Pe stradă, din punctul meu de vedere, nu este locul unde să abordezi o fată.
Mi s-a întâmplat și mie, pur și simplu nu este o plăcere pentru mine să mă salute bărbati necunoscuti sau să se bage aiurea în seamă.
În alte locuri, precum în parc, este în regulă, atâta timp cât și ea își dorește să converseze cu tine.
De parcă nu ar exista decât retele de socializare si abordatul pe stradă.
Nu imi place nici prin intermediul retelelor de socializare. De regulă cei care îmi scriu nu sunt in stare să intretină o conversatie. Au asteptarea ca să le abordez eu, ceea ce nu se întâmplă.
Abordatul pe stradă sau pe retelele de socializare de cele mai multe ori denotă disperare.
De ce ti-ai dori să abordezi o persoana pe care nu o cunosti? Pentru ca esti disperat sau pentru ca iti pasă doar de aspectul fizic al persoanei respective, poate chiar ambele.
Ideal ar fi ca mai intai sa cunosti persoana respectivă, iar mai apoi sa o inviti undeva.
Ma refer aici la colege de muncă, facultate, o tipă cu care te-ai intalnit la o petrecere, fie și club, zi de nastere.
Fie și sală, teatru, cinema. Cineva cu care să ai ceva în comun.
De ce mi-as dori sa abordez o persoana pe care nu o cunosc? Pentru ca doar unele necunoscute, pe care le observ intamplator pe strada, sunt pe placul meu. Cele pe care le cunosc, direct sau indirect, mai mult sau mai putin, pur si simplu nu ma atrag, nu sunt genul meu care sa imi placa. Nu e vorba de disperare, repet, atunci cand vezi o necunoscuta pe strada, ci faptul ca iti place si vrei sa o cunosti. Si in afara de fizicul care te atrage instantaneu, nu vad de ce o necunoscuta nu se poate dovedi si o femeie cu un suflet de aur. Cat despre punctele in comun, acestea se pot descoperi pe parcurs.
Trebuie să existe și reciprocitate, degeaba ti-ar plăcea ție, dacă ea nu va rezona cu modul tău de abordare.
Imi mentin punctul de vedere, asta nu inseamnă ca trebuie să procedezi după cum consider eu.
Dacă crezi că este în regulă astfel, fă asta, până la urmă nu te oprește nimeni.
Logic ca trebuie sa existe si reciprocitate, dar nu ai de unde sa stii asta pana nu incerci. Deci pana la a afla, trebuie sa incerci sa intri in vorba cu necunoscuta care iti place. Si ce subiect de conversatie crezi ca ar putea deschide barbatul? Vazand o necunoscuta care ii place pe strada ori intr-un parc.
Ai dreptate, asa e, nu exista un subiect universal valabil. Dar ce parere ai de varianta directa (dar cat se poate de sincera):,, Buna, numele meu e cutarica si tocmai te-am remarcat in urma cu cateva secunde, cand ai trecut pe langa mine. Imi place foarte mult de tine si as dori sa te cunosc. Se poate?"?
Nu sunt sigur, am spus cel mai probabil. Dar merita incercat, sigur ca da. Pentru ca daca nu incerci tu, ca barbat, va incerca altul si inca altul si tot asa. Si din ce-am observat in multe cazuri, unele femei chiar foarte frumoase, in mod paradoxal, aleg tocmai niste barbati de ultima speta. Iar asta cu atat mai mult ma ambitioneaza sa incerc in continuare.
Depinde de circumstanțe. O abordare a unei necunoscute se poate face cu o întrebare simplă, a unei direcții de mers prin oraș. Ca să transformi această intrebare spre o întâlnire de curtoazie în vederea unei relații, nu este imposibil, în funcție de disponiibilitatea acelei persoane, fie ea liberă într-o relație, sau chiar căsătorită. Nu este recomandabil acest mod de a agăța pe cineva, căci nu știi peste cine dai, și ce poți păți. Pe fața unui om nu se vede moralitatea lui. Dar la disperare, este și aceasta o soluție.
Nu e vorba de disperare. Ci ca in cercurile in care te invarti tu, nu intalnesti femei de care s ate indragostesti. In schimb, ai ocazia sa le observi pe strada cand si cand. Femei care sa-ti placa cu adevarat. Dezavantajul si marea problema e ca tu, ca barbat, le esti necunoscut lor. Si nu vad,, ce poti pati" daca intri in vorba cu ele. Doar intri in vorba, nu le fortezi la ceva anume!
Dacă ești politicos, nu poți păți nimic pe moment, că nu se pune la hărțuire sexuală. Doar că este inefecient. Dar și dacă mergi la o discotecă, unde tinerii se adună cu această intenție să se cunoasccă și inviți pe cineva de la altă masă la dans, și acceptă, nu tot o necunoscută e pentru tine?
Depinde de cum intra in vorba cu fata respectiva, pentru ca sunt foarte multe persoane care fac asta, iar unele... intr-un mod foarte nepotrivit.
Dar daca baiatul nu da dovada de imaturitate in ceea ce spune, atunci nu imi pare ceva nefiresc.
Femeia poate refuza și dacă e singura nu doar dacă e măritată sau în relație fiindcă dacă nu are pe cineva nu e obligata sa se combine cu necunoscutul de pe strada care poate fi un infractor, ea nu are de unde sa știe, sau care nu are absolut nimic în comun cu ea. Bineinteles ca e un gest nefiresc sa te duci pe strada și sa abordezi pe cineva doar ca arata bine. În mod normal poți aborda în parc pe cineva doar dacă sunteți adolescenți și sunt grupuri de fete și grupuri de băieți, cel mai normal este sa cunoști pe cineva in anturajul de prieteni, la cursuri, la munca, la concerte, baruri etc
Pentru o fată mereu e nefiresc să fie abordată de băieți până când vine un cocalar sau un bombardier pe care îl acceptă.