| Mindfulness a întrebat:

Sunt nebune fetele astea escorte care o fac neprotejat cu clienții? Vad tot mai multe care acceptă așa ceva. Dar sunt și care se duc la ele fără nici o reticenta, aia par mai nebuni decât ele.

Răspuns Câştigător
| DonJuan50 a răspuns:

Nu ar exista ofertă dacă nu ar exista cerere.
Mulți bărbați sunt inconștienți, că vai, îi incomodează prezervativul.
Nu i-ar incomoda hepatita C, HIV-SIDA, sifilis, gonoree, clamydia, balanită sau alte boli, cu transmitere sexuală.
Ok, aia e nebună că-și riscă sănătatea pentru 50-100 de lei în plus, dar mai nebuni sunt cei care cer așa ceva.
Eu întreb înainte de a mă duce, dacă face și fără prezervativ, și multe acceptă chiar și ejaculare în vagin sau în anus.
Evident că nu mă duc la asemenea persoane.

13 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Eu la care am fost mi-a spus ca nu ar face nici pentru sume mari neprotejat

| Mindfulness explică (pentru RAY):

Sunt care se respecta dar sunt și care o fac, sunt nebune nu știu.

| UnchiulRamiz a răspuns:

Cred ca cel puțin o boala, vor sa răzbune pe creduli și naivi. Cum ai zis și tu sa nu aibă HIV Doamne ferește, ca cu asta ramai pe viață. Gonoreea sau sifilisul se tratează, nu imediat e drept. Scrie în anunț ca fac sau de unde ști?

| Mindfulness explică (pentru UnchiulRamiz):

Știu de pe nimfomane.

| UnchiulRamiz a răspuns (pentru Mindfulness):

Sunt de internat la psihiatrie alea, nebune e puțin spus. Clienții ce vină au?

| Mindfulness explică (pentru UnchiulRamiz):

Au că sunt inconștienți.și ei se duc la de astea, caută cu nonșalanță special așa ceva care oferă astfel de servicii.

| UnchiulRamiz a răspuns (pentru Mindfulness):

Si de aici se face o infectare in masa... sunt si cu sotii sau iubite care apeleaza la escorte, ca fac fara protectie sau nu? Nu avem de unde sti cu exactitate, au tupeu si la centuriste unii sa faca neprotejat, Dumnezeu cu mila.

| Kufu95 a răspuns:

Nu se gândesc cât de ușor pot să dea boli...

| Mindfulness explică (pentru Kufu95):

HIV și sculament pentru 300 de lei! Și dau și primesc, sunt inconștiente.

| ALM2000RO a răspuns (pentru Mindfulness):

Ce înseamnă sculament? Prima dată aud termenul ăsta și știi bine că eu nu-s cu de-astea, dar m-ai făcut curios laughing

| Mindfulness explică (pentru ALM2000RO):

E o boala ce se ia prin transmitere sexuală, prin intermediul bacteriilor numita și gonoree. Caută pe google. Și sifilis se ia tot așa de la de astea.

| annonimaaaa555 a răspuns:

Apai e o prostie si o nebunie mare. Sunt sanse mari să ia bts fetele de la băieți sau invers. Treaba lor. Ei își riscă sănătatea. Si dupa se plang ca trebuie sa dea atatia bani pentru tratamente sau poate apar complicații...nu se gandesc deloc la sănătatea lor, doar la bani si la plăcere

| contstersinteresscazut a răspuns:

Nu sunt nebune. Dacă din anumite motive nu ești în stare să îți construiești o relație, fiindcă pur și simplu este foarte greu în zilele noastre, și ai și tu nevoi fiziologice, ca orice om, ce ar trebui să faci? Dacă o iei în brațe tot timpul, ajungi la nebuni. Da, faci cu prezervativ, dar poate unii ar vrea să simtă cum este și fără. Și, dacă nu pot să simtă decât așa, atunci asta e situația.