anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am nevoie de ajutor. Voi avea o întâlnire cu o fată, gen la ea acasă. Nu e iubita mea, dar am mai fost la ea acum ceva timp și ne-am spus reciproc ce avem pe suflet. Nu cred că o să apuc să o scot în oraș, dar e bine și la ea acasă.
-Ce aș putea să îi spun ca să îi stârnesc o "atracție" față de mine?
-E clar că voi merge super aranjat, dar când vine vorba de parfumuri sau ceva de genul, să iau unul înțepător sau dulce?

Detalii de știut:
-Prietena ei cea mai bună știe că îmi place de această fată, și mă susține.
-E genul de fată care nu prea e de vorbit cu ea prin messenger. Preferă să vorbim față-în-față, sau să mă sune / o sun.
-Când cei din jur (sora ei) spunea că ei îi place de mine, nu a negat niciodată chestia asta, ci prefera să o dea afară din cameră.
-Nu s-a supărat pe mine niciodată. Chiar dacă se întâmpla, îmi ceream scuze și mă ierta foarte ușor.
-Toata lumea mă cunoaște ca fiind Ștefan sau Denis, dar ea a încercat să ascundă intr-o zi numărul meu de telefon din telefonul ei. Cand am sunat-o, am realizat că m-a trecut Stefy.
-Imi spune Stefy doar când suntem singuri noi doi. Dacă mai e prezent cineva, îmi spune Denis.


Nu știu dacă mă place sau nu. Poate fi o pură coincidență. V-am dat detaliile de mai sus ca să știți în ce situație mă aflu. Ce ar trebui să fac?

Răspuns Câştigător
| Haşa07 a răspuns:

Salut!
Deci... rolling on the floor
1.Nu-i spune niciodată ce chestii super ai. Adică nu te da mare cu lucrurile tale.
2.Ca să îi "stârneşti" o atracție față de tine ca să te placă, fi tu însuți când eşti lângă ea. Când are probleme fi alături de ea ca să o faci să se simtă bine.
3.Parfumul să fie dulce. Dacă parfumul este "înțepător" poate o să i se facă puțin greață în spații închise.

Recomandare: Spune-i în față că o iubeşti. Vei simții puțină adrenalină dar va fi bine după. rolling on the floor Aşa am făcut eu şi a mers perfect?
Sper că te-am ajutat şi baftă!?

1 răspuns:
| Violleta2022 a răspuns:

Mergi la intalnire spalat si aranjat, dar in nici un caz nu purta parfum dulce sau intepator, ca supara!
Poarta un parfum barabtesc, clasic, care-i mai potrivit unui barbat, nu unui gay!