anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salutare.

Vin și eu cu o întrebare legata de relații și frica de relații.
Am 27 de ani și din Octombrie m-am apucat de sala, mă duc cam de 5 ori pe săptămână.
Acolo vad femei foarte frumoase,femeile de acolo arata foarte bine,se vede că nu se duc degeaba acolo.
Machiate, unele și cu acid în buze, au un corp foarte frumos.

Dar problema apare la mine.
Pur și simplu mă pierd că le vad, acum 5 zile când lucram la un aparat a venit una și m-a întrebat cate serii mai am de făcut la acel aparat,am rămas complet masca, mă bâlbâiam,nu știam ce să spun,arata prea bine.

Au mai fost cazuri când treceam printr-un grup de femei așa se mai aduna ele în sala și vorbesc în timp ce se antrenează, cred că își dădeau sfaturi atunci,nu stiu.

Chestia e ca,când am trecut pe langa ele multe se uitau la mine,nu că eram eu frumos dar așa din instinct,eu am tras cu coada ochiului și când am le-am văzut m-am panicat,m-am împiedicat, m-am făcut tot de ras.

Și am mai avut multe contacte de genul cu femei de la sala,chiar nu puteam să mențin o conversație, mă bâlbâiam, o dădeam în altele.

Am avut o conversație cu o fata care s-a apropiat de mine să-i repar ceva la rucsac,se uită fix în ochii mei,mai erau și verzi, nici nu m-am putut uita în ochii ei, am impresia că o făcea intenționat, și-a dat seama că sunt mai pro$t și mă pierd.

Ce sa fac?
Eu am aproape 30 de ani și multe din ele aveau chiar sub 25..nu dădeam un aer din ăla de mascul de 30 de ani.

Ce pot schimba la mine?

Și de ce arată atât de bine femeile care fac sala? M-am și speriat când am realizat cum arată, cele pe care le-am întalnit în afara sălii nu arătau așa.

Cele din sala mă atrag atât de mult încat nici nu pot sa mă uit în ochii lor.

10 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Fata aia n-a venit să-i repari ceva la rucsac. Intelegi?
Si ce-ai facut? Ai invitat-o la un suc, un smoothie?

Daca femeile de la sala te intimideaza, gaseste-ti o femeie din afara, de care iti place si cu care ai mai multe in comun decat seriile de la aparate. Asa iti faci o relatie serioasa.

| Mirel455h a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Buna
în primul rand mulțumesc că ai răspuns
În al doilea rând eu nu vreau sa găsesc altele în afara sălii, eu vreau sa nu mai fiu așa pro$t, sa nu mă mai bâlbâi sa fiu un ciudat

| Mirel455h a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Văd că ești femeie și cred că la poți ajuta, nu știu ce vârstă ai dar sa zicem că ai 35, poate chiar atât ai nu știu, mă rog, ce îmi recomanzi sa fac?
Și legat de întrebare tot ce pot spune e că nu am invitat-o nicăieri pe acea fata, dar la ce te-ai referit când ai spus că nu a venit la mine ca să-i repar rucsacul?

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Mirel455h):

Si mama ta e tot femeie. Nu te-a invatat cum sa te porti cu fetele?
Nu ti-a spus cum sa procedezi cu o fata de care iti place?
Ti-am enumerat mai sus cateva actiuni. Incepe de acolo.

| Invictusman2025 a răspuns:

Cred că ai anxietate sociala.

| Alexm333 a răspuns:

Pare se ca nu sala iti trebuie tie. ci intelepciune ca sa zic asa

| BaiatuCuApa a răspuns:

Nu cred ca ai o frica de relatii, ci o frica de "femei"/socializare cu ele pentru ca cel mai probabil ca si mine esti introvertit si nici nu prea ai "iesit din casa" prea mult la viata ta.
Am avut aceiasi problema ca si a ta cand aveam 16-17 ani, eram timorat tot cand vorbea o femeie cu mine pentru ca in mare parte, probabil le pui pe un piedestal ca si cum ar fi niste finte "supranaturale/speciale etc" si apare fenomenul de "infatuation":
"În engleză, "infatuation" înseamnă o atracție puternică, dar superficială și adesea irațională față de o persoană, o idee sau un obiect."
Fara sa realizezi de fapt ca cu tot cu frumusetea lor sunt si ele tot oameni cu frici si probleme sau poate poti intelege mental dar emotional inca esti la faza de "fascinare totala".

Practic ce am facut eu este simplu dar greu plecand de la o vorba de baza: "Precursorul Maestrului este Prostul", adica mai pe romaneste prima mea experienta cu o femeie cand i-am cerut numarul de telefon ghici ce? M-am bâlbâit si facut de ras, a doua, ghici ce? Aproape la fel de rau, 4/5/100 am devenit mai experimentat si aproape imun la acel sentiment coplesitor de "frica/timiditate". Nu ne nastem Don Juan dar trebuie sa fi dispus sa te faci "de ras" ca sa inveti si sa devi mai bun si dupa ce treci prin cateva din astea "de la sala" o sa fie apa de ploaie sa le abordezi pe viitor pentru ca devine ceva normal.

Si foarte important iti garantez ca femeia te simte absolut imediat daca iti este frica, esti timid, asa ca o sa cam "calce in picioare" la inceput si aici nu ma refer neaparat la sa isi bata joc de tine, nu, ci ca o sa iti dea cu "reject" imediat ce te simte slab dar inveti si devi mai bun pana dai de una indeajuns de "nebuna" sa se uite si la tine.

"Și de ce arată atât de bine femeile care fac sala?" - Poti spune acelasi lucru despre barbati, logic, daca ai fi gras si urat cum ti-ar sta?