anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut. Sunt aici pentru a afla păreri și poate să îmi schimb perspectiva. De ceva timp mi-au scăzut puterile sexuale. Ultima relație s-a terminat din cauza asta.
Am încercat diverse lucruri, dar fara efect.
De câteva luni bune vorbesc cu o fată minunata, eu fiind în străinătate nu ne-am văzut și urma să ne vedem. După ce am vorbit despre intențiile noastre sexuale mi-am dat seama că nu sunt potrivit pentru ea și a fost decizia mea sa nu mai vorbim. Ea spune că îmi respecta decizia, dar că îi este greu, la fel și mie.
Mă tot gândesc dacă am făcut ce trebuie, având în vedere faptul că nu vreau să îi pierd timpul și să îi îngreunez viața, ținând cont că ambii ne-am dori o relație.
Diferența de vârstă e de 2 ani și ambii avem sub 30.

Răspuns Câştigător
| AdeLeu a răspuns:

Ai fost la doctor? Ai fost stresat in perioada cu fosta? Treaba trebuie sa se rezolve, e vorba de o disfuncție erectilă. Mai ales ca ai sub 30, așa ceva nu-i normal.
Îți zic din experiența, unde nu-i compatibilitate sexuală, nu-i nimic. De asta multe relatii eșuează după un timp. Trebuie sa găsești partenerul potrivit in pat. Nici ea sa tragă de tine sa o faceți, dar nici invers. Trebuie sa fiti pe aceeasi unda. O relație numai cu iubire, nu tine. Nici o relație numai cu sex cu tine. Trebuie sa fie ambele, in balanța. Fără sex, n -ai cum sa fii fericit. Așa ca, mai bine ca ați făcut acest pas

18 răspunsuri:
| AnemonaP a răspuns:

Cum s-a precizat și mai jos, ai făcut alegerea potrivită. Lipsa sexului nu poate fi compensata cu nimic. Și eu am încercat ceva cu un tip care avea apetitul sexual super diferit de al meu, dar cu toate astea am zis lasă, hai sa încerc. Și nu a ieșit nimic, mai bine fără, stai liniștit.

| wildthing a răspuns:

Bai, ce se intampla?! Din ce in ce mai des aud despre baieti tineri care au probleme de erectie.
Cred ca am mai spus-o si o repet...in contextul asta global, unde ne tot spune alde mooistu' de Bill Gates ca planeta e suprapopulata, nu cumva pun astia cine stie ce chimicale in alimentele de baza, ca sa ajunga la cat mai multi barbati si sa le scada potenta? Cand vezi ca s-au deschis granitele Europei si in numele drepturilor omului s-a dat drumu' inauntru hoardelor de migranti (99% barbati), cand auzi ca din ce in ce mai multor barbati nu le mai functioneaza scula, apoi mai auzi si de acel plan Kalergi de metisizare a polulatiei, iti da de gandit. Sper sa fie doar imaginatia mea bogata...
In ceea ce priveste cazul tau, ce intelegi exact prin "mi-au scazut puterile sexuale". Nu ai chef de sex sau simti nevoia, dar nu te ajuta scula?
Ce intelegi prin "După ce am vorbit despre intențiile noastre sexuale mi-am dat seama că nu sunt potrivit pentru ea"? Ti-a spus ca vrea mai mult sex decat ti-ar placea tie sa faci, ti-a spus ca ar face chestii pe care tu stii ca nu ai putea sa le faci, ti-a spus ca i-ar placea sa dureze mai mult decat stii ca rezisti tu?
I-ai spus ce problema ai sau ai decis sa nu mai vorbesti cu ea fara sa-i oferi explicatii?
Oricum, avand in vedere problema pe care o ai, eu zic ca ar trebui sa iei in considerare solutii alternative, gen sex oral. Daca intalnesti femeia potrivita, e posibil sa ii fie de ajuns sa o satisfaci doar prin a-i da limbi. In ultima instanta, ar trebui sa te gandesti la pastile. Ma gandesc ca n-o fi placut sa ai nevoie sa iei Viagra de fiecare data cand vrei sa faci sex, dar decat deloc...

| doctorandus a răspuns (pentru wildthing):

Paranoia.

| wildthing a răspuns (pentru doctorandus):

Daca zici tu...

| doctorandus a răspuns (pentru wildthing):

Serios, ideea ca guvernul iti pune substante toxice in mancare este schizofrenie paranoida.

| wildthing a răspuns (pentru doctorandus):

Tu esti unul dintre aia care nu sunt in stare sa vada anumite adevaruri nici macar atunci cand sunt loviti de catre ele direct in fata...
Apropo, eu nu vorbeam de guvernul "fanariot" al unei colonii de doi lei cum suntem noi, ma refeream un plan mult mai amplu...ma refeream la ordine si decizii de la "centru". In plus, ce mai produce Romania zilele astea? Mai nimic, de atatia ani deja, suntem mari importatori. Cate alimente vin de afara? Intrebare retorica.winking

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru AdeLeu):

Mulțumesc de răspuns! Nu am fost la doctor și e probabil să aibă legătură și stresul. Așa cred și eu, că e alegerea bună.

| doctorandus a răspuns (pentru wildthing):

Stii ca in China a fost scandal cu laptele falsificat, in care producatorul a pus melamina, de-au murit niste sugari? Ce-a facut China cu sefii operatiunii? I-a condamnat la moarte.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru wildthing):

Mai des și mai mult decât aș putea eu și nu, nu am vorbit despre, știind cât de important e lucrul asta pentru ea, mi se pare inutil. Mulțumesc de răspuns.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru AnemonaP):

Da, așa e, nu poate fi compensata cu nimic, de aceea cred și eu că am făcut alegerea bună. Mulțumesc

| wildthing a răspuns (pentru doctorandus):

Lasa-ma mah frate cu China. Aia sunt intr-o lume a lor. Ma indoiesc ca primeste Xi Jinping ordine de la Gates & Co.winking

| darrio2007 a răspuns:

Si care problema cu puterile sexuale? Nu inteleg.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru darrio2007):

Problemă este că nu am erecție cât ar trebui și nici foarte des.

| AdeLeu a răspuns (pentru anonim_4396):

N-ai pentru ce. Dar trebuie sa te duci la doctor, așa nu o mai rezolvi. Doctor in prima faza sa vezi dacă e ceva fizic sau psihic. Așa a avut și fratele meu, avea un blocaj

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru AdeLeu):

Și cum a rezolvat?

| AdeLeu a răspuns (pentru anonim_4396):

Pastile in prima faza dar degeaba iei pastile dacă nu te ajuta și psihicul. Cu psihologul a rezolvat in final. A eliminat stresul și gândurile nasoale

| Mopmop a răspuns:

As pleca doar de la faptul ca ai spus ca era o relatie la distanta.
Doar acest lucru si ai facut bine ca ai renuntat la relatie.
Revenind la "puterile" tale.
Posibil, dicolo de stres, sa fie afectate si de o prea mica incredere in sine.
O relatie sexuala se construieste in timp. Important este sa fie atractie de ambele parti.
Restul sunt povesti.