| DumitruAlex a întrebat:

Salutare tuturor! Am și eu o întrebare legată de relații, mai exact:
Am cunoscut o fată prin intermediul unui tovarăș și-mi place de ea, mă simt atras de ea numai că situația e puțin complicată deoarece fata are 20 de ani, este virgină si ea n-a avut niciodată o relație, nu știe ce înseamnă asta! Pe scurt vreau să vă prezint câteva dintre tangențele pe care le-am avut cu ea și aș dori un sfat. Prima dată când am avut contact cu ea a fost la telefon, o Conversație de câteva minute la care după ce s-a terminat ea i-a spus tovarășului meu că sunt un băiat deștept, educat. Apoi ne-am întâlnit random în Mall si a fost prima data când ne-am văzut față-n-față, mi-a spus ca nu arat ca-n poze, mai apoi spunându-i tovarășului meu că s-a referit la faptul ca arat mai bine in realitate decât in poze! Încă o chestie o reprezintă petrecerea data de acest tovaras al meu la care am fost invitații si eu si ea, eu ajungând la acea petrece puțin mai târziu deoarece am fost ocupat cu munca! Când ea a ajuns la petrecere a întrebat de mine, unde sunt, ce fac, mai vin? Chestii de genul…. O ultima faza o reprezintă atunci când acest tovaras al meu pune o poza cu mine, ea de fiecare data comentează la poza, când pune o poza singur nu-i comentează. Așa că vreau să știu ce părere aveți, credeți ca si ei ii place de mine?

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Salut!

Ca sa stii daca placi un om e necesar sa-l cunosti mai intai, nu?

Eu cred ca fata este atrasa de tine si simte ceva la fel cum esti si tu, deci este o "scanteie" acolo ca sa o numim asa.

Incearca sa o cunosti, apropie-te, dar nu intr-un mod alarmant sau prea lent, cauta sa fie un echilibru si daca chimia si conexiunea este acolo, nu mai ramane decat sa existe si potential de a construi lucruri impreuna, iar de acolo totul va merge struna!

Inca ceva, incearca sa-ti creezi cat mai putine asteptari, e mult mai placut sa fii suprins placut decat sa fii dezamagit.

Succes!

| DumitruAlex explică (pentru anonim_4396):

Îți mulțumesc din suflet, cel mai bun sfat pe care mi l-a dat cineva în legătură cu asta.
Dar mai e o fază, cum mă apropii de ea că nu prea știu cum s-o i-au sincer….nu vreau să mă creadă vreun ciudat sau să se sperie!

| anonim_4396 a răspuns (pentru DumitruAlex):

Păi dacă va cunoașteți de puțin timp lasă lucrurile să decurgă natural și ușor, ușor te apropii cu câte un gest in funcție și de cum se simte ea.

| DumitruAlex explică (pentru anonim_4396):

Ai mare dreptate, voi ține cont de cele spuse și-ți mulțumesc încă odată!

15 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Nu neapărat, dar e clar interesată. Depinde de tine cum va evolua situația.

| DumitruAlex explică (pentru mihai69):

Mersi frumos, la ce te referi mai exact…. crezi că ar trebui să-i spun că-mi place de ea?

| mihai69 a răspuns (pentru DumitruAlex):

Eu zic să-i spui. Caută o abordare care să-i pună un zâmbet pe buze, așa ai mai multe șanse.

| DumitruAlex explică (pentru mihai69):

Aaaa, acum înțeleg, mersi mult!

| mastadont a răspuns:

Cred că ar trebui să o cunoști mai bine prima dată. Nu te grăbi, invit-o în oraș, la o cină, un film, și atunci povestiți.
Ține cont de faptul că, dacă nu a mai avut nici-o dată o relație, va fi mai reticentă și se va lăsa mai greu sedusă. Totul e să nu te grăbești și să lași lucrurile să-și urmeze cursul normal. Arată-i că ești interesat însă nu fii prea insistent că s-ar putea să o pierzi, va veni și momentul în care să-i spui că o placi, dar mi se pare prea devreme încă.

| DumitruAlex explică (pentru mastadont):

Îți mulțumesc, îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele astfel încât să-i fac o propunere dar nici nu vreau să stau prea mult fiindcă nu vreau să mă vadă ca pe un prieten. Ideea e că vreau să văd ceva și din partea ei, uneori îmi dă senzația că mă place, alteori nu și de aceea nu știu ce să cred.

| Iunicu a răspuns:

Aveam același întrebări în adolescență.
Acum la maturitate înțeleg că timpul este mai prețios decât orice dintre lucrurile pe care le avem.
Bate fierul cât e cald și spune-i pe șleau ce gândești.
Nu încerca să faci regie prea multă. Natural și sincer!
O placi și vrei mai mult de la prietenia voastră.

| DumitruAlex explică (pentru Iunicu):

Mare Adevăr, mersi mult! Dar nu crezi că sunt prea direct dacă îi spun așa dintr-o dată? Nu vreau să o sperii, să mă creadă vreun ciudat sau să se gândească la faptul că am așteptat asta. Vreau să fac în așa fel încât să fie ceva plăcut adică s-o i-au pas cu pas.

| Iunicu a răspuns (pentru DumitruAlex):

Ai de ales intre a fi un tip care știe ce vrea și unul care așteaptă să vadă unde îl duc valurile.
Uneori când nu ești hotărât, prinzi locul din spate.
Am cunoscut o fată care nu mă plăcea ca bărbat. Era încântată de subiectele pe care le discutam când ne întâlneam.
I-am propus sa facem următorul pas iar ea m-a refuzat motivând că mă vrea doar prieten.
Am refuzat imediat statutul de prieten.
I-am spus că noi nu putem fi decât iubiți sau nimic. Nu mă pot vedea cu ea îndrăgostit fiind și să o privesc că pe o femeie iar apoi sa accept un iubit în viața ei în timp ce mă gudur pe lângă ea.
M-am ridicat de la masă, am achitat nota la bar și am plecat lăsând-o cu gura căscată. Am simțit în clipa aia că jumătate din sufletul meu a rămas pe scaun lângă ea. Aveam un nod mare in gât dar nu am privit înapoi.
Ști ce? După două zile m-a sunat.
A înțeles ce simte pentru mine abia după ce nu m-a mai văzut.
Peste două săptămâni împlinim 13 ani de căsnicie și avem doi copii grozavi.
Viitorul aparține celor îndrăzneți!

| DumitruAlex explică (pentru Iunicu):

Foarte frumos, o poveste impresionantă și mă bucur că am aflat despre ea, cât despre situația mea nu-mi pot da seama dacă și ei îi place de mine dar am înțeles ceva și anume că ori arăt că știu ce vreau ori dacă nu rămân pe locul din spate!

| Iunicu a răspuns (pentru DumitruAlex):

Nu este vorba despre a fi pe locul prim sau secund.
Este vorba despre a analiza ce ai deja, ce poți pierde și cât de mult poți risca.
Vezi tu, oamenii încep să vadă cu alți ochi pe cei care își declară dragostea pentru ei. Pe urmă tot oamenii se tem foarte tare de eșec, de a pierde oameni dragi.
Eu am exploatat inconștient aceste două slăbiciuni și dintr-odată. Soția mea a fost năucită de un croșeu și un upercut, venite succesiv și bine plasat. Practic a fost dublu ko!
Nu am planificat această strategie dar aveam experiența unei relații de dragoste ascunsă, rămasă la nivelul de prietenie, care m-a chinuit ani de zile.
Am zis stop nu mai vreau. Ori ești a mea ori la revedere că nu stau să-mi curgă mucii pe lângă fundul tău.

| DumitruAlex explică (pentru Iunicu):

Asta da poveste, chiar am de învățat. Sper să ajung și eu la un numitor comun cu ea!
Dar cum am mai spus ceva este la mijloc, mă gândesc că femeia nu avea de ce să mintă și să-și bată joc ……pur și simplu ea făcând toate aceste chestii e clar că poate e atrasă de mine într-un fel!