Scrie-i o scrisoare simpatica, nu foarte siropoasa, in care ii spui tot ce nu poti sa-i spui in fata. Apoi o lipesti bine cu scoci pe o caramida, mergi pe la miezul noptii si i-o arunci la (in) geamul ei, eventual daca stii unde are patul e mai bine, fetele tin minte toata viata baiatul care le-au facut sa sangereze in pat, din dragoste.
Ii trimiti printr-un curier un buchet mare din florile ei preferate si ii scrii si o scrisoare parfumata, in care ii spui tot oful tau.
Mai bine ia-ti inima-n dinti si spune-i pana nu o cucereste alt baiat si sa o pierzi.
Cu timiditatea în ziua de azi, mori de foame .
Încearcă s-o "înfrunţi". Dacă eşti timid, ce rezolvi? Nimic, pierzi persoanele la care ţii, care ai sentimente pentru ele...
*Şi eu eram înainte foarte timidă, şi acum sunt, dar am prins cât-de-cât tupeu şi chiar îmi place noul meu comportament şi tupeul, e chiar "OK" şi chiar mă ajută în viaţa de zi cu zi *
Fi relaxat, gândeşte-te la ceva frumos, vorbeşte cu ea calm, relaxat şi spune-i ce ai pe suflet. Spune-i ce ai de spus. Spune-i lucruri frumoase şi încearcă s-o seduci :3
Poate veţi fi împreună şi vei vedea ce bine a fost să laşi timiditatea la o parte.
Baftăăăă!
Daca chiar iti place de ea, ar trebui sa ai curaj, daca astepti mult poate o vei pierde.
Da! Pot raspunde serios.
Prin faptul ca trebuie sa mentionezi ca vrei raspunsuri serioase inainte sa spui ca nu sti cum sa-i spui unei fete ca o placi imi demonstrezi ca o vei place tu mult si bine pana ti-o va lua altul
Ai ceva de pierdut? nu. iti bagi un morcov mare de curaj in fund si te duci la ea ii zici buna, buna si fara sa mai eziti ii spui ce simti
si apropo cu cat eviti mai mult sa ii spui odata ce simti cu atat vei fi mai timid in fata ei gandindute ca daca te refuza, frate balta e plina de peste.
si daca mai stai mult ascuns dupa un pom sa o privesti si sa o admiri o sa o vezi intr-o zi cum vorbeste altul cu ea
beausingurlamasamea întreabă: