Am citit și întrebarea anterioară ca să știu despre ce este vorba.
Nu merită să pui la suflet o persoană care nu prezintă nici măcar un interes față de tine. Trebuie să găsești pe cineva care poate vedea cât de minunat ești și care să țină cu adevărat la tine. Cineva care să îți fie alături și să te prețuiască pentru cine ești. Aia nici măcar nu îi pasă că pui ușor la suflet și te afectează cearta. Fericirea ta este mereu pe primul loc, nu uita. Ei nu îi pasă de tine, își bate joc de sentimentele tale pentru că i-ai permis prea multe. O să te caute atunci când se plictisește, dar să o ignori. Nu merită atenția ta. Acolo, unde oamenii rănesc mereu, Dumnezeu mângâie întotdeauna.
Thanks, mesajul tau chiar mi-a ajuns la inima.
Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.
Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Trebuie sa o uiti. Timpul le rezolva pe toate. Nu te mai gandesti la ea, o ocolesti, nu mai vorbiti, faci sa dispara tot ce ai de la ea. Te tii ocupat cu prietenii, rudele, pasiunile tale, scoala, sport, excursii, filme, carti. Nu e o idee buna sa intri prea repede intr-o alta relatie, nu va merge bine.
O sa iti dau o reteta pentru 2 testicule si te duci si le iei de la farmacie cand vrei tu.
Dragoste cu sila nu se poate. Peste ani de zile vei rade cu gura la urechi de ce ti se intampla acum. Incearca sa iti gasesti pe altcineva. Gaseste-ti ocupatie alaturi de colegi/familie. Daca stai izolat nu rezolvi nimic. Te vei adanci si mai mult in aceasta dragoste platonica.
CUI PE CUI SE SCOATE, gaseste-ti o fata care sa te faca sa o uiti pe cealalta.
Stiu, am incercat sa fiu si cu o alta fata care ma iubeste dar eu nu o pot iubii...
Cui pe cui se scoate, dar ramane gaura!
Tocmai asta e ideea la vorba ''cui pe cui se scoate'' ca bagi alt cui tot in gaura aia!
Poate n-ai gasit o alta persoana potrivita. Mai incearca!
Gandeste-te ca sunt oameni care se despart dupa 20-30 de ani de casnicie si mai sunt si copii la mijloc. EI ce-ar mai trebui sa faca?
Nu stiu cum sa te ajut, dar AM ACEEASI PROBLEMA DOAMNE DE CE.http://www.tpu.ro/......-adevarul/
Nu e chiar aceeasi problema. Tu decat simtii ceva pentru ea o simpla afectiune! dar la mine a fost 3 ani de zile imi este greu..atatea amintiri cu ea.
Nici nu am avut de cind sa scriu tot ca deja am-i reflectez viata personala, dar crede-ma ca sunt asemanari...a si eu de fapt cind se termina vara o sa iasa si la mine 3 ani de suferinta fara sens
Calmeaza-te! Viata ta nu poate depinde de o singura persoana. Cu siguranta esti tanar si in viata vei da de lucruri mult mai grele, iar tu nu poti renunta atat de devreme. Fata asta nu te mai iubeste, e timpul sa te resemnezi. Concentreaza-te pe alte aspecte ale vietii, ocupa-ti timpul si mintea cu lucruri care iti fac placere si lasa timpul sa-ti vindece ranile. Toate trec, mai devreme sau mai tarziu. Tu dar calmeaza-te si incearca sa te relaxezi, sa tii capul sus si sa ai rabdare
Daca as putea sa dau doua funde iti dadeam si tie Multumesc pentru sfaturi. Stiu ca nu mai ma iubeste sau daca m-a iubit vreodata...
Nu-i bai de funda, important e sa intelegi ce ti-am spus si sa nu te mai consumi fara rost, pentru cineva care nu merita. Incet, incet, o sa te doara din ce in ce mai putin. Sper sa nu te mai gandesti sa-ti pui capat zilelor, niciodata. N-ai habar cata durere lasa in urma persoanele care aleg varianta asta...
Am trecut prin multe faze nasoale dar niciodata nu m-am gandit la sinucidere, nici tu nu ar trebui sa gandesti asa, viata ta nu depinde de o fata, axeaza-te pe ce e mai important, fetele vin singure nu trebuie sa le cauti.
M-am calcamat... stand singur la podul de langa lac, singurul loc care ma calmeaza...
Daca acum Dumnezeu a zis NU, inseamna ca are un DA mai bun pentru tine.
RRSecularHumanist întreabă: