anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut tuturor de pe TPU. Jur că nu mai înțeleg ce se întâmplă cu lumea asta în care trăim.
Unii spun că toate fetele sunt la fel. Eu nu credeam așa ceva, până acum, iar acum le dau dreptate.
Absolut toate fetele trag la antisociali, fără prieteni, băieți care pleacă de acasă fără ca părinții lor să știe, drogați și cu un limbaj foarte spurcat.
Am o încredere deplină în mine când vorbesc cu o fată. Nu am emoții sau chestii de genul, deci am ajuns să cred că nu mai sunt eu de vină!
Unii vor spune că "în ziua de azi trebuie să ai bani ca să te placă fetele". Bun, am un loc de muncă foarte bine plătit, am mașină și tot ce îmi doresc.
Alții vor spune că "trebuie să fim politicoși, să facem complimente, să avem încredere în noi și să arătăm exact ce vrem". Bun, e bifată și chestia asta.
Nu sunt urât, ba chiar îmi place felul în care arăt. Sunt foarte bine îngrijit...
Nu mai înțeleg nimic. Ajung să cred că fetele sunt atrase în zilele noastre doar de ultimii respinși ai societății.
Dacă a avea o prietenă în zilele noastre înseamnă să devin băiat rău, care nu are grijă de sine, care vorbește extrem de urât și care e lepădura lepădurilor, care nu lucrează deloc, atunci prefer să fiu singur toată viața și să nu am parte vreodată de vreo fată veci pururi.
Și nu, știu clar că nu sunt de vină cu nimic. Pur și simplu simt că lumea asta a luat-o razna! Ce trebuie să fac, doamne, ca să pot să am și eu o prietenă? Cum spuneam, am 19 ani și nu știu cum este să săruți o fată, să ții de mână o fată sau să iau în brațe pe cineva și asta doar datorită lumii corupte în care trăim. Ce se întâmplă fratele meu cu lumea asta? Chiar asta mi-e scris, să nu am pe nimeni?

45 răspunsuri:
| Ofiintă a răspuns:

"Absolut toate fetele trag la antisociali..., drogați si cu un limbaj spurcat".
Asta pentru că ai cunoscut toate femeile.
Nu altii sunt de vină pentru așa zisele tale problemele. Faptul că ești din categoria care se lamentează aiurea, nu te va ajuta deloc.
Femeile preferă bărbatii cu initiativă, ca să nu intelegi altceva, cu o anumită personalitate, nu cei care fac pe ei, acuzându-i pe ceilalți pentru neșansele lor.

| Adry05 a răspuns:

Că sigur ai ieșit tu cu toate fetele, nici măcar de la tine din oraș, ce să mai vorbim de lume.

| Violleta2022 a răspuns:

Cand juri pe ceva ce nu ai habar, iti creezi singur un mare deserviciu, fiindca asa cum nu toti baietii sunt cocalari, mincinosi, curvari, libidinosi... cum nici toate fetele nu pot fii la fel!
Incearcand sa devii baiat rau, vei avea si mai multe respingeri, dar asta trebuie sa simti pe pielea ta, ca sa crezi.

Eu spun doar sa inveti sa fii respectuos si sa fii realist!
NU are nici o treaba coruptia cu agatatul fetelor, ci direct cu incapacitatea ta de a lega o conversatie cu o fata, de a fii respectuos, de a lasa aroganta la oparte si de a face o impresie buna.
Cand te vei analiza pas cu pas si vorba cu vorba, vei realiza de ce nu esti acceptat, dar trebuie sa fii realist!

| DieterBortscher a răspuns (pentru Violleta2022):

Ce aveți toți cu faptul că nu știu cum să vorbesc? Mai respectuos de atât e imposibil! Am încredere deplină în ceea ce spun și văd clar că mulți au luat-o razna. Sunt foarte mulți băieți care merită mult mai mult, însă nu au, pentru că multor fete le plac băieții care le spun direct "hei, vrei să ne *****", și sar la ei în brațe. Ți se pare normal? Asta trebuie să devenim ca să avem o nenorocită de dragoste în puțina noastră viață de om?

| Violleta2022 a răspuns (pentru DieterBortscher):

Evident ca vorbesti doar de "parasute", fiindca o fata normala, cu bun simt nu-ti va spune niciodata "hai sa ne...".
Lasa crasmele si cluburile daca-ti cauti fete cuminti, ca nu poti alege flori din gunoaie!

| Violleta2022 a răspuns:

Inca ceva extrem de important: depinde de unde culegi acele femei.
Curvele, cele puse pe jacmaneala si facut bani le iei din: baruri, pub-uri, crasme, modegi, cluburi si locuri rau famate.
Fete bune, cuminti si cu ceva in cap, le culegi de la un loc de munca, de la o facultate, de la biblioteca samd.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Chiar asta mi-e scris, să nu am pe nimeni?
Nu e scris nicăieri, dar ai început să scrii tu aici singur. Lumea este cum ni se pare.
Sunt milioane ca tine, care caută o fată, până o găsesc.

| Sofer a răspuns:

Fii mai rău laughing.

| Emma30555 a răspuns:

Poate ești mai timid sau ai o abordare prea studiata când "agăți" o fata, poate ca trebuie sa fii mai natural, sa nu încerci sa impresionezi ci sa vorbești cu ele asa cum ai vorbi cu un amic, dar sa ai și inițiativa dacă vezi ca fata e receptiva. Ai 19 ani, nu au întrat zile în sac, o sa ai ocazia sa cunoști fete, trebuie sa ai un pic răbdare și sa mai capeți experienta și sa ai ocazia de a cunoște fete potrivite pentru tine, nu încerca cu toate fiindcă asta se simte și nu e atractiv pentru o fata un băiat care se da la toate doar pana zice una da

| WolfgangKreutzfeldt a răspuns:

Man in primul rand calmeaza-te ca nu e chiar asa cum spui tu. Tine minte ca ce e al tau e pus deoparte asa ca nu te stresa. Pune si investeste in tine la toate capitolele, ai rabdare si persoana va veni singura. Daca te grabesti si bagi fisa dupa fisa nu primesti nimic ok. Pune si mergi pe calitate, nu cantitate si daca acum nu o sa ai succes asteapta pe mai tarziuwinking

| NotNamed a răspuns:

Toti spun ca fetele cauta baieti sociali pentru ca altfel se plictisesc, tu spui ca ele cauta doar antisociali. Unii spun ca sunt la fel toate fetele, unii spun ca nu, pentru ca sunt niste frustrati care n.au avut noroc sau n.au stiut unde sa cauta si sa ia exemplu relatiile serioase. Esti nehotarat frate.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Numai ești tu de vina?
Ba ești, dar văd că nu îți dai seama de defectele care le ai.
Acum să-ți spun o chestie, daca tu ai aborda o fata și aia ți-ar spune următoarea chestie.
Sunt frumoasa, am bani destui ba chiar mi-am pus și silicoane și tot nu sunt apreciata de băieții din ziua de azi. Versul nu prea am prieteni, nu am avut vreo relație în viață mea și mi-aș dori sa cunosc persoane noi, ba chiar e și puțin timida că vorbește cu tine, tu pe care ai accepta-o sau care ți-ar conveni sa o cunoști in continuare?
Tu încerci să te vinzi(nu să-ți faci o relație), asta in primul rand, iar în al doilea te plângi și dai vina pe societate că nu ai avut nici o prietena până acum. Ce e un turn off din prima pentru orice femeie normala la cap.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

@tfl
Ba ești nebun? Și ce e aia mă rog blue pill? Îți spun eu ce înseamnă black/Red pill o adunătură de ratați care se masturbează in grup și se plâng de eșecurile lor mai ceva decât buna înainte să moară.
Ești un mic om într-un oraș de rahat care a avut experiențe proaste cu femeile, nu l-ai prins pe. dumnezeu de piciorlaughing ar trebui sa mai ieși din casă și să răcorești la neuroni, nu sa te bagi in bula ta și să te scufunzi in obiceiuri și mai proaste. Că ptizda nu pica din cer.

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Chiar iti era dor sa ne luam pe aici putin la poola amandoi, taci dr acolo si vezi de ale tale

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Bah prostu pooli mele cand nu o sa te mai vad pe aici zilnic comentand pe TPU atunci poate o sa ma las convins ca ti-ai gasit si tu vreo proasta la care sa i-o tragi, pana atunci mai taci dr ca ne-ai distrus creierii pe aici

| anonim_4396 explică (pentru TFL007):

Vezi sa nu faci spume la gura, eu ți-am zis și toți îți spun că nu îți găsești pe nimeni pentru că ești țăran, ciobel. Nu e alta vina, nu da vina pe fizic, mă amuz și eu puțin nu te supăra pe mine laughing sub 175 ești inuman? Cum sa gândești așa. de unde le scoți frate?

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Bah baiatule tu esti retardat, te intreb si eu asa putin, ai internetul ala degeaba, esti prea cretin sa dai un search pe google in rasa matii de tampit... sa vezi cu ochii tai

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Eu vorbesc din statisticii, daca tu traiesti cu impresia ca fetele din Romania au alta mentalitate decat cele din afara cum ca ar accepta si un pitic la 1.70 care sa le satisfaca FA UN CONTROL LA PSIHOLOG ca ti-l platesc eu din banii mei

| anonim_4396 explică (pentru TFL007):

Păi de aia am zic că sunteți mâncați de internet, lasă internetul că nu corespunde cu realitatea, poate aia o zis asta din frustrare sau pur și simplu să facă mișto, asta nu înseamnă că a zis-o pe bune numai sa se distreze pe seama unora. Daca tu chiar iei in serios asta, ai probleme, nu-mi zice mie că am nevoie de psiholog că tu ai nevoie mai mare de unul, chiar și dacă e un sâmbure de adevăr în ce zici asta nu se aplica in toate cazurile, sunt o grămadă de femei care nu își doresc tante peste ele pentru că oamenii variaza, eu daca mă uit la majoritatea cuplurilor ii vad la aceeași înălțime. O dai in extreme Mai omule.
Oricum daca tu chiar crezi ce zic femeile ești tâmpit, că unele din ele una zic și alta fac.

| anonim_4396 explică (pentru TFL007):

Daca asculți numai de panarame. Atunci ajungi așa. Uita-te la video-ul asta și o să-ți dai seama.
https://youtu.be/QlMbeLGnmM4

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

N-are rost sa discut cu tine ca albesc in *** si la flocii de la poola

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

In primul rand NU ZICE UNA, ZIC MII, nu stiu ce ai vazut tu, ma mai uit si eu pe la cunostinte prin poze, bineinteles la pzd cu ce tip de baieti umbla si sunt cu doua capete mai mari decat ele, deja am obosit cu tine noroc la abordat tipe cu pesonalitatea si caracterul tau de aur

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Apropo bah ''profesorule'' in vagine suntem in pandemie astfel ca asa zisele abordari pe strada pica din start laughing si iti mai raman dating apps acolo unde se stie adevarul dureros despre ce tipi de barbati vor femeile! sa fac ceva pe realitatea ta de bou

| anonim_4396 explică (pentru TFL007):

Daca tu te rezumi la dating apps si abordări pe strada, binenteles că nu îți iese nimic poate sa nu fie pandemie. Ieși în rasa matii din casă și fă-ți o viață activă/socială, poate așa vede una ceva la tine.
Nu contează că-i pandemie sau nu.

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Asteptam de la tine sa ne arati cum se face fgm de prost, vai de mortii tai eu nu stiu cum te poti suporta pe tine ca persoana in locul tau mi-as foote un glont in cap ca oricum esti degeaba pe lumea asta! noi astia fara noroc la fete din cauza modului in care ne-a **** natura nu iesim sa dam sfaturi inutile cum face un RETARD ca tine pe site-ul asta

| TFL007 a răspuns (pentru anonim_4396):

Barem mai esti virgin fututi rasa matii la 24-25 de ani cati ziceai ca ai, de te-as vedea pe strada nici un scuipat nu ti-as foote intre ochi! cum ai tupeu nesimtit sa vii cu astfel de argumente cand te stii cum esti

| TFL007 a răspuns:

Stai sa vezi cum e sa ajungi la 29 de ani fara sa fi sarutat vreo fata, mai rabda putin! traiasca SOCIAL MEDIA

| ForeverAlone97 a răspuns (pentru TFL007):

Peste 1 an schimbi prefixul.

| TFL007 a răspuns (pentru ForeverAlone97):

I will go ER, daca as stii ca as mai trai o zi m-as bucura cum am zis sa joc un CS cu ele, oricum nu imi mai pasa am obosit sa tot incerc, stai sa vezi ce o sa vina pentru astia tineri din 2025 in colo 80/20 rule se va duce in 90/10 laughing) imi e mila de ei

| ForeverAlone97 a răspuns (pentru TFL007):

Da ai dreptate, situatia se inrautateste. La cum evoluează hipergamia, din 2025-2030 cred ca va fi o minune sa iti pierzi virginitatea ca baiat inainte de 18 ani.

| anonim_4396 explică (pentru ForeverAlone97):

A ți consumat prea mult internet, va cam distruge mental.
Daca tu întrebi un băiat de 14 ani care face sex, ăla nu o sa știe ce e aia hipergamie.

| ForeverAlone97 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ce te bagi in seama aiurea?!

| TFL007 a răspuns (pentru ForeverAlone97):

Ce zici bro de PUA asta de clint ma amuza teribil omul iti jur

| TFL007 a răspuns (pentru ForeverAlone97):

Utilizator mai BLUE PILLED ca asta nu mi-a fost dat sa vad pe tot site-ul asta, e expert in dat sfaturi de dating pe aici vad laughing dar stim foarte bine ca sta la manivela ca si noi de ani de zile MOOR cu el

| ForeverAlone97 a răspuns (pentru TFL007):

Cred ca stii deja ce parere am despre el. Vrea doar sa impresioneze, dar din pacate nu ii iese.

| TFL007 a răspuns:

Nici nu ai idee in ce lume traiesti prietene, auzi la tine fete de treaba la casa lor in secolul 21, daca eu personal, cunosc caz de fata pocaita care a avut o casnicie cu un baiat super de treaba de 3 ani de zile dupa care s-a despartit si s-a aruncat in bratele unui bad boy samsar departe de Romania laughing) tu ai pretentii de la astea ale noastre! esti obosit sincer

| TFL007 a răspuns:

Ca sa te destepti din timp sfatul meu ca inca esti la inceput 19 ani, investeste in tine sala, antrenament, job decent pentru viitor daca intr-adevar vei dori sa nu te mai plangi din nou pe site-ul asta, nimeni nu detine formula magica pentru care astea vor marlani, sarlatani ca iubiti, probabil bad boys cu influente de interlopi -> la asa ceva viseaza majoritatea din ce observ! era o intrebare aici cu o tipa care se plangea ca nu gaseste baiat care sa ii ofere protectie cand iese cu el pe strada! cam asta e realitatea dura si chestiile astea se cer de la ele, daca mai stai si o freci vezi ajunge ca unii de pe site-ul asta la 30 de ani frustrati sexuali BAFTA

| TFL007 a răspuns:

Aaaa da am uitat sa mentionez ceva esential, daca nu ai undeva la 1.75 - 1.80 inaltime e belita si cu tot antrenamentul de sala si toata investitia in tine

| TLF92 a răspuns:

Apropo, in primul rand nu ai dat detalii despre tine cum arati ca fizionomie, esti urat, scund sa stii de unde pornesti prietene in ziua de azi! In mod surprinzator nu au mai venit tavalug fete pe intrebarea ta sa te abureasca cu personalitate si caracter! De curios ai cautat pe net ce zic fetele despre baiatii de pe tinder sau ca tot ce e sub 1, 75 ca inaltime ii considera INUMANI si ca isi doresc sa dispara?

| Glenky a răspuns:

Ori agati taranci proaste ori ești cu capu si se sperie toate de tine.

| TheGoodDr a răspuns:

Frate, te înțeleg atat de bine. Eu mai am putin si fac 20 si sunt in aceeasi situatie ca tine. Sunt unele momente cand chiar ajungi sa disperi pentru ca faci totul ca sa fi pe placul lor si ele tot nu se uita la tine, tot in friendzone te tin. Nici eu nu mai inteleg. Toate se uita dupa urati, dupa retardati. Daca te consoleaza, nici eu nu am sarutat vreo fata si nici nu am iesit cu vreuna pentru ca niciuna nu m-a placut in felul ala. Sunt la fel ca tine: arat bine. Ma ingrijesc, ma imbrac cool, merg la facultate, am bani de buzunar. Daca e cineva care stie solutia, sa răspundă si pentru mine laughing

| WolfgangKreutzfeldt a răspuns (pentru TheGoodDr):

Nu vreau sa fiu rau dar ai 20 de ani si ii cam ai degeaba. Daca te arunci ca disperatu si le faci totul pe plac din prima nu e ok. Daca vrei sa faci pe plac faci cu masura si la cine trebuie ( simplu ). Tre sa mai ai si o anumita atitudine cand vrei sa faci o fata sa se intereseze de tine ( nu trebuie sa fii ceea ce nu esti ), fii natural asa cine te place si vede ceva special si frumos la tine o sa fie sincer

| TFL007 a răspuns (pentru TheGoodDr):

De unde dreacu ai scos-o omule pe asta -> toate se uita dupa urati si retardati UNDE PLM in LUNArolling on the floor) moor ce comenteaza unii pe aici

| EoTl a răspuns:

La locul de munca o sa gasesti tu pe cineva.(Daca prieteni tai/cunoscutii umbla cu astfel de fete o sa ai senzatia ca toate sunt asa... Uita-te mai mult si in alte parti)
Si nu mai jura e pacat sa juri.

| NeluPetrol a răspuns:

Generalizarea ta e puerilă. Pe scurt: iei de unde nu trebuie.