Ma ajuta cineva? A citit cineva "Caloianul" de George Meniuc? Trimiteti linkul (eu nu-l gasesc) sau scrieti rezumatul, va rog.

Ca majoritatea textelor populare, Caloianul trebuie interpretat din dublã perspectivã: ca act si fapt folcloric. Textul mitofolcloric (faptul) nu poate fi separat de actul folcloric, vãzut ca performare, ca realizare practicã a unor emitãtori. Actul Caloianului presupune o serie de gesture simbolice, realizate într-un timp cu valente sacre. Ritualul sãu are o structurã trisecventialã: confectionarea obiectului, îngroparea si dezgroparea, urmatã de îndeplinirea functiei magice. Faptul folcloric, textul vãzut ca measj, cunoaste mai multe variante, grupate în trei unitãti de continut: formula de adresare, indicatia, efectul dorit.



Asemenea literaturii culte, poezia folcloricã uzeazã de materialul lingvistic, pe care îl ordoneazã dupã structuri proprii, realizând un tip de comunicare deosebit, cu efecte artisitice. Acestui tip de comunicare îi sunt proprii traditionalitatea, în opozitie cu înnoirea specificã textului cult, oralitatea fatã de scris, variabilitatea fatã de unicitate, caracterul colectiv fatã de caracterul individual al literaturii culte.

De cea mai mare însemnãtate se dovedeste a fi caracterul oral al textului folcloric, acesta presupunând creare, circulatie si receptare prin viu grai, de la interpret la interpret. Apar astfel variantele, ce pun în evidentã contributia fiecãrui individ creator care participã la actualizarea unui model preexistent.

Este îndeobste cunoscut cã majoritatea textelor mitofolclorice au apãrut din ratiuni practice, utilitare. Ele sunt integrate unor complexe ceremoniale care reflectã o mentalitate proprie omului aflat pe o treaptã îndepãrtatã a istoriei sale, o conceptie arhaicã despre lume, despre relatiile sale cu semenii, cu natura, cu divinitatea sau cu întregul univers. Se poate face, asadar, distinctia între faptul folcloric ca mesaj, ca text, si actul focloric ca performare, ca realizare de cãtre unul sau mai multi emitãtori, destinat unui auditoriu. Dar pentru a întelege pe deplin un text folcoric este necesar sã cunoastem împrejurãrile producerii sale.

Ca si textul descântecului sau colindului, textul Caloianului intrã în raport cu un anumit rit, în care textul are o anumitã pozitie. Caloianul si Paparudele intrã în categoria textelor care au supravietuit si si-au pãstrat conseravatorismul în cea mai mare parte. Numirea împreunã a celor douã obiceiuri este fireascã, ele practicându-se în aceleasi ocazii si rãspunzând acelorasi functii – provocarea, prin mijloace magice, a ploii în conditii de secetã, prevenirea efectelor dãunãtoare ale secetei etc. Aceste douã ritualuri însã nu se confundã, Paparudele presupunând efectuarea unui singur gest magic – stropirea cu apã a tinerelor fete îmbrãcate în frunze si crengi verzi – însotit de un text nedivers, monotipic, fatã de Caloian, care are un scenariu ritual mai amplu si prezintã câteva variante de texte poetice bine diferentiate.

Desfãsurarea ritualului Caloianului este încadratã de douã momente prezente în cadrul mai multor obiceiuri: I – constituirea cetei, aici, gruparea celor care urmeazã sã execute ceremonialul, si II – masa finalã cu caracter festiv, care încheie ceremonialul. Grupul angajat în executarea Caloianului este deschis, neezoteric, singura conditie necesarã este puritatea. În raport cu colectivitatea, grupul este însã restrâns, dar toti ceilalti contribuie prin mijloacele de care dispun la impunerea receptãrii traditiei, ca o conditie a eficacitãtii si ca o dovadã a credintei în aceastã eficientã.

În vechime, Caloianul se practica la o datã fixã: a treia zi de marti dupã Paste, moment în care au loc primele secvente ale ceremonialului (confectionarea si îngroparea pãpusii de lut) si a treia zi, joi, când grupul se adunã iarãsi la locul unde a fost îngropat Caloianul, îl dezgroapã si-l duc în sat bocind, aruncând bucãti din el prin fântâni si prin balti. Cu trecerea timpului, a dispãrut repartitia actelor pe zile diferite, dar si practicarea lui doar într-un anumit moment al anului.

Ritualul ca atare are o structurã trisecventialã, primele douã secevente desfãsurându-se într-un singur moment, iar a treia, independentã, în alt moment. Prima secventã este consacratã confectionãrii obiectului - o statuie în miniaturã din argilã sau lut galben. Dupã confectionare, obiectul ritual este împodobit, asezat în sicriu, i se pun lumânãri si se pregãteste o a doua secevntã – ceremonialul îngropãrii obiectului ritual sau îngroparea fictivã – ceremonial ce reface elementele esentiale ale ceremonialului înmormântãrii. Este vorba, de fapt, despre fenomenul,,ritului în rit": un ceremonial (înmormântarea Caloianului) reia date din alt ceremonial (înmormântarea umanã). A treia secventã are loc într-un alt moment, a treia zi de la înmormântare, moment în care obiectul ritual este dezgropat, adus în sat si aruncat prin fântâni, lacuri, bãlti. La final, are loc o masã festivã – punte de trecere între sacru si profan. Tocmai cea de-a treia secventã este însotitã de un text care se identificã cu invocatia binecunoscutã.

Textele de Caloian, nu foarte numeroase, dar destul de diverse, pot fi grupate în douã categorii în raport cu momentul interpretãrii lor. Primul tip de text a fost asimilat de majoritatea cercetãtorilor unui bocet, în care, dupã invocatia initialã, prezentã la toate textele, se dã glas durerii provocate de pierderea caloianului, vãzut ca o fiintã dragã:

I. Iene, Iene, Caloiene,

Mã-ta te cãta

Prin pãdurea rarã

Cu inima amarã;

Prin pãdurea deasã

Cu inima arsã

ªi mi te plânge

Cu lacrimi de sânge,

Iene, Iene, Caloiene.

(Burada, Candrea, Marian)

II. Scaloian, Scaloian,

Trupusor de dician,

Scaloitã, Scaloitã,

Trupusor de cuconitã,

Mã-ta mi te-a cãtat,

Te-a cãtat, te-a întrebat,

Prin pãdurea rarã

Cu inima amarã;

Prin pãdurea deasã

Cu inima arsã.

(Burada, Marian)

Al doilea tip de text este mai bine cunoscut si reprezintã o invocatie cãtre Caloian, care este rugat sã meargã,,în cer la Dumnezeu" sau sã actioneze el însusi pentru a desfereca ploile dorite si dãtãtoare de belsug:

I. Caloiene, Iene,

Du-te-n cer si cere,

Sã deschidã portile,

Sã sloboade ploile,

Sã curgã ca gârlele,

Zilele si noptile

Ca sã creascã grânele.

(Burada, Marian, Teodorescu)

II. Caloiene, Iene,

Du-te-n cer la Dumnezeu

Ca sã plouã tot mereu,

Zilele si noptile,

Sã dea drumul roadelor,

Roadelor, noroadelor,

Ca sã fie îmbelsugatã

tara toatã, lumea toatã!

(Marian, Teodorescu)

Oprindu-ne asupra celei de-a doua variante de text, cea cu caracter invocativ, se poate observa o strucutrã comunã. La nivelul continutului, variantele de mai sunt alcãtuite, la rândul lor, din alte trei secvente, dupã cum urmeazã: I. formula de adresare ( invocatia), II. indicatia (rugãciunea), III. efectul dorit:

I.a Caloiene, Iene,

Du-te-n cer si cere,

Sã deschidã portile,

II.a Sã sloboade ploile,

Sã curgã ca gârlele,

Zilele si noptile

III.a Ca sã creascã grânele.

(Burada, Marian, Teodorescu)

I.b Caloiene, Iene,

Du-te-n cer la Dumnezeu

II.b Ca sã plouã tot mereu,

Zilele si noptile,

III.b Sã dea drumul roadelor,

Roadelor, noroadelor,

Ca sã fie îmbelsugatã

tara toatã, lumea toatã!

(Marian, Teodorescu)

Sau, pentru o altã variantã:

I. c Caloiene, iene,

Caloiene, iene,

Cum ne curg lacrimile

II. c Sã curgã si ploile

Zilele si noptile

Sã umple santurile

III. c Sã creascã legumele

ªi toate ierburile.

Se observã cã poezia caloianului este total lipsitã de imagini poetice, în sens traditional. Cele douã comparatii (,,ca gârlele",,, cum ne curg lacrimile") evidentiazã mai mult functia magicã a poemului si relatia intimã în care acesta se aflã cu ritul de ploaie. Gârlele si lacrimile evocã ploaia în virtutea logicii magice, aici, magia prin similitudine, dar, pe de altã parte,,, cum ne curg lacrimile" nu face altceva decât sã retinã si sã verbalizeze, sã descrie un element al ritului, fãrã de care acesta nu-si atinge telul – obligativitatea executantelor de a plânge realmente la îngroparea obiectului ritual.

Privit ca mesaj, textul Caloianului prezintã un emitãtor (uman) si un receptor (mitic), realizând astfel un tip de mediere între cele douã entitãti.

La nivel de suprafatã, se observã prezenta repetitiei (primele douã versuri) strucutrii de început – semn al unei puternice invocatii, dar si cu rol de formulã pregãtitoare pentru pãrãsirea profanului si intrãrii în sacru. Tot o repetitie apare si în varianta c., unde este repetatã doar rãdãcina:,, roadelor, noroadelor".

În ceea ce priveste regimul verbelor, în Caloian, marea lor majoritate se aflã la modul conjunctiv, cãpãtând o nuantã de rugãciune, de dorintã, de necesitate, intrând în relatie cu cele douã imperative din formula de adresare.

Dupã cum s-a vãzut, este imposibil de a separa textul mitofolcloric de ritualul pe care îl însoteste; faptul folcloric ca mesaj, ca text, nu poate fi separatã de actul folcloric, ca performare, ca realizare practicã a unor emitãtori. Interpretarea textului Caloianului ar fi vãduvitã de multe observatii dacã nu s-ar cunoaste faptele si gesturile cu caracter sacru care îl însotesc.