele clipe necontrolate am inchis ochii si am stat doar visand. Mai mult, la un momentdat, intors beat acasa, am intrat pe ea si observand ca imi raspunde, m-am apucat sa ceter si sa ma plang, desi nu imi amintesc exact ce am vorbit cu ea (aveam prea putin sange in alcool) sunt sigur ca m-am facut de ras in fata ei, si nici macar nu pomenisem nimic de ceea ce simt, doar vorbeam prostii, care sunt sigur ca au pus ultimul punct. Acum ea are prieten, si pare a fi ceva serios. Iar eu ma aflu intr-o situatie atat de dificila. Ma gandesc absolut zilnic la ea, si crap mereu la gandul ca nu sunt eu cel de langa ea. As face orice, chiar daca asta ar presupune sa stau in ploaie in fata ei cu orele, cantand din toti plamanii cea mai dulce serenada de care cutia mea vocala imbaxita de tabac ar fi in stare. Dar cel mai probabil m-as simtii vinovat daca s-ar despartii de cel cu care e pentru mine, dar iubirea mai e si egoista pe langa perforatoare de inimi (asta daca ar incape poveste macar de asa ceva vise). Oricum parca universul e impotriva mea acum, si desi consider ca nimic nu e imposibil atata timp cat fizicul iti pemite, sunt atat de multe obstacole, distanta, lipsa de comunicare, ea are o imaginenu prea de laudat a mea, are prieten si in ultimul rand dar cel mai mare obstacol si cea mai grea intrebare "Oare ea mai simte un picut macar din apropierea care era acolo candva?". Si dupa tot romanul care ma indoiesc ca o sa aiba multi rabdare sa il parcurga, a
sosit clipa sa si concretizez intrebarea mea. Sa continui sa o vad ca THE ONE sau sa o privesc ca THE ONE THAT GOT AWAY? Iar daca da, atunci ce as putea sa fac, sa fiu eu cel care o face sa fie fericita? Imi cer mii de scuze celor care o sa va obositi sa cititi tot, dar e o usurare masiva sa ma folosesc de anonimatul asta ca sa ma descarc.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook