anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut, am nevoie de un sfat de viata de la voi. Stiu ca poate suna oarecum ciudat dar ne-am despartit deja de vreo cateva luni, stiu sigur ca ea a trecut peste dar eu nu pot. Ma tot gandesc la ea, poate uneori uit dar daca ascult o melodie sau ceva imi aduc aminte si mi se pare ca nu o sa o pot uita niciodata. Vreau sa uit daca nu, macar sa mai suprim din ganduri, filme si amintiri. Ce spuneti ajutati un frate la nevoie?
Multumesc v-as da la toti funda dar din pacate dau la 1 singur.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| BlackOldSun a răspuns:

NU AI NEVOIE DE ÎNCREDERE ÎN OAMENI.

Foarte mulţi oameni se plâng de alţi oameni.

Că nu poţi avea încredere nici în cămaşa de pe tine, că oamenii îşi văd doar interesele, că nu au cuvânt, că mint, fură şi trădează.

Că partenerii de viaţă înşeală, mint şi trădează.

Că partenerii de afaceri fură, guvernul fură, patronul sau angajaţii şi ei.

Hai să te întreb un lucru:

Dacă ai avea 10.000 de monede de aur şi în timp ce dormi un hoţ ar lua 1 sau 2 monede, cât de tare te-ar durea?

Dacă ai fi un bătrân sărac ce are un bănuț ca să îşi ia de mâncare şi îi este luat, cât de tare doare asta?

În viaţă, este o chestuine de atitudine şi alegere dacă vrei să fii cel cu 10 000 de bani de aur sau cel cu un ban de aur.

În cazul al doilea, doare când îţi este luat, poate chiar să te omoare.

În primul caz, este mai puţin dureros decât o pişcătură de ţânţar.

Dacă l-ai prinde pe cel care ţi-a luat pe ascuns un ban din cei 10 000, poate i-ai spune: "de ce nu ceri? că îţi dau."

În viaţa noastră de zi cu zi, ne comportăm în multe situaţii de viaţă ca şi omul sărac, bătrân şi neputincios.

Dăm putere variantei noastre inferioare să se manifeste, să trăiască şi să se exprime în loc să trăim cât mai mult posibil în varianta noastră superioară.

Ai o relaţie de cuplu.

Eşti o persoană cu rezervoarele pline de energie, de iubire, de entuziasm şi putere personală. Ai tot ceea ce ai nevoie.

Într-o zi descoperi că partenerul te minte.

Dacă eşti în varianta ta inferioară ai spune: "TRĂDARE! Mi-ai înşelat încrederea, eu nu te-am minţit niciodată, aveam aşteptări de la tine! M-ai rănit, nu mai am încredere în tine şi nici în alt om vreodată."

Dacă eşti în varianta superioară s-ar putea să spui: "Îmi pare rău că simţi că nu poţi fii o persoană autentică şi sinceră în prezenţa mea. Nu am intenţionat niciodată să îţi îngrădesc libertatea, dreptul de exprimare sau autenticitatea. Dacă pot să te ajut cu ceva să îmi spui." Apoi te întorci şi îţi vezi de treburile tale şi decizi dacă este benefic sau nu pentru tine să continui să relaţionezi cu această persoană.

Cei din jur nu îţi pot face rău decât pe măsura slăbiciunilor tale.

Un om evoluat are tot ce e nevoie în el: încredere, putere, energie, curaj, caracter, iubire, loialitate, inteligenţă şi alte mii de diamante.

Aceste lucruri interioare nu pot fi furate, distruse sau diminuate de nici o forţă exterioară.

Când ai putere interioară şi trăieşti viaţa în varianta ta superioară nu te poate răni nimeni.

Dacă pierzi o sumă de bani, nu te plângi că eşti ratat, neatent sau incompetent ci realizezi că atât a costat să înveţi o lecţie.

Dacă partenerul de viaţă te părăseşte, înşeală sau minte şi simţi că asta te trage în jos, poţi considera că partenerul s-a descalificat singur şi nu poate face parte din viaţa ta.

Nu trebuie să faci eforturi să urmăreşti corectitudinea celor din jur, să îi prinzi minţind sau înşelând pentru ca apoi să exclami : "ŞTIAM EU!"

Şi ce dacă ştiai?
Nu poți controla ce simt, fac sau sunt cei din jur

Dar poţi controla starea ta emoţională şi atitudinea faţă de ce simt, fac sau sunt cei din jur.

Ceea ce ai în interiorul tău nu poate fi furat, distrus sau devalorizat de nici o forţă exterioară.

Ai o putere uriaşă în tine iar cei care îţi fac rău acum se descalifică singuri.

Nu fă eforturi să îţi confirmi suspiciunile, fă eforturi să devii puternic în interior.

Asta te va face un om superior, căruia nimeni nu îi poate face rău.

Şi nu uita că atragi oameni asemeni ţie, că rezultatele tale în lumea exterioară sunt expresia a ceea ce eşti tu în interior.

Uneori oamenii fură, mint şi trădează dar asta nu atinge un om superior pentru că el ştie că ceea ce contează cu adevărat, comoara lui interioară, nu poate fi atinsă de nimeni.

2 răspunsuri:
| Ofiintă a răspuns:

Cultivă-ți rațiunea, este chiar locul unde îți vei găsi alinarea.
Sigur că pare extrem de greu la început, majoritatea am trecut prin ceva similar, dorul de o anumită persoană, atașamentul format, suntem ființe sociale care simțim nevoia de cineva în viața noastră. Pe de altă parte, acele gânduri obsesive, amintiri în legătură cu persoana iubită îți fac rău. Va trebuii să incepi prin a conștientiza anumite aspecte esențiale fără să cazi pradă amintirilor. Nu există o retetă anume, este imposibil ca cineva sa iti spuna cum dai startul uitarii si acesta sa functioneze... Analizează motivele care au condus la separare și gândeste-te ca tu reprezinti mai mult decat aceea relație, care a ajuns în cele din urmă sa te degradeze. Poate nu a fost momentul tău, viata deseori ne supune încercărilor, insă există o poartă pentru fiecare.

| SilentRain a răspuns:

Asta e părea aia nasoală unde nici um sfat nu prea o sa ajute...
Trebuie sa îți gaseti singur un mod de a-ți ocupa minte, si plângi daca simiți ca e cazul