Salut tuturor sunt intr-o situatie putin dificila si as avea nevoie de un sfat. Acum doua saptamani m-am impacat cu fosta mea prietena. Am avut o relatie de 3 ani, dupa care am stat despartiti timp de 5 luni. Motivul despartirii noastre a fost in principal distanta, si faptul ca eu eram destul de gelos. Amandoi suntem la facultati in orase diferite. Eu am facut 'greseala' de a insista dupa despartire, avand sentimente puternice pentru ea, dar intr'un final am renuntat, am sters totul cu buretele ( telefon, am scos'o de la prieteni de pe facebook, no contact ) Poate a fost unpic nesimtit din partea mea, dar a fost singura optiune de a trece peste pentru mine Acum aproximativ 4 saptamani, vorbind pe Facebook cu prietena ei cea mai buna, mi-a zis ca ' La X, ii este dor de tine. sun'o '. Desigur pe acel facebook era chiar fosta mea prietena. Simtindu-ma totusi putin prost pentru faptul ca am rupt orice legatura cu ea, i-am dat Add din nou pe Facebook, oferindu'i sansa de a-mi scrie. Ei bine, nu am rezistat mai mult de cateva zile, si i'am scris eu. Apoi a urmat o conversatie telefonica de 7 ore. Am continuat sa vorbim cam in fiecare zi. Acum doua saptamani, m-am dus sa ma intalnesc cu niste prieteni care locuiesc in aceeasi zona cu ea, si i-am dat si ei un sms in care i'am spus ca voi fi in zona, si daca vrea ne putem intalni sa mai povestim. Ei bine ne-am intalnit, am povestit dupa care am dus'o acasa. Nu am incercat absolut nimic, avand totusi sentimente profunde pentru ea, am preferat sa ma rezum la o simpla discutie amicala. Cand am dus'o acasa am observat ca i-a fost greu sa se dea jos din masina, avea un oarecare regret... Am plecat, iar dupa circa 5 minute m-am oprit si i-am dat un sms in care i'am spus ca eu inca simt ceva pentru ea, si daca si ea simte ceva pentru mine sa-mi spuna acum, si ca, voi renunta definitiv de data asta (chiar vorbeam serios). Ei bine, m'a sunat si am vorbit... dupa care m-am intors din drum la ea acasa, si a iesit afara, ne'am dus intr'un loc mai retras, dupa care ne'am imbratisat, si efectiv nu'mi dadea drumul, ne'am sarutat, parca. totul era exact cum ar trebui sa fie. Am stat cu ea toata noaptea in masina, iar, a doua seara, la fel. Dupa cateva zile a venit la mine la Cluj si a stat cateva zile a strabatut totusi o distanta considerabila si 4 ore cu autobuzul.
Totusi intre noi este o relatie la distanta o relatie care amandoi am spus ca nu va merge si ca nu e bine ce facem.
Insa niciunul nu am facut nimic. I'mi spune mereu ca nu a fost niciodata mai fericita, ca ma iubeste foarte mult si ca ea are nevoie de relatia noastra asa cum este. Noi am locuit in aceeasi imobil timp de trei ani, probabil asta a facut-o sa se 'sature'. Ei bine, ea vrea o relatie mai distanta, eu vreau o relatie mai apropiata. Cand mi-a explicat ceea ce vrea, am crezut ca vrea o relatie deschisa, insa mi-a promis ca i'mi va fi fidela si ca nu ar vrea pe nimeni altcineva. Nu ma pot neaparat increde in acestea insa e o persoana sincera care spune lucrurilor pe nume.
Fiind oarecum entuziasmat de faptul ca ne-am impacat, cred ca am fost unpic sufocant, si am cautat'o cam mult, deoarece simt o usoara indepartare a ei. ( la inceput o ignoram mai discret, si totul era perfect ). Nu stiu chiar nu mai vreau sa fiu tipul care o cauta mereu, fapt care nici ea nu-l suporta.
Am nevoie de un sfat. Ce credeti ca ar trebui sa fac ca lucrurile sa mearga, ce ar trebui sa fac ca sa nu mai fiu ceea ce am fost, sa-i ofer spatiul de care are nevoie, si sa nu mai exagerez. Nu mai vreau sa ma simt ca si cand relatia merge datorita faptului ca eu sunt cel care o suna, o cauta. Stiu ca poate suna penibil ceea ce va spun aici si poate cine stie, poate chiar sunt un penibil la acest aspect, dar chiar am nevoie de o opinie care sa ma faca sa iau o decizie. Merita sau nu?
Si daca merita ce ar trebui sa fac, pentru a mentine o balanta in relatia noastra? Va multumesc, si i-mi cer sincere scuze pentru caracterul de 'roman' pe care l'am oferit acestui post. A fost singura modalitate de a explica lucrurile in totalitate. O zi/o seara buna!
Este interesanta povestea voastra. Din ce ai descris tu reiese clar ca o iubesti si nu iti ascunzi sentimentele, este normal ca doresti mai mereu sa fiti impreuna, numai ca este ceva ce nu inteleg din comportarea ei.
Si ea tine la tine, face sacrificii, ii este dor de tine dar exista un motiv pentru care vrea sa te tina la distanta, si aici e o buba.
Ori l-ai suparat foarte tare si nu mai are aceeasi incredere, ori altceva s-a intamplat pentru ca in mod normal daca ati stat deja un timp impreuna ar fi de asteptat sa vrea din nou.
Ceva nu ai spus, sau poate nu stii nici tu, erai sufocant? ca de fapt si gelozia este un motiv intemeiat pentru a avea o oarecare retinere fata de a sta cu tine, asta doar voi stiti.
Ar trebui sa o intrebi direct, care este motivul pentru care tu vrei sa fiti impreuna, iar ea te vrea sa te tina la distanta, pentru ca sigur asa nu e convenabil, ori pentru tine, ori pentru ea.
Dupa ce ai aflat motivul, incearca / incercati sa rezolvati si apoi sa luati o decizie impreuna care sa va fie bine pentru amandoi.
Mai este un lucru, de multe ori dupa o despartire daca dragostea a fost profunda tindem sa ne impacam pentru ca ne-am obisnuit deja cu persoana cealalta, ne-am unit intr-un fel si simtim ca nu mai suntem intreg fara celalat cu toate ca ne-am despartit dintr-un motiv intemeiat, dar cand recastigam inapoi iubirea ne dam seama ca nu il/o mai iubim la fel ca si inainte.
Asta trebuie voi sa clarificati, pe urma facut pasul inainte impreuna daca aveti acelasi tel si stiti sigur ca va iubiti, va respectati si doriti sa continuati relatia reparand greselile din trecut.
Răspunde
Salut, referitor la motivul pentru care sa zicem ca ma vrea la distanta. Am discutat asta deja, am omis sa scriu. Ea are un viitor acolo, si'a cumparat propria locuinta, si spune ca nu ar mai putea locuii cu parintii ei, acasa ( astfe ne'am fi vazut lejer in vacante). Mi-a spus ca, ea nu a fost la fel de fericita atunci cand locuiam impreuna, era prea mult pentru ea. Adevarul e ca, dar totusi amandoi pe vremea respectiva aveam 17 ani. Era totusi ceva cam mult. Nu as putea sa'i cer sa se mute cu mine, sa renunte la cariera pe care o vrea acolo. Mi'a explicat ca, acum nu vrea sa se mai gandeasca la viitor, si vrea sa traiasca clipa fara sa'si mai faca planuri si griji. Mereu i'mi spune ca nu a fost niciodata la fel de fericita ca si acum, si ca, nu poate sa'mi promita ca lucrurile intre noi vor merge, si, poate doar sa'mi promita ca i'mi va fi fidela si ca ma iubeste foarte mult. Pe de'oparte, apreciez felul in care gandeste, insa eu sunt unpicut diferit, eu mai am momente cand ma vad peste ani langa ea, si, cine stie? poate, va fi, poate nu. Cred ca totusi ar trebui sa traiesc momentele la prezent si sa nu'mi mai fac griji pentru ce va fi, pentru ca, la urma urmei. Daca e sa fim impreuna, vom fi. Nu pot spune ca nu face sacrificii, a venit 200 km cu autobuzul sa ne vedem, si nu cred ca orice persoana face asta. Situatia este dificila si din pricina parintilor ei, care niciodata nu m-au suportat, si. care inca nu stiu de impacarea noastra. Ea spune ca le va spune la sfarsitul acestei vacante (peste o saptamana).
Pentru mine e suficient de clar ca ea vrea ceva nou de la relatia noastra, ceva mai special, care sa nu mai fie la fel de rutinal cum a fost cand am locuit impreuna. Ce'i drept, a fost frumos, dar pe de'oparte nu era atat de special. Acum cand ne vedem nu ne mai dam drumul din brate.
Iti multumesc pentru raspunsul tau, si sper ca prin cele adaugate am reusit sa te aduc mai aproape de miezul 'problemei' 
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Asa sunt si eu cu prietenul meu cu diferenta ca noi suntem impreuna si ne merge bine dar eu sunt mai dependenta de atentie si el are nevoie de mai mult timp singur ( a nu se intelege ca nu ne vedem sau altceva) dar are nevoie de mai multe momente "singuratice" decat mine si vad asta cand ma trezesc TOT EU sunandu-l si bagandu-l in seama. Suntem de mai mult de 1 an si jumatate impreuna si am invatat ca daca am de gand sa raman cu el (si am) trebuie sa ii acord acel spatiu de care are nevoie uneori. La inceput, eu nefiind asa, nu intelegeam de ce are nevoie de acel timp singur si ne tot certam, ii reprosam ca nu ma baga in seama decat cand are el chef,ca de ce asa,de ce pe dincolo. Dar eu greseam. E pur si simplu o alta fire.
Acorda-i cu tu fetei tale spatiul acela. Cand te vezi cu mana pe telefon, lasa-l din mana si du-te si fa altceva,pune-te la calculator sau fa altceva. Acorda-i normalul de atentie si vei vedea ca te va cauta si ea. Si se va "balansa" treaba.
Observ ca o iubesti,deci sa renunti la ea nu e o solutie. Daca ai incredere in ea,totul va fi bine. Daca in schimb tu simti pur si simplu ca nu ai incredere in ea si crezi ca in timpul ala pe care cica il vrea pentru ea face chestii bizare, decat sa traiesti in indoieli si facand scenarii, mai bine las-o balta. De ce spun asta? Pentru ca nu toata lumea e facuta astfel incat sa poata "suporta" o relatie la distanta.
Ma dau exemplu pe mine. Doamne! Nu as putea nicio clipa sa stiu ca iubitul meu nu e aici, langa mine. Am o mare problema cu scenariile, imi fac scenarii in cap ca vai, oare ce face?! vai, oare de ce nu ma suna?! Si cred ca m-as imbolnavi de pe urma unei asemenea relatii.
Scuze ca am scris atat. Sper ca macar sa fi atins ce vroiai tu. Sper sa te ajute.
:-s
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
