Fiindca actualul ciclu menstrual a inceput in data de 16 Ianuarie, o data cu prima zi de sangerare, reiese ca actul sexual intretinut in data de 26 Ianuarie a avut loc in cea de a 11-a zi a ciclului, care in cazul unui ciclu de 28 de zile reprezinta o zi cu fertilitate foarte redusa se cel mult 8-10%. Formarea sarcinii dorite s-ar putea produce numai in cazul in care actualul ciclu menstrual ar fi programat hormonal sa aiba lungimea de 25-26 de zile. Insa in cazul in care lungimea actualului ciclu menstrual a fost programata hormonal sa aiba lungimea de 28-29 de zile, in acel caz PERIOADA FERTILA REALA, cea in care probabilitatea de a lua nastere o sarcina in proportie de peste 85-90% sanse de reusita ar putea fi zilele cuprinse intre : 30, 31 ianuarie si 1 Februarie.
Este absolut IMPOSIBIL ca dupa trecerea a numai 3-4 zile de la data in care a fost intretinut actul sexual sa poata sa apara chiar si cea mai MICA sau INFIMA ''simptoma de sarcina'' Chiar daca am presupune ca in acea zi de 26 Ianuarie s-ar fi format sarcina. aceasta are nevoie de MINIM 7-8 zile ca ajunga din locul in care se formeaza situat in preajma OVARULUI si apoi sa calatoreasca prin TROMPA UTERINA pana in interiorul UTERULUI si acolo sa gaseasca pozitia optima de implantare in ENDOMETRU prin procesul de NIDATIE, Pentru a intelege pe deplin, OVULUL care este fecundat in data de 26 Ianuarie, devine SARCINA numai in data de 1 sau 2 Februarie (cel mai devreme posibil) dupa ce se impanteaza in tesutul care acopera peretele UTERULUI numit ENDOMETRU prin procesul cunoscut ca fiind NIDATIA.
Insa fiindca actul sexual a fost intretinut in data de 26 Ianuarie, can ai fost : ''in perioada "mediu sansa sarcina". asta insemna ca OVULATIA urma sa se produca peste 2-3-4 zile, sau altfel spus aplicatia folosita ti-a aratat ca sarcina ar putea sa se formeze in 26 Ianuarie + 3-4 zile = 29-30 Ianuarie.
Rezulta in mod clar si precis faptul ca : Indiferent daca S-A FORMAT sau NU S-A FORMAT o sarcina pana in acest moment, este ABSOLUT IMPOSIBIL ca acea sarcina sa poata sa semnaleze prezenta sa acum/in acest moment. Primele semne adevarate de sarcina apar cel mai devreme posibil dupa ce a implinit varsta de cel putin 5-6 saptamani.
Este posibil si destul de probabil sa mai aveti sansa de a deveni parinti, daca veti intretine minim 2 acte sexuale cu ejacularea spermei in vagin, in zilele de 30, 31 Ianuarie si 1 Februarie, Multa sanatate!
Nu poți sa ști asa de repede asteapta pana la ciclul următor sa poți sa faci un test de sarcina
Du-te la spital și fa analiza de sânge Beta HCG se poate face la 24 de ore de la ovulatie.
Te înțeleg și eu îmi doresc foarte mult un copil dar eu am pierdut 2 sarcinii.
Una acum doiani și una acum în decembrie.
Doar cine își doresc un copil știe ce înseamnă această nerăbdare
Acum 12 ore | Ely1234567 a răspuns:
Du-te la spital și fa analiza de sânge Beta HCG se poate face la 24 de ore de la ovulatie.
Pentru informarea CORECTA atat a ta cat si a celorlati utilizatori de pe acest site, trebuie sa afli ca pentru a se obtine un rezultat care sa fie VALABIL si CORECT in proportie de peste 95-98% in cazul testului de sarcina beta-hCG acesta se poate face cel mai repede dupa ce au trecut MINIM 13-14 zile de la Ovulatie sau ultimul act sexual neprotejat terminat cu ejacularea spermei in vagin.
In materialul : https://www.synevo.ro/hcg-total/, este explica pe intelesul chiar si a persoanelor care NU au cunostinte medicale umatoarea informatie :
,, Cu ajutorul acestui test se poate confirma prezenţa unei sarcini, la numai 6-10 zile de la IMPLANTAREA ovulului fecundat 2. ''
Iar in articolul medical : https://www.babystem.ro/......-simptome/ este specificat,
Nidatia – când apare
,, În cele mai multe cazuri, nidația sau implantarea oului fertilizat are loc în jurul valorii de nouă zile după ovulație, dar uneori poate să apară mai devreme de șapte zile sau până la 12 zile.''
Daca se aduna cele 2 situatii minime respectiv : minim 7 zile (implantarea) + minim 6 zile de acumulare de hormon hCG = minim 13 zile, momentul in care este prima zi in care este posibil ca rezultatul analizei hCG sa fie corect si garantat
Mi-e asa mi-a spus doamna doctor
Este IMPOSIBIL ca un medic chiar si cel de famile si cu atat mai putin un medic obstetrician-ginecolog sa-ti fi spus o asemenea enormitate. De altfel atunci cand femeia se prezinta la laboratorul de analize medicale si cere sa i se efectueze testul de sarcina beta-hCG este intrebata inainte de a fi prelevata proba de sange, daca au trecut minim 13-14 zile de la data ovulatiei sau de la data la care a fost intretinut ultimul act sexual in urma caruia ar fi fost posibil sa ramana insarcinata, pentru ca testul sa nu fie efectuat inutil. Chiar si in acest moment, adica in a 13-14 zi dupa ovulatie, rezultatul obtinut are un grad de precizie/acuratete de maxim 80-85%.
Era o doamna doctor de pe internet (asa mi-a spus ea ca este doctorița) nu o cunosc...
Ai mai pus o data intrebarea asta... tu nu intelegi ca n ai cum sa afli?
Sa i deseneze cineva va rog poate asa intelege?