Poti pati ceva doar daca te acuza de viol.
Bineinteles ca trebuie sa si dovedeasca infractiunea.
Conform Codului penal, citez:
"ART. 218.Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte."
Ce ai cautat tu cu una mai mică decat tine? Cu o minoră, tu nu ai minte? Acum tepoti astepta la ce este mai rau, deoarece tu acum vrei sa te desparti de ea, tu ai vrut o aventură, dar uite ca planul tau de acasa nu se potriveste cu cel din tîrg, ea te șantajează urît de tot, si daca o vei părasii si ea depune plîngere, ai pus o rău de tot, ajungi după gratii, te a mincat rau in plă, acum scarpina te.
Poate sa te ameninte cat vrea, nu are dovada, decat daca te-ai lasat inregistrat video. Atata vreme cat este vorba ei contra vorba ta, nu poate sa faca nimic!
Ea va fi intrebata oricum de ce nu a depus plangere cand avea 17 ani, si atunci tot ea va avea de dat raspunsuri.
Sfatul meu este sa ii spui verde in fata ca nu mai esti interesat de relatia si amenintarile ei, sa faca ce vrea si sa mearga unde vrea, ca atata vreme cat a consimtatit sexul, are partea ei de vina. Apoi, tu poti declara ca atunci cand ai facut sex cu ea nu era virgina.
Cred ca poti sa o ameninti ca mergi la Politie sa o acuzi ca te urmareste si santajeaza, si ca vrei sa ceri interdictie pentru ca nu te lasa in pace, avand probleme psihice, ceea ce poti face de fapt.
Depui o plangere la Politie din timp si ea va trebuii sa stea la distanta de tine!
Poti sa te linistesti complet si definitiv in acest moment nu mai poti sapatesti absolut nimic. Daca dorea sa te reclame pentru abuz sau viol, trebuia sa o faca in momentul in care ati facut sex pentru prima data si ai dezvirginat-o.
Ea poate depune o asemenea plangere, dar asta nu inseamna ca va avea obligatoriu castig de cauza. Iti recomand totusi sa mai faci si cu ea sex din cand in cand, pana cand ii va trece astfel de ganduri si isi va gasi un alt "iubit".
Și cum demonstrează ea că ai făcut sex cu ea când avea 17? Ați făcut vreun filmuleț și l-ați pus pe net? Dă-ne și nouă un link.
Sa stii ca politistii nu sunt fraieri sa creada orice si nici nu cred ca au chef sa medieze orice conflict (desi se pricep foarte bine). Dar poate fi neplacuta experienta. Stiu cazuri cand plangerile au fost folosite ca santaj.
Cred ca ar trebui sa demonstreze ca ai abuzat in vreun fel. E posibil sa fie nevoie de expertiza psihiatrica / psihologica. Citeste noul cod penal de la art. 218.
Incearca sa rezolvi conflictul cu ea sau apeleaza la parintii vostri / prieteni sa va ajute.
Nu are ce sa-ti faca pentru ca nu ai violat-o si ati facut totul de buna voie. Sa nu mai zic ca nu are cu se sa demonstreze iar tu poti veni imediat cu argumentul final cum ca se razbuna pe tine pentru ca te-ai desparit de ea. Daca esti destept o poti inregistra cand spune asta. In orice caz, nu ai de ce sa te panichezi, situatia e ridicola!
Esti primul ei iubit, te iubeste si nu vrea sa te piarda, iar tu te-ai plictisit de ea...
Dragoste cu forta nu merge.
Ba da; se cheamă viol (vezi mai sus).
====
@TheRainBoy - păi și pe baza căror dovezi depune ea plângere? Și pentru ce infracțiune anume? Nu de alta, dar actul sexual consimțit între o fată cu vârsta mai mare de 16 ani, cu un tânăr care nu e cu mai mult de trei ani mai mare decât ea nu e incriminat.
Nu are ce să facă... Chiar si la 17 ani dacă i-ai traso nu te poate acuza de corupere, viol nici atât. În cod se specifică faptul că dacă diferența dintre persoane este mai mică de 3 ani se consideră libertate sexuală.
Eu cred ca ea te iubeste mult, iar tu nu stii cum sa scapi de ea.Sigur spune asta doar ca sa nu te piarda.De ce ai mai fost cu ea? Daca as fi in locul tau mi-as cere scuze pentru comportament, iar in legatura cu ce se poate intampla, ea nu poate dovedi ca ati intretinut relatii sexuale, decat daca are filmulete.Ca sa ti se intample ceva trebuie sa aiba si dovezi.