| OberPaul a întrebat:

Salutare, TPU! Am o problema sentimentala si as vrea sa ma ajutati. Este vorba despre o fata cu care am iesit de vreo 5-6 ori, dar de care m-am atasat foarte tare. Povestea e urmatoarea: ne-am cunoscut in primavara printr-o prietena comuna, dar atunci avea iubit si eu nu-s genul sa ma bag peste altii. Intre timp eu am plecat in SUA si m-am intors acasa in octombrie. De atunci am inceput sa vorbim, dar foarte sporadic si putin, gen comentarii si vorbe scurte. Inainte de Craciun ma plictiseam si nu aveam cu cine iesi, asa ca am chemat-o si a venit fara ezitare. Atunci mi-a povestit despre despartirea de iubitul pe care-l avea in primavara (relatia a durat 2 ani) si am decis sa o ajut sa treaca peste, ca un prieten. Intre timp am inceput sa flirtam si i-am propus a doua intalnire, care a fost dupa Craciun, unde la final am fost la mine si ne-am sarutat prima data si puteam ajunge mai departe dar nu am vrut eu. Apoi am vorbit aproape non-stop, m-a chemat la ea in sat de revelion si cum nu aveam alte planuri am mers. Prima data cand am fost in satul ei (cu doua zile inainte de revelion) a aflat fostul ei si a inceput sa-i trimita mesaje in care o facea in toate felurile. Ea a inceput a plange de nervi, dar am reusit sa o calmez, dupa care am condus-o spre casa. Pe drum mi-a povestit cum ea ar fi avut de ales intre doi baieti (eu si inca unul din satul ei; altul decat fostul, care e si el consatean) dar m-a ales pe mine si cum inca o afecteaza unele chestii legate de fostul. Ei erau despartiti cam din toamna... Inainte de revelion am fost cu ea si prietenii ei la cumparat si apoi am ramas la ea pana seara tarziu, cand ai ei au plecat si am ramas singuri, profitand putin de ocazie si dand drumul placerii. Inainte sa plec de la ea am intrebat-o daca ne grabim sa spunem ca suntem impreuna si ea a zis ca nu, ca suntem. Vine si ultima zi a anului, totul a mers bine, toata seara pana dimineata am fost nedespartiti, ne-am distrat. Am dormit la ea dupa ce s-a terminat party'ul. De anul nou am fost la familia ei la masa, unde i-am cunoscut pe toti si ma cam placea toata lumea, eu facand o impresie buna. Dupa ce am iesit am intrebat-o daca vrea sa cineze la mine si a acceptat. Dupa amiaza am fost unde s-a tinut party'ul dintre ani. Acolo am observat ca era ingandurata si am intrebat-o dupa ceva vreme ce are. Ea m-a intrebat daca ma supar ca nu vine sa cinam impreuna, la care am zis ca nu e problema, dar am intrebat-o daca e ceva. Mi-a zis ca crede ca ne cam grabim si nu e ok pentru ca nu ne cunoastem asa cum trebuie si ca inca o afecteaza unele chestii din trecut. Apoi am plecat acasa, urmand sa vorbim doar a doua zi, cand am intrebat-o ce se va intampla cu noi in continuare si la care mi-a raspuns ca nu stie, ca nu e sigura pe ce vrea si ca vrea putin timp si aer sa-si aranjeze gandurile, pentru ca au intrebat-o toti daca e cu mine si s-a agitat de nu a mai putut dormi noaptea. Eu, simtind ca e ceva la mijloc, am intrebat-o daca nu e vorba de celalalt baiat din sat, cel in locul caruia m-a ales pe mine si mi-a zis ca se simte bine cu mine, dar si cu el; ca tine la amandoi, dar nu ar fi vorba se se combine cu el. Mi-a mai zis ca s-a atasat si tine la mine si daca ar fi sa nu mai vorbim, s-ar simti ciudat si ca i-ar lipsi ceva. Apoi n-am mai vorbit pana ziua urmatoare cand i-am scris eu, vazand ca nu da semne. Dupa cateva mesaje banale am intrebat-o daca e totul ok si nu ii lipseste nimic (evident batand apropo la mine), la care ea imi raspunde ca: e foarte bine, are totul la indemana si ca s-a ocupat mama ei de asta. Dupa care eu i-am zis ca nu la asta ma refeream si i-am urat noapte buna. Ea mi-a raspuns ca ii pare rau ca nu si-a dat seama la ce m-am referit si mi-a urat si ea noapte buna si cam atat, end of story. De atunci nu a mai dat semne, eu nu i-am mai scris. Rugamintea mea este sa ma ajutati, nu inteleg de ce nu mi-o pot scoate din minte, desi nu am iubit-o, dar m-am atasat de ea. Are 18 ani, e foarte ok fata si matura si fara fite si arogante in cap. Mi-e greu sa invat pentru sesiunea care abia a inceput si si sa dorm noaptea... Va multumesc in avans celor ce ma ajutati pentru rabdarea (am scris un roman intr-adevar) si bunavointa voastra!

15 răspunsuri:
| DeathIncarnate a răspuns:

Dă-i timp frate, te apreciez că deși ai avut ocazia n-ai mers mai departe(îți dai tu seama la ce mă refer).
Și cum am spus, dă-i timp și încearcă să n-o stresezi, las-o să-și pună ordine în gânduri.
P.S:vezi că și-a dat seama unde băteai "apropoul" dar nu recunoaște laughing

| OberPaul explică (pentru DeathIncarnate):

Timp zici? Eu unul nu mai stau dupa ea. Problema e ca ma tot bazaie cateodata gandul la ea, si nu ma pot concentra la alte chestii mai importante, gen facultatea.

| Andreeush a răspuns:

Trebuia sa isi acorde un timp sa isi adune gandurile inainte de a se gandi la o noua relatie.
E confuza din cate ai povestit.
Laso un timp sa se gandeasca ce vrea sa faca. Daca e sa fiti impreuna o sa se intoarca la tine.
Daca nu asta e. Iti vezi de drumul tau. Doar timpul vindeca ranile.

| OldSoul a răspuns:

E tanara, e indecisa.

Si respectivul cu care vorbea poate juca un rol important.
Cine stie, poate pe el il cunostea mai bine, dar fiind oarecum atrasa de tine, a renuntat la el pentru a-ti da tie o sansa, doar ca intre timp, s-a convins ca nu esti tu ceea ce vrea ea si asa a renuntat la tine.
Acum desigur, asta e doar o banuiala.

| Goete a răspuns:

Spui ca putea sa fie mai mult decat ssrut dar nu ai vrut tu.
Cand o fata vrea si ai ocazia si tu nu, ia-ti adio de la ea. Pentru ca nu ai vrut cand ea a vrut si ai fu putut

| OberPaul explică (pentru Goete):

Nu-s genul ca de la prima intalnire in care ne sarutam si asa, sa o si facem, ca dupa isi face o parere proasta...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Vrea distractii, nu relatie.

| OberPaul explică (pentru anonim_4396):

N-ai inteles, fratiuc. De sarbatori ne-am cunoscut, doar de rev am fost cu ea ca altfel ma plictiseam cu Dan Negru. Si nu imi fac sperante sa imi mai dea semne, d'apoi sa-mi ceara sa petrecem timp impreuna.

| OberPaul explică (pentru anonim_4396):

Bine dar zicea ca tine la mine... nu o mai dat semne. Nu asta ii faza. Vreau sa mi-o scot din cap si nu prea reusesc. Si am de dat examene acum si nu ma pot concentra.

| Goete a răspuns (pentru OberPaul):

De sabratori v-ati cunoscut si "doar de rev" ai foat la ea? Dup atatea luni de zile :p?

| OberPaul explică (pentru Goete):

Totul s-a intamplat acum. De sarbatorile astea ce au trecut. Deci pe parcursul a 5 zile

| anonim_4396 a răspuns (pentru OberPaul):

Nu stiu ce sa zic. Creierul mai da crushuri, joaca feste, când dai dupã un timp de plictiseala de fata calumea. Singurul lucru e sa constientizezi ca e doar un atasament iluzoriu, prea rapid care s-a format in mintea ta.

| OrdanKarris a răspuns:

Am vesti proate pentru tine prietene, acum este la urmatorul, adica consateanul ei la care tine. Greselile tale au fost urmatoarele: te-ai purtat mult prea frumos cu ea si asta a plictisit-o si scarbit-o. Ea initial te-a ales pe tine dar tu, te-ai comportat ca o muiere, adica nu ai folosit momentul cand ai putut face sex cu ea. Credeai ca daca faci sex cu ea, te va privi ca un nesimtit? Gresit, s-ar fi atasat de tine. Te-ai purtat ca o muiere cu dansa, ca o fata. Faptul ca s-a racit de tine se datoreaza faptului ca nu ai taria sa o domini, sa i-o tragi nu sa o duci cu zaharelul si s-o tratezi ca un bibelou. Parca ai fi o prietena buna. Acum ti-a aruncat replica cu "nu ne cunoastem bine" ca sa aiba motiv sa se sustraga de langa tine si sa incerce si cu ala, al 3-lea, poate ala o va domina putin, unde tu n-ai putut. Si nu a distrus complet legatura cu tine in caz ca nu merge cu al 3-lea sa aiba unde sa se intoarca. Cand prinzi un moment prielnic pentru sex, fa naibii sex. Sexul creeaza dependenta fata de tine in capul ei. Sexul creeaza chimie. Ii va fi infinit mai greu sa se rupa de tine daca i-ai bagat-o macar o data, preferabil de multe multe ori. Cand faci sex cu cineva o parte din tine, se imprima pe sufletul ei si devine mult mai greu pentru ea sa se sustraga. Te-ai coportat ca "prietena" ei cea mai buna, nu ca un iubit. Intelegi acum ce ti se intampla sau mai vrei detalii? Apropo, cu fetele si femeile in general, daca nu ai actionat la momentul ideal, atunci cand ai ocazia, degeaba incerci sa te mai intorci si sa faci pentru ca acum nu mai este ea interesata. Trebuia sa bati fierul cat e cald pentru ca acum sexul cu tine nu mai este atat de important pentru ea. Acum ori se combina cu ala si apoi se desparte si revine la tine, sau revine la fostul (primul). Iti poti vedea linistit de sesiune. Nu prea mai ai ce sa culegi din "relatia" asta. Pe viitor insa sa ai in vedere, cand prinzi ocazia cu o tipa si toata treaba e fierbinte intre voi, MERGI PANA LA CAPAT, sex cu transpiratii tot tacamul, fara jena, altfel i se acreste de tine si pleaca la urmatorul. Fetele vor dominate. Daca le tratezi ca un bibelou, te va vedea ca o prietena(cineva feminin), nicidecum un barbat bine. Baga la cap, si succes.

| Șurubelniță a răspuns:

Uite cum văd eu treaba : ea a suferit din cauza despărțirii, te-a găsit pe tine să o consolezi, să-i ridici moralul, să o faci să se simtă bine, să își recapete încrederea în propriile forțe și odată ce s-a întâmplat asta la revedere!
Dacă chiar reprezentai un interes de relație pentru respectiva atunci nu ar fi dispărut la fel de repede ca bugetul statului pe anul ăsta.
Tu te-ai obișnuit cu ea, nu ți-e tot una că nu mai vorbește cu tine și ți-ar plăcea încă să mai petreci timp cu ea. Doar că ea nu își mai dorește asta așa că las-o moartă și treci mai departe.
Găsește-ți alte activități de făcut ca să nu te mai gândești la domnișoară iar după ce termini cu sesiunea treci la căutarea unei tipe ce vrea să petreacă mai mult timp cu tine nu doar de Revelion.
Singur îți faci rău că te gândești la ea, până la urmă nu a făcut nimic rău, doar s-a distrat și pe urmă te-a lăsat cu ochii-n soare. Nu cade în penibil să o cauți și să îi ceri explicații că vei deveni doar mai confuz dacă faci asta.
Acceptă realitatea și mergi mai departe altfel vei avea numai de suferit : pierzi timp degeaba gândindu-te la cineva care nu te mai vrea prin preajmă când tu ai ocazia să întâlnești persoane noi ce vor să petreacă timpul cu tine.
Zicea că ține la tine pentru că nu poate spune,, frate, eu doar am vrut să nu fiu singură de Revelion că pe urmă umblă vorba în tot satul că sunt curvă,, Așa dacă spune că e confuză și nu știe ce vrea tot ea pare victima că încă mai suferă din cauza despărțirii și bullshit-uri din astea iar tu pici vinovat pentru că o stresezi și nu îi dai pace.

| OberPaul explică:

Iti zic eu: am fost consolarea unei fete si eu m-am atasat crezand ca e mai mult. Acum nu mai vorbim dar eu inca ma gandesc la ea, desi nu am iubit-o, nici nu am tinut mortis la ea. Vreau sa imi iau gandul de la ea...