anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salutare TPU. Sunt intr-o relație cu prietena mea de 3 ani, totul a fost frumos primii 2 ani însă după ceva s-a "rupt" a tot vrut sa ne despartim, a dat cu piciorul de 2 ori și după tot ea a venit înapoi, însă acum ultima oară i-am dat de înțeles ca nu mai poate sa se joace de-a relația, pentru ca in joc sunt sentimente.Mi-am călcat pe orgoliu și mândria ca sa o primesc înapoi a-3-a oară. Am lăsat de la mine și am dat totul uitării (de câte ori am suferit) și am încă încerc sa fiu o versiune mai buna a mea și sa îndrept greșelile din trecut (sa petrec mai mult timp cu ea, mai multă atentie, iubire etc) problema este ca presimt ca iar incepe sa facă chestii de genul, ma respinge, nu vrea sa petrecem timp sau nopțile împreuna, sex din an in paste (m-am gândit ca poate sunt eu scândura, dar eu am incercat mereu sa facem lucruri noi, poziții noi, însă ea parca e păpușa gonflabila la sex, nici nu se mișcă…), la viitor nu se gândește, e nehotărâtă…nu știu care e problema ei și țin sa va spun ca are 25 ani iar eu 28, simt ca îmi pierd timpul rău de tot, am ajuns sa trag de ea ca de copii aia micii, nici măcar nu comunica, e o persoana foarte închisă in ea, nu vorbește deschis…nu știu care e problema ei fiindcă nu vrea deloc sa vorbească. M-am gândit ca poate nu mai e chimia între noi, am întrebat-o însă ea neagă, spune ca ma iubește, ca vrea un viitor cu mine, dar par a fi vorbe și fapte…cucu. Am devenit foarte frustrat și devine enervant. E aiurea sa o întreb mereu "ce ai? Vrei sa vorbim despre asta? E ceva ce te deranjează,?" Și mereu același răspuns "nu am nimic" dar in sinea mea știu ca nu e așa…eu sunt un tip hotărât, știu ce vreau de la viața, îmi doresc un viitor, dar sa stai sa tragi de cineva in halul asta sigur e pierdere de timp..nu știu ce probleme ar putea sa aive decât la cap…

5 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Da-mi voie sa ma indoiesc ca ea te iubeste, dovedind asta de 3 ori, de aceea s-a si despartit de tine.
Ea nu te mai iubeste demult, dar nu gaseste alt prost si nici singura nu-i convine sa stea, fiindca are anumite avantaje cand este cu tine, de aceea s-a intors.
Fii pregatit, fiindca urmeaza sa te paraseasca, este doar o chestie de timp pana isi gaseste pe cineva sa-i convina!

| Azazzazzelo94 a răspuns (pentru Violleta2022):

Atunci de ce nu vrea sa ne despartim? De ce mai petrece timp in preajma prietenilor și familia mea? Chiar nu înțeleg…dacă nu ma iubea nu cred ca se mai întorcea la mine…nu știu…poate ca ai dreptate

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Asa sunt fetele din ziua de azi, azi te iubesc dar maine te leapada, inseamna ca nu te iubeste daca face asa ceva, nu trebuie sa ai relatii cu asemenea fete, gasesteti una frumusica si desteptațică, toate fetele sau stricat din cauza retelelor de socializare, inainte erau bune si educate dar acum sau stricat cu totul, nu stiu ce sa iti spun dar daca as fi in locul tau m-as desparti si i-as spune ca eu cu tine nu vreau sa am relatii.

| Danny28 a răspuns:

Te cam înșeală.

| Violleta2022 a răspuns (pentru Azazzazzelo94):

Pentru ca area beneficii, profitand de tine si familia ta! Pentru atat lucru nu trebuie sa te iubeasca ci sa se prefaca, pana apare alt barbat la orizont care sa-i ofere aceleasi beneficii pe care tu si familia ta i le dati. Este doar o chestie de timp, sa te convingi de acest lucru, fiindca un om nu se schimba niciodata si daca te-a parasit de 3 ori a facut-o pentru ca nu te iubeste, dar nu a gasit (inca) un altul, care sa-i ofere ce-i oferi tu pe gratis.