Sunt intr-o relatie cu un baiat de 5 luni. Eu sunt si am fost mereu genul de persoana care prefera sa lase de la ea, sa se faca ca nu vede sau ca nu o deranjeaza anumite lucruri numai pentru a evita o cearta, care isi tine supararile pentru ea. Nu imi place sa ma plang sau sa fac reprosuri. Din cauza asta par foarte sigura pe mine si indiferenta, par mereu ca nu pun suflet mai ales intr-o relatie, dar nu e deloc asa... tin toate frustrarile astea in mine si, chiar daca pe dinafara par mereu fericita si zambitoare, inautru sint cum ma daram incet incet.
In relatia asta de 5 luni au fost clipe in care am suferit mult, dar au fost si clipe fericite. A fost intre noi a atractie de la inceput si in timp am ajuns sa tin foarte mult la el. Si din cauza asta i-am trecut cu vederea toooooooot ceea ce m-a facut sa sufar... treceau (si inca trec) zile intregi fara sa ma sune, fara sa vrea sa ne vedem, fara sa dea vreun semn de viata sa stiu daca e bine. Apoi, in sfarsit ne vedeam si erau cele mai fericite clipe. Nici nu stiu cum sa explic dar e ca si cum atunci cand suntem impreuna parem cel mai fericit cuplu, pentru ca stie exact ce sa spuna si ce sa faca ca sa ma faca sa ma simt perfect, dar asta se intampla multe prea rar... in restul timpului e foarte indiferent. Odata la nu stiu cate zile il apuca dorul de mine si atunci vrea sa ne vedem sa stam ore intregi impreuna si ma trateaza minunat.
Problema mea e ca nu am putut niciodata sa ii spun ce ma deranjeaza la el; pur si simplu nu pot. Ce sa ii zic? ca ar trebui sa ma sune mai des, ca as vrea sa imi zica seara noapte buna si sa ma conduca la scoala dimineata? nu avea timp pana acum sa isi dea si singur seama de asta?
Oricum... simteam ca imi ajunge si ma hotarasem acum vreo 2 zile sa ma despart de el cu prima ocazie cand avem timp sa vorbit, dar nu s-a ivit, pentru ca nu a binevoit sa ma cheme sa iesim. Azi eram cu o prietena in oras si ne-am intalnit intamplator cu el si cativa prieteni de-ai lui si alti prieteni comuni. I-am salutat pe toti odata, ca n-am stat sa ii salut pe fiecare in parte si am trecut mai departe, fara sa stau sa vorbesc cu el sau sa il salut in mod special. Am zis ca nu mai are rost sa ma amagesc daca tot vreau sa ma despart de el cat de curand. Ajung acasa mai tarziu si vad ca imi lasa un offline ca l-a durut ce am facut si ca a fost urat din partea mea.
?! nici acum nu inteleg daca chiar asa de prost e incat sa nu isi dea seama ca ma deranjeaza ce face el? trebuia sa ii dau eu instructiuni de la inceput de gen: uite asa se face, trebuie sa suni, trebuie sa te intereseze, trebuie sa fii dragut cu mine tot timpul nu numai cand ti-e dor de mine?
Iar eu acum nu stiu ce sa ii raspund... sa ii zic tot ce m-a deranjat in astea 5 luni? ar veni cam brusc fiinda nu am avut niciodata destul curaj sa ii reprosez tot ce m-a deranjat. Lui i se pare ca totul e frumos intre noi, ca nu trebuie sa faca nimic, pentru ca oricum nu i-as reprosa niciodata nimic.
Eu cred ca el e sincer cand zice ca ma iubeste, dar pur si simplu nu mai pot sa ma consum in fiecare zi gandindu-ma ce naiba face de nu suna si nu vrea sa ne vedem. Acum nici eu nu sunt absurda, nu sunt genul care ar sta cu prietenul non stop sau care ar vorbi zi si noapte cu el la telefon, in niciun caz. Dar el chiar nu face niciun efort in relatia asta, si apoi cand O SINGURA DATA ma comport "urat" cu el, imi spune ca l-a durut.
Scuze ca am scris atat, dar chiar nu stiu ce sa mai fac. tin la el si nu vreau sa ma despart de el, dar simt ca mai mult rau imi fac daca lucrurile raman asa. Ar putea vreodata sa se schimbe daca ar intelege ca ma deranjeaza ce face? Si ce sa ii zic, sa iau de la inceput povestea cu cele 5 luni de indiferenta si sa ii explic cum si cu ce a gresit? pur si simplu nu stiu ce sa fac, vreau sa ii pese...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook