Părerea mea e că se poate! De mulți ani am un „frate", țin la el enorm și ne înțelegem mai mult ca perfect, suntem pe aceeași minte de fapt.
Când mă gândesc îmi vine să râd...ma întrebat acum câțiva ani dacă se poate ceva, i-am spus că nu și nu a rămas! Și a avut relații până acum, i-am fost alături și niciodată nu a profitat de mine, nici nu a mai adus vorba de mai multe și cel mai important, ma respectat. Avem o vârstă, am trecut prin multe, suntem aproape unul de altul și orice-ar fi nu vom pune capăt prieteniei.
Am fost acuzată de multe ori că mă ascund, că de fapt am ceva cu el, nu, nu a fost niciodată așa. Tocmai de aceea mulți zic că nu e posibil așa ceva. Când există și respect, se poate!
Și nu vreau să judec pe nimeni, sunt sinceră și zic că din multele cazuri pe le știu, toți au ajuns la ceva pe parcurs...și tot mulți s-au despărțit apoi.
În concluzie...se poate, cu greu și mai rar, dar se poate
Perfect de acord cu tine. insa si daca sa spunem ca exista vreo atractie... daca amandoi cad de acord ca nu se va intampla nimic...si atunci iar pot fi prieteni, doar ca sa se schimbe sentimentele ca daca raman atunci aia nu mai este prietenie ci "calvar" pentru cel care are sentimente. toti am patit sa fim la un momentdat indragostiti de amicul sau amica noastra dar dupa aia nea trecut si am ramas prieteni. dar cu toate astea prietenie intre baiat si fata e de 30% prietenie adevarata intre baiat si fata e de 10% iar restul de 60% nu prea sunt asa cum par. deci da exista prietenie intre fata si baiat dar intr-un procent destul de mic.
Poate exista prietenie intre o fata si un baiat. Sunt prieten cu o fata de peste 10 ani de zile si nu ne-am indragostit unul de altul. Nu e vorba daca exista atractie sau nu. Nu trebuie sa fie amandoi 2 urati, nu se pune problema asa. Fiecare dintre noi are relatia lui si ne merge bine. Am trecut prin multe impreuna si am ramas prieteni. Probabil ca undeva in trecut, am fi avut ocazia si probabil chair ar fi trebuit sa fim imrpeuna. Acuma insa sunt sigur ca vom ramane doar prieteni pentru totdeauna. Este cea mai buna prietena a mea. Tin enorm la ea si ea tine enorm la mine, dar putem ramane prieteni pentru ca nu suntem obsedati sau ceva de genul acesta. Poate ca avem si norocul sa avem amandoi relatii de lunga durata, de 4 respectiv 5 ani de zile. Cred ca daca eram amandoi singuri, exista o sansa destul de mare sa se "strice" prietenia..sau poate nu...niciodata nu se stie
Cat n-au atractie poate exista, dar poate exista si daca au atractie. De exemplu daca fata il place pe baiat dar stie ca n-are nici o sansa cu el, ca e intr-o relatie de lunga durata si chiar o iubeste pe iubita lui si vrea totusi sa fie in preajma lui poate exista. Vorbesc din experienta. Mi-a placut de un tip 2 ani si eram amici dar n-aveam nici o sansa cu el, ca era logodit cu iubita lui.
Mai mult ca sigur, exista prietenie intre o fata si un baiat. Sunt fata si 70% din prietenii mei sunt baieti. Ma inteleg perfect cu ei. Desigur ca lumea vorbeste si toti oamenii isi dau coate si se holbeaza cand vad o fata si 6-7 baieti intrand intr-o cafenea, dar putin imi pasa. Iti doresc bafta! :*
Cum ai spus si tu, poate exista doar atunci cand nu exista atractie intre ei. Cand atat el cat si ea se vad reciproc doar ca pe simpli prieteni si nimic mai mult.
Insa cazurile acestea sunt destul de rare. De regula mereu unul dintre ei se indragosteste sau devine atras de celalalt.
Poate unii ma vor critica pentru raspunsul meu dar sunt de parere ca fetele ar trebui sa fie prietene cu fete si baietii cu baietii.
Instinctul primar si atractia biologica fata de persoanele de sex opus intervine in majoritatea cazurilor si strica tot.
Pentru a-ti oferi singur un raspuns iti sugerez sa studiezi Testul MBTI si tot ce tine de tipurile de personalitate Jung.
Exista 4 preferinte naturale pe care fiecare dintre noi le are.
1. Introvert sau Extravert
- introvertul leaga greu relatii umane deoarece are asteptari mari de la cei din juri si abordeaza doar subiecte de discutie filozofice. Are de obicei doar cativa prieteni caruia i se destainuie in legatura cu situatiile intampinate si trairile lui sufletesti. Este retras si gandeste mai mult decat vorbeste.
- extravertul leaga cu o usurinta foarte mare relatii si cauta mereu sa fie in centrul atentiei, intr-un grup de oameni. Se plictiseste repede si nu se poate concentra daca este pus in situatia de a petrece timp doar alaturi de o singura persoana. Vorbeste despre orice lucru banal si prefera sa ia viata asa cum este decat sa incerce sa o desluseasca. Vorbeste mai mult decat gandeste.
2. Senzorial sau Intuitiv
- senzorialul prefera sa traiasca in aici si acum, ii displac profund oamenii care vorbesc fara sa si actioneze si nu le plac oamenii care amana. Sunt ancorati in prezent si nu sunt atrasi in niciun plan de viitor, considerand ca lucrurile se pot schimba considerabil si de azi pe maine. Vorba lui preferata este : Actele la control.
- Intuitivul este firea de artist, idealistul care isi pune toata increderea lui in viitor si in ceea ce simte, se increde in intuitia lui mai mult decat in orice persoana. Ii place sa faca multe planuri de viitor, desi nu reuseste sa le duca la indeplinire fara sprijinul unui om al actiunii care sa il ghideze si sa il faca sa accelereze ritmul. Are tendinta de a face pasi mici si lenti. Uraste sa fie grabit si obligat sa faca ceva daca nu ii face placere.
3. Logicieni sau Afectivi.
- logicienii sunt oameni care prefera sa lucreze singuri si care iau decizia de a urma ce este corect si adevarat, indiferent de cum sunt afectate sentimentele oamenilor implicati. In cel mai rau caz, indiferenta spre sentimente se transforma in dispret si batjocura spre cei aflati in suferinta.
- afectivii sunt oameni care fug de conflict si prefera oricand o cale de mijloc prin care sa fie protejate sentimentele oamenilor decat sa fie aflat adevarul sau sa se faca dreptate. Le pasa de parerea celor din jur si cauta sa faca parte dintr-o comunitate.
4. Judecativ si Perceptiv
- cei de tip judecativ sunt foarte calculati, organizati, prefera sa stie concret ce se cere de la ei, ce au de facut, care este programul lor
- cei de tip perceptiv sunt oamenii spontani, care actioneza dupa impuls, urasc tot ce tine de planificare si organizare rigida, lucreaza dupa un program flexibil, le place sa poata lucra de acasa, etc.
Revenim la discutia noastra despre relatiile de prietenie fata-baiat.
In primul rand fiecare dintre noi este capabil de iubire. Cu cat te iubesti si te respecti mai mult pe tine, vei deveni mai constient de iubirea care asteapta sa fie revarsata asupra celor din jur.
De multe ori patim confuzia asta, mai ales cand suntem adolescenti, sa credem ca ne-am indragostit de mai multe persoane de sex opus in acelasi timp.
De fapt noi simtim iubirea frateasca pentru mai multe persoane de sex opus. Pentru ca incepem sa devenim constienti ca avem capacitatea de a iubi. Si iubim.
In al doilea rand, revenim la Testul MBTI si suntem de acord cu acel asa zis principiu conform caruia personalitatile opuse se atrag.
Referitor la intrebarea ta, ca sa concluzionez cu raspunsul cerut, voi spune urmatoarele:
In functie de tipurile psihologice Jung, I/E (introvert/extravert), S/N (simturi/intuitie), T/F (gandire/sentimente), J/P (judecata, spontaneitate) vei avea oameni asemanatori tie si oameni a caror personalitate contrasteaza cu a ta.
In ce priveste relatiile de prietenie, fie ele cu fete sau cu baieti sunt posibile, insa rata de succes ti se va parea dezastruoasa daca nu stii unde si pe cine sa cauti.
Pentru relatii de prietenie e nevoie sa cauti acei oameni care au acelasi tip psihologic Jungian.
- un om introvert poate avea prieten un om extravert dar ii va fi greu sa tina pasul cu el si sa ii fie aproape pentru ca introvertul uraste grupurile iar extravertul isi incarca bateriile fiind in centrul atentiei, in grupuri de oameni.
- un visator, un idealist poate avea prieten un om care se bazeaza pe actine si pe lucruri concrete, dar se va simti certat si ranit de fiecare data cand omul actiunii ii va tempera avantul.
- un om care pune sentimentele oamenilor inaintea adevarului si corectitudinii poate fi prieten cu un om care promoveaza cu orice pret adevarul si corectitudinea inaintea sentimentelor, insa cel care pretuieste sentimentele va fi in asentiment cu cei raniti de corectitudinea impusa de celalalt si se va indeparta de el.
- un om care este spontan poate avea ca prieten un om organizat dar va simti ca acesta nu stie sa se bucure de viata si ca il impovareaza cu grijile lui legat de respectarea unei agende.
Putem fi prieteni cu oameni apartinand oricarei tipologii umane.
Dar e important ca pentru prieteni sa cautam oameni care au acelasi tipar psihologic cu noi.
Sunt doar doua situatii in care e bine sa cauti un om cu un tipar psihologic opus, contrastant cu al tau.
1. Atunci cand cauti un partener de afacere. Unul e scutul, celalalt e sabia. Afacerea prospera.
2. Atunci cand cauti un partener de cuplu, in special pentru o relatie pe termen lung.
Din firea noastra suntem atrasi spre persoane de sex opus care au o personalitate contrastanta. Suntem facuti in asa fel pentru a ne imbunatati performantele in ce priveste partile personalitatii noastre care sunt mai slab dezvoltate.
Pentru ca iei impreuna cu partenerul de cuplu decizia de a lupta cu orice pentru a reusi sa intemeiati o familie impreuna, fiecare e prezent la defectele celuilalt si cauta sa il sprijine pentru a si le corecta.
De dragul familiei iti iei cele mai importante angajamente.
Poti fi usor prieten ca baiat cu o fata si invers daca aveti acelasi tip de personalitate, amandoi retrasi sau amandoi petrecareti, amandoi oameni ai actiunii sau amandoi oameni visatori, amandoi oameni ganditori sau amandoi foarte empatici, amandoi foarte organizati sau amandoi foarte spontani. Se poate si ca una din astea sa fie diferita. Dar trei trebuie sa fie la fel. Si niciodata nu va simti niciunul atractia aia puternica pe care o simti cand esti indragostit. Vei simti in schimb iubirea frateasca.
Daca studiezi putina psihologie si spiritualitate, daca vei citi cartile potrivite, stii sa faci diferenta.
Ideea este ca foarte multi dintre noi nu intalnim indeajuns de multi oameni astfel incat sa ne permitem sa ii filtram dupa anumite caracteristici pe care noi ne dorim ca ei sa le aiba.
Mai mult decat atat, nu toti oamenii vor sa iti fie prieteni, deci practic dupa judecata ta, aria de prieteni tinde spre 0.
Eu stiu sa fac foarte bine diferenta dintre atractie si prietenie, dar nu despre asta era vorba.
Oricum, practic, tot acolo ai ajuns si tu, ca se pot stabili relatii de prietenie de durata intre o fata si un baiat insa sunt foarte rare.
Da.
Si da, aria merge spre 0 mai mult decat spre infinit.
Din pacate, chiar si cand ai niste prieteni, risti sa ii pierzi.
Suntem suma a ce ni se intampla si ce alegem sa ni se intample. Practic, toate persoanele intalnite, toate cartile citite, toate filmele vazute, toate cursurile facute, toti banii castigati ne apropie sau ne departeaza de cei din jur.
Pe unii ni-i facem din straini prieteni. Iar unii prieteni devin straini cu care impartim niste amintiri botite.
E important ca daca gasim un prieten, sa petrecem timp cu el, sa fim acolo cand are nevoie de noi, sa vedem daca e dispus sa fie alaturi de noi cand avem nevoie de el, sa impartasim cu el tot ce facem, tot ceea ce devenim. Altfel, distanta creste si de azi pe maine dintr-un prieten ai un strain cu amintiri.
Chiar ma gandeam sa scriu un articol pe blog despre tema asta. Cel mai corect mi se pare fie ca ambii sa fie fericiti ( el ii spune si ea vrea sa treaca la urmatorul nivel ), fie ca ambii sa aiba ceva de pierdut ( el pierde fata care ii place si ea pierde un prieten). Cu varianta de mijloc, in care doar ea e fericita sa isi pastreze prietenul si el inghite in sec de fiecare data, nu pot fi de acord, nu mi se pare corect, si spun asta fiind fata.