Stiti, am deja 15 ani, si majoritatea celor de varsta mea au avut deja un iubit sau iubita, de asta ma simt putin ciudat. Adica, am fost indragostita de 2 baieti pana acum, iar acesta este deja al 3-lea, si daca il pierd simt ca ceva din mine se va rupe, si nu stiu daca voi suporta. Pe unul din cei doi, de care ziceam mai devreme, l-am pierdut de tot(acum are o iubita de vreo 8 luni) si pe el l-am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta si existenta mea(probabil cel mai mult, el a fost prima mea iubire, atunci cand m-am indragostit de el aveam 9 ani si l-am iubit timp de 4 ani, nu stiu daca o sa mai iubesc asa pe cineva vreodata), am fost colega lui de banca 4 ani si prietena lui cea mai buna, el era cu un an mai mare ca mine si avea un frate de varsta mea. Obisnuiesc sa fiu destul de impiedicata si prostuta, si de fiecare data cand ma incurcam undeva imi punea mana pe cap si imi zicea ca sunt foarte draguta cand ma impiedic sau cand ma incurc in ceva, dar si, ca ar trebui sa am mai multa grija(mai ales la orele de sport, fiind mai mica de inaltime si mai slaba, ma impiedicam si ma loveam mai mereu). Obisnuia sa aiba grija de mine si ma ducea de mana acasa in fiecare zi cand ieseam de la scoala. El era foarte puternic si destept si grozav, si m-a invatat o gramada de lectii de viata. Am fost mereu timida si rusinoasa, dar langa el ma simteam bine, puteam sa vorbesc orice cu el, eram foarte apropiati, obisnuiam sa merg des la el acasa, sa ne facem temele, si sa lucram la proiecte impreuna. Dar, chiar daca mi-era usor sa vorbesc cu el, nu i-am spus niciodata ca-l iubesc, pentru ca mi-era frica sa nu stric frumoasa prietenie pe care o aveam, si cred ca el ma vedea mai mult ca pe o sora mai mica(el si fratele lui nu se intelegeau bine deloc, nu i-am vazut sa-si ia apararea unul altuia vreodata si mereu se certau ca si cum ar vrea sa se omoare unul pe celalalt, dar oricum eu l-am iubit si asa). Uneori cred ca sentimentele lui pentru mine erau la fel cu ale mele, pentru ca in iarna clasei a 7-a, cand am ajuns acasa dupa plimbarea obisnuita de mana, imi luasem la revedere si vroiam sa intru in bloc, dar el m-a oprit si mi-a spus ca trebuie sa-mi spuna ceva important, dar a inceput sa se fastaceasca si sa se balbaie incat nu prea am inteles multe, iar dupa am stat si ne-am privit in ochi, cateva minute, care insa au parut ore, ne priveam ca si cum ne-am cerceta atent cu privirea unul pe celalalt, chiar si superbul peisaj de iarna in care fulgi albi si pufosi de zapada cadeau lin, a disparut, nu vedeam nimic altceva decat pe el, ne priveam ca si cum descoperisem ceva nou la noi, dupa care ne-am sarutat, aia a fost prima si ultima data, pentru ca dupa ziua aceea niciunul dintre noi nu a mai mentionat acel moment vreodata. A fost ca si cum nu s-ar fi intamplat, dar cred ca tocmai asta a pastrat magia acelui moment. A fost fantastic, nimic nu se poate compara cu acel moment. O luna mai tarziu am aflat ca se muta in alt oras, din cauza seviciului tatalui sau(el era o persoana complet opusa tatalui sau, era bun si nu-i pasa de bani, prefera sa invete tot felul de lucruri, ii placea istoria si arta). Dar noi am continuat sa tinem legatura, si intr-o zi am mi-a spus de iubita lui, ceea ce mi s-a parut crud, si am fost atat de suparata incat mi-am schimbat si ID-ul si numarul de telefon si le-am sters pe ale lui, ca sa nu mai fiu tentata sa vorbesc cu el vreodata, desi acum imi pare rau. Am auzit de la niste prieteni ca a incercat sa ia legatura cu mine, dar nici n-am vrut sa aud. Cand am interrupt contactul cu el am fost speriata, nu mai aveam deloc incredere in mine, acum ca ma gandesc, el a fost eroul meu, salvatorul meu, cel care m-a impins afara din lumea mea mica si inchisa, si mi-a aratat lumea lui, de atunci lumea mea se intindea de la mine pana la el si inapoi, nu puteam sa vad mai departe, si acum ca am fost data afara din acea lume ma simt pierduta. Dupa doi ani, cand ma gandesc la ce a fost atunci, la sarutul de care nimeni nu stie, la iubirea mea pentru el, la tot, ma intristez si imi vine sa plang, nu stiu de ce. Cred ca l-am adorat si l-am idolatrizat pe acel baiat. Cel de al 2-lea baiat a fost mai mult o pasiune de vara, chiar daca baiatul mi-a cerut in repetate randuri sa fiu iubita lui, l-am respins de fiecare data, deoarece simteam ca o sa-mi tradez iubirea fata de bunul meu prieten daca o sa-l acept pe acest baiat, si am continuat sa-l refuz pana s-a plictisit de mine. Dar de un an l-am cunoscut pe acest al 3-lea baiat, si cred ca m-am indragostit de el, imi aduce aminte de prima mea iubire, e bun, si ma trateaza dragut si ma simt bine in preajma lui si chiar daca inca nu se simte la fel si nu am acel sentiment care ma leaga complet de el, care sterge lumina oricarui alt lucru din jurul meu, permitandu-mi sa-l vad doar pe el, din egoismul meu inc ail vreau pe acest baiat sa fie al meu, chiar daca nu stiu cum sa i-o spun, vreau sa stau cu el, vreau sa nu ma paraseasca niciodata, si mi-e frica, mi-e foarte frica sa nu-l pierd ca pe celalalt. Ce pot face oare, cum pot sa ma salvez oare?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook