Sexul blând ori sălbatic se face ÎN DOI. Așadar, ca să fie toată lumea mulțumită, trebuie să comunicați, nu să-nceapă unul să facă tot ce-l taie capu' fără să țină seama de reacțiile (și / sau eventualele proteste) celuilalt.
Vrei să se simtă bine? Niciun băiat n-ar refuza o felație, de exemplu. (mă rog, ar fi unii, da' pe ăia prefer să nu-i pun la socoteală). Oricum, și aia trebuie „aprobată".
Nu, nu am verificat vârsta; dar și dacă aș fi făcut-o, aș fi răspuns cam la fel. Pentru că - ne place sau nu, copiii ăștia ies mult mai repede din găoace decât am făcut-o noi (și sincer să fiu, aș fi vrut și eu să fiu mai precoce, dar erau alte vremuri). Și mai bine le spui ce și cum de la-nceput, decât să-i lași să descopere focul și roata de capu' lor, nu?
Buna dimineata!
Oi fi avand tu dreptate(fiind barbat, ca am si eu unul acasa!), dar astia la 15 ani,mai ales fetele, se pot arde rau de tot "cu focul"asta sexologic si apoi le cade "roata" in cap,de nu mai stiu pe unde sa scoata camasa. Poate sunt de moda veche,dara lasa-ma,sa faci felatie la varsta ei, nici chiar asa.
Sa le faci educatie sexologica, da, dar nu sa-i inveti acum despre sex anal, oral sau altele de genul asta.Astea cred ca se invata in timp.
Dar cum sunt pareri si pareri, am cazut de acord, ca nu suntem de acord!
O zi buna!
Buna dimineata!
Vezi, ca are de fapt 15 spre 16 ani. Poate la aceasta varsta,multe fete sunt deja satule de sex,dar habar nu au ce inseamna sa faca dragoste,sa cunoasca cate ceva despre viata sexuala din punct de vedere medical(vezi cate intrebari de genul "am ramas oare insarcinata?") sunt postate pe acest site.
Chestia cu violul,nu pot sa-mi dau seama(nu sunt psiholog),daca a impins- sa faca sex(nebun). Face mai mult,ori ca un fel de razbunare,ori ca hormonii ii dau de furca.Dar uita ca este si ea om, fata si ar trebui sa simta si ea o placere cu adevarat, nu doar sa satisfaca pe cineva.Dar femeie, in adevaratul sens al cuvantului, nu este sigur.Nici maturitate,nici cunoastere,nici dezvoltate fizica si mentala.
Si crede-ma,sunt femeie trecuta prin viata pana la varsta asta(si am facut si eu destule greseli in tinerete), si pot sa te asigur ca este inca un copil si pe deasupra si traumatizata(daca a patit ceea ce a spus).Un psiholog,ar ajuta-o mult mai mult,decat sa faca felatie,sau sa stea deasupra!(Fara rautate,doar o parere,o constatare!) Oare a fi fost,macar indrumata,la un psiholog? Oare o fi spus cuiva, ceea ce a patit?
Dupa cum vezi, din postarile diferitelor intrebari pe teme de sex, parerile difera de la barbati la femei, de la varsta adolescentina la varsta maturitatii.
Poate si tu mai ai de invatat(avand "aproape" 20 ani), in ceea ce priveste structura psihica a fetelor sau femeilor, mai ales ca nu sunt toate facute pe acelasi calapod.
Sa ai o zi buna si minte multa!
Uite, doar ce m-am trezit asa ca raspunsul meu s-ar putea sa fie cam praf, vreau doar sa te felicit pentru rasupunsurile date, sunt chiar tari si ma mir ca a luat funda cel care invata sa se f*** mai bine, decat tu care o inveti sa fie o femeie Asa zisul viol banuiesc ca a fost intr-un club, era imbracata "decent", i-a bagat mana in pantaloni tipului, dupa a zis ca nu mai vrea, oricum ceva de genul, asa ca va rog, nu va mai plangeti, suportati consecintele faptelor voastre. In plus, tare mult a afectat-o un viol daca acum intreaba cum sa si-o traga mai bine.
Fata a apreciat raspunsul care i-a convenit, nu cel care ar fi invatat-o ceva! Este dreptul ei si nu am ce face.Dar am tinut sa atrag atentia(asa sunt eu mai bagareata!), ca de multe ori se dau niste raspunsuri, fara sa cunoste nimic despre persoana respectiva.
Si eu cam cred ca acel "viol" a fost cu consimtamantul ei! Dar asta este doar problema ei.Nu ma mai mira nimic.Doar ma revolta, ca multi nu vor sa mai bage la cap, din ceaa ce incercam sa-i sfatuim, poate si in urma greselilor noastre.
O zi buna iti doresc si multumesc pentru aprecieri!
Mai omule, am inteles perfect ce ai vrut sa spui! Am banuit ca tu crezi ca sunt barbat, facand referire la "organul de jos". Din aceasta cauza am specificat ca nu judec cu "organul de jos".A fost o precizare "glumeata".
Ai inteles tu altceva.Nu ai de ce sa te scuzi, ca mi s-a mai intamplat de multe ori sa fiu luat drept barbat(dupa nike name).
Ceri "ajutor"? Ai doar 15-16 ani si deja faci "sex salbatic"! Dar dragoste stii sa faci? Ca despre viata sexuala,am vazut ca nu stii nimic.
De ce trebuie sa faci tu totul,ca sa "se simta bine" el? Tu unde esti in povestea asta?
Vezi,daca nu stii sa faci dragoste cu iubitul tau,uite ce se intampla:te simti aiurea rau!
Din aceste motive,omul trebuie sa se maturizeze fizic intai,apoi si psihic(doar invatand putina sexologie),ca sa stie ce face cu partenerul,cu iubitul.
Asa ca, mai ai de trecut pana la maturizare, vreo cativa ani buni!
Lasa sexul salbatic, sexul oral, ca se poate face dragoste si altfel!
AddaLacrima întreabă: