Da, exista sansa sa nu-i fii rupt himenul, avand un penis foarte subtire, comparat cu a celuilalt.
E posibil orice. Mai ales dacă actualul ei amic are o mătărângă foarte groasă față de a ta.
Dar fii liniștit, chiar dacă nu era deflorată, nici virgină nu mai era!
Nu cred ca e posibil asa ceva dupa 3 ani. Daca i-a curs sange posibil doar fiindca a avut niste leziuni, nu e normal
Din experienta altora pot sa zic ca depinde de la caz la caz. Adica se poate ca fata respectiva sa aiba himenul elastic si primul partener sa nu o fi dezvirginat de tot, al doilea sa fie mult mai dotat si sa aiba penisul mai gros in diametru si sa fi provocat ceva leziuni. Deci se poate corpul uman este un mister iar functionarea si adaptarea sa la diferite situatii este uimitoare.
Buna, poate sa fie o ipoteza si himenul elastic, insa personal cred ca dupa 3 ani in care ai avut o viata sexuala activa si ai incercat n pozitii, nu ai cum sa fii in continuare virgina. Mai degraba este posibil ca tipa sa fi sangerat datorita unor leziuni provocate. Daca acest lucru s-a intamplat de la prima penetrare, cel mai probabil vaginul ei nu era lubrifiat, miscarile au fost mai agresive sau penisul tipului a fost mult prea mare pentru cat de pregatit era corpul ei.
Mna..eu cred ca sunt destul de mici sansele ca ea sa fi fost in continuare virgina dupa ce relatia voastra s-a incheiat.