Se face o ancheta, pe baza marturiilor depuse de fata. Baiatul incriminat de aceasta este cercetat penal, interogat de politie si poate fi judecat pentru fapta lui (viol daca fata are sub 15 ani sau corupere de minore daca fata are intre 15 si 18 ani). Nu este necesara proba de ADN pentru condamnare, este suficienta marturia fetei, a unor martori si, eventual, recunoasterea faptei de catre baiat (care va fi chemat sa depuna marturie sub juramant unde nu se poate minti).
Depinde de varsta, daca fata a avut sub 15 ani atunci ii rau de tot. In cazul in care ambii sunt sub 15 ani, atunci raspunzatori sunt parintii copiilor pentru ca nu au avut grija de ei, daca unul din ei (el sau ea nu conteaza) este peste 15 ani atunci raspunde (el sau ea) pentru corupere de minori.
In cazul in care au ambii peste 15 ani atunci situatia nu are aceeasi gravitate.
Daca are mai mult de 15-16 ani si n-a fost fortata pentru relatii sexuale, fii linistit. Politia nici nu-si va bate capul cu asa ceva.
Varsta legala pentru inceperea activitatilor sexuale este de 16 ani. daca ea avea minim varsta asta cand i-ai rupt eticheta, si a fost si cu voia ei, puteai sa-i faci orice, si fara prezervativ, parintii nu au ce sa-ti faca!
Intretine relatii sexuale cu o fata, iar aceasta inca mai este virgina? Asta da crampa intelectuala.
Politia intervine doar daca tu, scuze baiatul era major iar ea minora. In cazul acest da, pot sa-si dea foarte rapid seama cine-i vinovatul, prin ceva ce se numeste ancheta. O interogheaza pe fata, ii interogheaza pe parinti, ii interogheaza pe prietenii fetei pana ajung la tine, scuze baiatul respectiv.De obicei politia romana insa nu-si bate prea tare capul cu astfel de probleme, decat daca parintii respectivei insista si fata da de inteles ca a fost agresata/fortata, ceea ce inseamna bad news pentru baiatul respectiv. De cele mai multe ori insa nici nu-i nevoie de ancheta, se afla cine-i faptasul doar prin intimidare
Daca amandoi sunt minori, nu stiu daca politia poate sa intervina cu ceva, dar cu siguranta ca de mania parintilor nu va scapa asa usor, mai ales daca-s niste oameni cu ceva relatii pe ici pe colo.
1. "daca un baiat intretine relatii sexuale cu o fata iar fata este virgina"
Pai zii si tu, ce sa inteleg din fraza asta.
2. din cate stiu, pana la 18 ani parintii raspund de buna starea copiilor, in consecinta au dreptul de a face plangere, iar fata da, cu voie sau fara de voie va da o declaratie.
Degeaba fac ei plangere! si nu poate nimeni sa te constranga sa dai o declaratie! NIMENI! deci ca sa ne intelegem: indiferent de varsta totul se intampla doar daca fata depune plangere! indiferent de varsta! daca are pana in 18 ani atunci poate sa ceara ca parintii sa fie de fata cand depune plangere! dar ea trebuie sa fie cea care o scrie/depune, atat plangerea cat si marturia! nu poti sa faci plangere in numele altcuiva! nici daca iti este fiu/parinte/frate/sora/amanta!
intelegi?
Degeaba fac ei plangere! si nu poate nimeni sa te constranga sa dai o declaratie! NIMENI
Nici intr-un caz de crima?, desigur, nu ca ar fi acelasi lucru.
"nu poti sa faci plangere in numele altcuiva!"
Asa o fi nu te contrazic. A fost un caz pe la tv acum ceva timp in urma cu un profesor de sport care babardise o eleva de pe la un liceu de fite din Bucuresti. Din ce am inteles insa din alea cateva minute, cat a fost prezentata stirea, mi s-a parut insa ca parintii erau mai mult cei care insistau ca respectivul sa fie bagat la racoare. De aici da-i cu urmarire penala, la propiu si la figurat samd.
Scuze am formulat putin gresit... fata are 15 eu tot 15 dar fac 16 peste o luna...pe mine ma intereseaza daca politia poate sa afle cine a intretinut relatii sexuale cu ea. fata poate sa spuna de orcine ca a intretinut relatii sexuale cu ea (scuze ca ma repet)..si daca se afla cine a facut.ce pedeapsa se primeste (dar nu cred ca se poate afla). daca ma ajuta cineva cu un raspuns care sa ma lamureasca dau funda
Inca nu am facut-o.dar vreau sa stiu ce riscuri i-mi asum
Marturia fetei este suficienta pentru a declansa o ancheta. daca are martori ca ati plecat impreuna, ca ati intrat undeva doar voi doi, cu atat mai mult. Si apoi vei fi tu intrebat de catre procurori, sub juramant si nu vei putea minti. Daca fata are 15 ani impliniti, infractiunea este corupere de minore si te asteapta 2-3 ani, posibil cu suspendare (cu un avocat bun si scump) sau intr-un penitenciar de minori si tineret. daca fata are sub 15 ani (chiar si cu o zi), infractiunea este viol si ultimul baiat in situatia ta pe care l-am intalnit, a primit 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare (pedeapsa mult redusa fiindca era minor si el).
Si daca fata are 16 ani si eu tot 16? tot coruptie de minori se numeste. poate ma obliga ea pe mine
Exista o ancheta a procuraturii si se va afla exact cine a fost cu ideea si a corupt pe celalat. Deoarece fata are mult mai multe de pierdut si practic si-a afectat edfinitiv starea de sanatate si si-a redus semnificativ speranta de viata prin cresterea riscului de cancer de col, daca nu dovedesti ca te-a fortat in mod real, ramane ideea ca ai corupt-o tu (ca doar nu era nebuna sa-si puna astfel sanatatea in pericol)
Daca este minora a pus-o cel care a,,,
si se afla cu un mic presing asupra fetei spune tot
Data viitoare, casca ochii in buletinu respectivei inainte de-ati baga carcaletele.
I-mi cer scuze am formulat putin gresit. fata are 15 si eu tot 15 dar fac peste o luna 16. pe mine ma interesa daca politia poate afla cine a itretinut relatii sexuale cu fata respectiva...ea poata sa spuna de orcine ca a intrtinut relatii sexuale...
AlexEjmecheru întreabă: